Un copil din Verona, suporter al lui Inter, i-a trimis lui Chivu un mesaj emoţionant
Miercuri, la meciul cu Chievo, suporterii lui Inter au râs cu un ochi, dar au plâns cu altul. A fost primul meci al lui Pandev în tricoul Interului, jucător adus în Italia chiar de gruparea din Milano, dar care a evoluat în ultima perioadă la Lazio, dar şi partida în care Cristi Chivu s-a accidentat grav la cap, în urma unui duel aerian cu atacantul gazdelor, Pellissier.
Drama internaţionalului român a impresionat nu doar media din Italia şi România, dar şi pe fanii lui Inter, care au trimis mesaje de încurajare pentru Chivu. În mai puţin de 24 de ore, pe site-ul oficial al lui Inter s-au strâns peste 6.000 de mesaje de încurajare pentru Chivu.
Cel mai emoţionat a fost cel trimis de un tânăr suporter, Andrea Sette, care locuieşte chiar în Verona: "Salut Cristi, sunt un mic suporter al lui Inter şi locuiesc la câţiva metri de spitalul din Verona unde eşti internat. În fiecare seară mă rog pentru tine".
Materazzi: "Chivu e ca un frate pentru mine, îl aştept cât mai repede pe gazon"
Nici coechipierii lui Chivu de la Inter nu au rămas mai prejos. După ce l-au vizitat personal la spital, după accident, i-au scris mesaje de încurajare şi pe site-urile personale. "Durul" Materazzi i-a transmis prin intermediul site-ului său, www.marcomaterazzi.it, un mesaj coechipierului din centrul defensivei. "Victoria de miercuri a fost importantă mai ales pentru că am putut să i-o dedicăm lui Cristi Chivu, aflat într-un moment dificil datorită acestei accidentări grave. Îi transmit că abia aştept să revină pe gazon şi să mă antrenez alături de el, în fiecare zi. Pentru mine, Cristi e un adevărat frate şi îl aştept pe teren, cât mai repede posibil. Sănătos, şi mai puternic ca înainte", a scris Materazzi.
Alibec, convocat de Mourinho pentru meciul cu Siena
Următorul meci al lui Inter în campionat e cu Siena. Ca o noutate, celălalt român din lot, Denis Alibec, a fost convocat de Jose Mourinho pentru acest duel, care se va disputa sâmbătă, pe teren propriu.
Fundaşul lui Inter Milano şi al naţionalei României, Cristi Chivu, a suferit o fractură craniană, miercuri, în minutul 47 al meciului cu Chievo Verona, din etapa a 18-a din Serie A. El a fost transportat de urgenţă la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Aflat în afara oricărui pericol, Chivu va mai rămâne totuşi câteva zile internat la Verona, pentru a fi sub supravegherea medicilor. Cea mai scurtă perioadă de recuperare pentru fotbalistul român este estimată la trei luni.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M