Sâmbătă, la ora 20.30, 51 de oraşe din România au stins luminile pentru o oră, alăturându-se campaniei Ora Pământului/ Earth Hour, cea mai mare manifestare de mediu din istorie, potrivit organizatorilor - World Wide Fund for Nature (WWF), potrivit mediafax.ro.
În plus, în Bucureşti au fost stinse luminile în semn de susţinere a cauzei Earth Hour la Palatul Parlamentului, Opera Română, Teatrul Naţional Bucureşti, dar şi în alte zeci de sedii de companii şi instituţii, s-aucufundat în întuneric timp de o oră.
Ca în fiecare an, WWF a invitat bucureştenii să sărbătorească Earth Hour, în cadrul unui eveniment care nu a implicat surse de curent, organizat împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti. Evenimentul "Mai mult decât o oră pentru planetă" s-a desfăşurat sâmbătă, începând cu ora 17.30, în Piaţa George Enescu, prima manifestare din program fiind Marşul Earth Hour 2011.
Marşul Earth Hour s-a încheiat la ora 19.00. Începând cu ora 20.00, publicul s-a bucurat, ca şi în anii trecuţi, de un concert Sistem 100% unplugged, iar la 20.30 s-a dat tonul stingerii luminilor Ateneului Român, ale Bibliotecii Centrale Universitare şi ale Muzeului Naţional de Artă, din zona Pieţei George Enescu. Când totul s-a stins, cunoscutul cor Sound a încântat publicul cu un repertoriu alcătuit special pentru eveniment din piesele: "Siyahamba" (imn sud-african), "Tourdion" (secolul al 15-lea), "Mare hibă-i la Jibău", de Dariu Pop, "Sârba-n căruţă", de Ghorghe Danga, "Nunta", de Constantin Arvinte, "Summertime", de George Gershwin, "Java-jive", de Ben Oakland, şi "When I'm 64", semnată The Beatles.
Pentru acest an, WWF, organizaţia care a iniţiat conceptul Earth Hour şi care coordonează campania de cinci ani, estimează că sute de milioane de oameni din peste 5.000 de oraşe din întreaga lume vor stinge luminile în mod simbolic. Totodată, în 2011, Earth Hour intră într-o etapă nouă: "Beyond the Hour".
51 de oraşe din România au stins luminile pentru o oră, sâmbătă seara
PUBLICAT
Sâmbătă, 26 Martie 2011 16:05
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 26 Martie 2011 21:26
SURSA
REALITATEA.NET
Ora Pământului este sărbătorită sâmbătă seară în Capitală prin tradiţionalul marş al bicicliştilor, cu plecare şi sosire în Piaţa George Enescu, unde, după ora 20.00, au avut loc concerte unplugged cu Sistem şi Corul Sound, şi prin stingerea luminilor în mai multe instituţii, anunţă organizatorii.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M