Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

5 feluri neaşteptate în care poţi distruge orice relaţie

Începuturile relaţiilor sunt mereu frumoase, oricât de zbuciumate ar fi. Dar ce se întîmplă atunci când cuplul e deja stabil şi când tot ce trebuie să faci e să întreţii dragostea? Îţi spunem noi: citeşti şi înveţi care sunt greşelile pe care e bine să nu le faci!

 

Cum să nu distrugi relaţia
Cum să nu distrugi relaţia

Accepţi orice

Nici măcar nu te gândeşti că i-ai putea spune că remarca pe care tocmai a făcut-o te-a deranjat. Nu îi spui nici că ieri s-a purtat atât de urât încât te-ai luptat să nu plângi. Nu-i reproşezi nici că a "uitat" să te anunţe că o să întârzie 45 de minute. Eşti, de fapt, atât de fericită că ai, în sfârşit, o relaţie, încât eşti capabilă să faci orice pentru a o păstra. Ai impresia că meriţi felicitări? Dimpotrivă, ai putea fi chiar compătimită, pentru că astfel nu vei putea păstra relaţia mult timp. Faptul că nu îţi comunici sentimentele şi că accepţi orice fel de purtare din partea partenerului te va distanţa de acesta în timp.

 

Îi dedici tot timpul tău liber

E firesc ca la începutul relaţiei să îţi doreşti să petreci cât mai mult timp împreună cu partenerul tău. Dar tot acesta e momentul în care tu trebuie să faci un mic efort şi să petreci o mică parte din timp cu prietenii tăi –ştii tu, cei de care erai nedespărţită atunci când erai singură-, chiar şi fără el. Dacă nu vei face acest mic efort –de a împăca timpul petrecut cu El şi cel petrecut cu prietenii- vei observa că, în timp, nimeni dintre prieteni nu va mai vrea să petreacă timp cu tine şi vei ajunge ca, vrând-nevrând, să stai numai împreună cu el tot timpul, lucru care nu are cum să nu dăuneze relaţiei.

Sexul e tot ce contează pentru tine?

Cu siguranţă că la începutul relaţiei pasiunea dintre voi era la cote maxime şi tot aşa era şi libido-ul. Dar de câte cupluri stabile care să facă sex de trei ori pe zi ai auzit tu? Încearcă să înţelegi că la un moment dat se va produce o schimbare şi în viaţa voastră sexuală şi că lucrurile vor fi...poate mai puţin explozive, dar la fel de satisfăcătoare. Nu face greşeala de a-i cere socoteală sau de a te enerva atunci când...pur şi simplu, el nu are chef de sex. Făcând asta îl presezi şi îl îndepărtezi de tine.

Te uiţi în grădina vecinilor mult prea des

Poate că aveţi prieteni şi cunoştinţe care fac o mulţime de lucruri împreună, de la cursuri de yoga sau de tango la drumeţii în Asia sau Africa. Aveţi, cu siguranţă, şi prieteni care nu ies niciodată şi preferă să invite prieteni acasă şi să se uite împreună la filme. Şi ce dacă voi doi nu sunteţi ca niciunii dintre ei? Asta nu înseamnă că relaţia voastră este mai puţin frumoasă sau mai puţin fericită. Înseamnă, simplu, că voi doi sunteţi diferiţi de toţi prietenii voştri. Aşa că nu încerca să tragi cu ochiul prea des în grădina vecinilor şi să te întrebi "Noi de ce nu suntem aşa?". N-are niciun sens să o faci.

Faci prea multe eforturi

Ţi-a spus odată că te place cel mai mult îmbrăcată în babydoll-ul pe care ţi l-a cumpărat chiar el şi de atunci ai început să îl porţi mereu, ca pe o uniformă? În cazul ăsta nu trebuie să te miri că nu mai are efectul de la început, ci pare deja obişnuinţă. E minunat să ţii seama de ce îi place, dar nu exagera, făcându-l să se simtă de parcă ar trebui mereu să treacă teste pentru a deveni iubitul tău. E deja partenerul tău, aşa că nu mai face atât de multe eforturi. Rezervă eforturile –şi babydoll-ul- pentru ocaziile speciale!

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro