ONU a crescut luni bilanţul estimat al victimelor civile al revoltelor din Siria la 5.000, cu 1.000 mai mult faţă de cel anterior, relatează BBC News, citat de Mediafax.
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, a declarat luni, în cursul unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU că situaţia este intolerabilă şi că reprezintă crime împotriva umanităţii.
Siria se confruntă de aproape nouă luni cu revolte populare faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, reprimate cu brutalitate.
Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, aflat luni la ONU pentru a face lobby pentru o rezoluţie a Consiliului de Securitate, s-a declarat şocat numărul victimelor.
El a subliniat că este nevoie de o acţiune a comunităţii internaţionale. "Datorăm acest lucru celor reprimaţi în prezent şi celor care şi-au pierdut viaţa (...). Este cu adevărat momentul ca acele ţări care ezită încă să acţioneze în ceea ce priveşte Siria", a adăugat el, citat de DPA.
Franţa a reacţionat la rândul său cu duritate, acuzând ONU că nu reacţionează. Consiliul de securitate al ONU "este responsabil moral pentru ceea ce se întâmplă astăzi în Siria", a declarat luni Gerard Araud, ambasadorul Franţei la Organizaţia Naţiunilor Unite, relatează AFP.
"Franţa şi alţi membri ai Consiliului de Securitate consideră scandaloasă tăcerea Consiliului", a continuat Araud.
"Este scandalos faptul că acest Consiliu, din cauza opoziţiei anumitor membri şi indiferenţei altora, nu a putut acţiona pentru a exercita presiuni asupra autorităţilor siriene", a adăugat Araud, referindu-se la imposibilitatea adoptării unei rezoluţii de condamnare a Siriei.
Un dublu vot de veto ruso-chinez, la 4 octombrie, a condus la eşecul unui proiect de rezoluţie în acest sens. De atunci, Rusia, un aliat al Siriei, nu a oferit niciun semn de schimbare a poziţiei.
5.000 de civili ucişi în Siria. Reacţia ONU, blocată de Rusia şi China
PUBLICAT
Marţi, 13 Decembrie 2011 17:35
ACTUALIZAT
Marţi, 13 Decembrie 2011 17:35
SURSA
REALITATEA.NET
Cel puţin 5.000 de oameni au murit în Siria, iar ONU nu reacţionează deoarece este blocat de veto-ul Chinei şi al Rusiei.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M