Ziua Mondială a Animalelor este sărbătorită în fiecare an pe 4 octombrie. Evenimentul s-a născut în Florenţa, Italia, în 1931, la o convenţie a ecologiştilor pentru a sublinia nevoia de a proteja speciile aflate pe cale de dispariţie. În această zi, este celebrată viaţa animală în toate formele ei, iar evenimente speciale au loc în toată lumea.
A fost aleasă tocmai ziua de 4 octombrie întrucât este ziua Sfântului Francis de Assisi, un mare iubitor al naturii şi patronul animalelor şi mediului.
Multe biserici din lume binecuvântează animalele în timpul slujbei din duminica cea mai apropiată de 4 octombrie.
Ziua Animalelor înseamnă acum mai multe decât sărbătorirea unui sfânt creştin, fiind celebrată de oameni din toate religiile.
Scopul oficial al Zilei Mondiale a Animalelor:
- sărbătorirea vieţii animale în toate formele ei
- sărbătorirea relaţiei oamenilor cu regatul animalelor
- Conştientizarea rolului pe care îl au animalele în vieţile nostre
- Conştientizarea felului în care animalele ne îmbogăţesc vieţile şi recunoştiinţa noastră pentru ele
Şi în România, animalele sunt luni în centrul atenţiei. ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor Bucureşti) organizează luni, începând cu ora 12:00 o expoziţie cu câini comunitari, oferiţi spre adopţie doritorilor.
Evenimentul va avea loc în Parcul Herăstrău, zona Pavilion H, în intervalul orar 12:00 – 17:00.
Weekendul 2-3 octombrie a fost plin de evenimente dedicate animăluţelor. Asociaţia ROBI a organizat duminică un spectacol de dresaj al animăluţelor fără stăpân, care acum, după ce au arătat câte lucruri ştiu, aşteaptă un stăpân iubitor. ROBI are pentru dumneavoastră cadouri multe în cazul în care doriţi să adoptaţi un animăluţ. Asociaţia GIA a fost şi ea prezentă cu câteva animăluţe pufoase la Palatul Copiilor, unde au avut loc alte spectacole dedicate prietenilor noştri necuvântători.
Animalele de la Zoo Bucureşti au dat şi ele duminică o mare petrecere alături de vizitatorii lor, pentru care au pregătit multe surprize.
4 octombrie, Ziua Mondială a Animalelor VEZI EVENIMENTE
Şi necuvântătoarele merită să aibă ziua lor! Aşa că v-aţi gândit ce cadou le faceţi prietenilor noştri pufoşi? Poate cadoul cel mai frumos ar fi să le oferiţi animalelor abandonate un cămin călduros.
Citeşte totul despre:
adopţie, animale, ASPA, câini, celebrare, evenimente, petrecere, pisici, Sărbătoare, Ziua Mondială a Animalelor








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M