Elicopterul a fost chemat pentru a transporta un rănit la spitalul din Houston. Potrivit CNN, legătura radio cu pilotul aparatului s-a întrerupt la câteva minute de la decolarea din Huntsville.
Epava aeronavei a fost descoperită câteva ore mai târziu într-o zonă împădurită, la doar câţiva kilometri de punctul de decolare.
Pe lângă rănit, în elicopter se mai aflau pilotul, o infirmieră şi un paramedic. Oficialii cred că accidentul s-a produs din cauza vremii nefavorabile.












