36% dintre elevii sibieni au picat examenul de bacalaureat / FOTO: vestic.ro

Din cei 4195 de elevi înscrişi la examenul de bacalaureat, doar 3866 au susţinut probele examenului de maturitate. Ceilalţi au fost absenţi. Nu toţi au şi trecut cu brio probele BAC-ului, doar 2457 reuşind să obţină notă de trecere.

Cei mai mulţi dintre elevi se aşteptau să ia note mari la Bacalaureat aşa că şi-au făcut deja planuri de viitor.

Cea mai mare promovabilitate, peste 73%,  s-a înregistrat în rândul elevilor care au urmat cursurile la zi, după care au urmat elevii de la fără frecvenţă şi cei de la frecvenţă redusă cu un procent de promovabilitate de peste 60% şi respectiv 33%.

Pe ultimul loc au fost elevii de la seral cu un procent de promovabilitate de doar 14,29%. Peste 800 de elevi au fost nemulţumiţi de notele obţinute şi au depus contestaţii. Rezultatele finale vor fi afişate miercuri.