Turiştii veniţi la raffting în Maramureş au trecut prin momente dificile, mai ales că nu erau echipaţi corespunzător. Râul Lăpuş avea un debit mic, astfel încât bărcile turiştilor s-au blocat de mai multe ori.
Unul dintre turiştii blocaţi în Defileul Lăpuşului a decis să meargă în jos pe râu şi să alerteze autorităţile. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi salvamontişti. Reprezentanţii echipelor de intervenţie au declarat că intervenţia a fost una dificilă, din cauza terenului accidentat.
"Turiştii se aflau în bărci care, din cauza bolovanilor, nu au mai putut coborî la vale. S-a intervenit cu o autospecială şi cu un ARO. Situaţia a fost una grea deoarece terenul era accidentat, iar turiştii erau în apă”, au spus oficiali din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş.
Cei 36 de turişti salvaţi au fost aduşi teferi la Baia Mare.
36 de turişti au rămas blocaţi peste cinci ore în Defileul Lăpuşului
Un grup de 36 de turişti clujeni a stat blocat, timp de peste cinci ore, în Defileul Lăpuşului, după ce, sâmbătă seară, turiştii s-au împotmolit cu bărcile între bolovani, în mijlocul râului Lăpuş.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M