Trei explozii puternice, care s-au succedat la interval de câteva minute, între care una în faţa Ambasadei Iranului şi alta în apropierea reşedinţiei ambasadorului Germaniei, au zguduit duminică Bagdadul, bilanţul atacurilor ridicându-se deocamdată la 30 morţi şi 224 de răniţi, relatează AFP.
"Au fost atacuri sinucigaşe îndreptate împotriva ambasadelor egipteană şi iraniană", a declarat general-maiorul Qassim Atta, purtător de cuvânt pentru operaţiunile forţelor de securitate în Bagdad. El a adăugat că unul dintre atacuri s-ar putea să fi vizat, de asemenea, reşedinţa ambasadei germane.
Cele trei explozii au spart geamurile clădirilor din zonă şi au fost urmate de focuri de armă. Sirenele ambulanţelor s-au făcut imediat auzite.
Nori mari şi negri de fum se ridică deasupra capitalei irakiene, potrivit AFP.
Mai întâi două maşină-capcană au explodat în atacuri aparent coordonate în cartierul Mansur, una dintre ele fiind plasată în apropiere de reşedinţa ambasadorului german, a declarat un oficial al Ministerului de Interne. La scurt timp după aceea, în jurul orei locale 11.20, s-a produs o explozie puternică în apropierea misiunii diplomatice a Teheranului, în cartierul Salhiyeh din centrul Bagdadului.
"Din fericire, niciunul dintre angajaţii ambasadei iraniene nu a fost rănit, dar clădirea ambasadei este puternic avariată", a declarat însărcinatul cu afaceri iranian la Bagdad, citat de agenţia Fars. Oficialul iranian a spus că atentatele au fost opera "duşmanilor celor două naţiuni" (irakiană şi iraniană).
O serie de explozii coordonate au avut loc în capitala irakiană în august, octombrie, decembrie şi ianuarie, în urma cărora au murit peste 400 de oameni.
Atentatele de duminică au intervenit în momentul în care partidele politice irakiene negociază formarea unui guvern la aproape o lună de la alegerile generale. Patru blocuri politice au intrat în Parlament, dar niciunul nu are majoritatea suficientă pentru a forma singur guvernul.
Violenţele de duminică intervin, de asemenea, după un atac atribuit al-Qaida asupra unui sat din sudul Bagdadului. 25 de ţărani au fost ridicaţi şi executaţi sâmbătă dimineaţă de către indivizi înarmaţi care s-au dat drept soldaţi americani pentru a nu trezi bănuieli.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M