Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

30 de ani de închisoare pentru preparatorul fizic pedofil din Alba Iulia

Nicolae Stelian a primit o sentinţă foarte dură din partea Tribunalului Alba, după ce a abuzat sexual de mai mulţi băieţi minori, pe care îi pregătea la secţia de copii şi juniori a clubului Unirea Alba Iulia. El trebuie să plătească şi daune morale în valoare totală de 520.000 de lei. Sentinţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Nicolae Stelian a fost condamnat la 30 de ani de închisoare
Nicolae Stelian a fost condamnat la 30 de ani de închisoare / FOTO: crimetime.ro

Tribunalul Alba a pronunţat sentinţa în dosarul în care a preparatorul fizic Nicolae Stelian (36 de ani), zis "Spanac", de la clubul de fotbal Unirea Alba Iulia, era acuzat de viol şi de pornografie infantilă.

Nicolae Stelian a fost găsit vinovat pentru ambele capete de acuzare şi a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare, începând cu data de 12 august 2010, când a fost reţinut.

Pedeapsa, una extrem de dură, a rezultat din comasarea pedepselor principale în pedeapsa cea mai grea, 25 de ani de închisoare, sporită cu cinci ani.

Pe lângă sentinţa privind pedeapsa cu închisoarea, instanţa a stabilit că Nicolae Stelian trebuie să plătească părţilor civile şi daune morale în sumă totală de 520.000 de lei.

Sentinţa Tribunalului Alba poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

Nicolae Stelian, care activa ca preparator fizic la grupa 1994 a secţiei de copii şi juniori a clubului de fotbal Unirea Alba Iulia, a fost inculpat după ce a agresat sexual opt băieţi minori pe care i-a racolat la antrenamente. El a fost reţinut în data de 12 august 2010, când de la domiciliul lui au fost ridicate mai multe CD-uri şi DVD-uri pe care erau stocate materiale pornografice cu minori, reprezentând filmări realizate chiar de Nicolae Stelian, în timp ce întreţinea raporturi sexuale anale şi orale cu victimele sale.

În timpul procesului, "Spanac" a recunoscut că i-a forţat pe copii să întreţină raporturi sexuale cu el, uzând de calitatea pe care o avea şi de influenţa sa asupra minorilor. Astfel, la dosarul său s-a adăugat şi acuzaţia de viol, pe lângă cea de pornografie infantilă.

Potrivit avocatului Ioan Gordiţă, care l-a apărat pe Nicolae Stelian, acesta a fost abuzat în copilărie de tatăl său vitreg, care a murit în urmă cu 17 ani.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro