Antrenorul Farului, Basarab Panduru, a declarat că jucătorii săi trebuie să uite de obiectivul fixat la început sezonului, adică participarea într-o cupă europeană, şi să se concentreze asupra evitării retrogradării.
"Să terminăm odată cu astfel de declaraţii, cum că ne gândim la Cupa UEFA. Noi suntem foarte aproape de retrogradare, şi în loc să ne gândim cum să adunăm puncte să părăsim acea zonă, ne gândim dacă ne vom califica în Cupa UEFA. Acela era un obiectiv al clubului la începutul sezonului, însă, între timp, s-au schimbat multe“, a precizat Panduru.
Tehnicianul Farului a mai spus că are încredere în cei doi portari ai săi, Curcă şi Vlas, în ciuda faptului că au greşit decisiv în ultimele partide: "Este adevãrat că ambii au greşit însă vina a aparţinut şi fundaşilor care au fost prea lenţi şi nu au reuşit să intervină. Din păcate, ei sunt singurii din echipă care nu au voie să greşească absolut deloc, pentru că imediat se poate observa pe tabela de marcaj. Şi Curcă şi Vlas sunt doi portari buni şi nu cred că acest post este unul deficitar la Farul".
Panduru a afirmat că deşi jocul echipei sale a început să meargă, acest lucru nu este suficient pentru obţinerea victoriei: "Acum jucătorii vor să câştige însă se pare că nu mai pot acest lucru. Înainte cred că puteau, dar nu vroiau şi acum plătim greşelile zilei de ieri. Sperăm să câştigăm cu CFR Cluj pentru că e un joc foarte important pentru noi."
Partida Farul-CFR Cluj, din etapa a 17-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00.
Ţi-a plăcut articolul? Panduru (Farul): Ar trebui să ne gândim la evitarea RETROGRADĂRII
Joi, 23 Noiembrie 2006 13:15
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- LIGA I, etapa a 17-a: Program şi clasament
Marti, 21 Noiembrie 2006 13:32 - LIGA I: Cele mai noi informaţii
Marti, 21 Noiembrie 2006 19:09 - Clujenii vor să învingă din nou Farul
Sambata, 25 Noiembrie 2006 11:09 - Panduru show
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:30 - Atac la jucători şi la conducere
Joi, 10 Mai 2007 07:56
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Baschet - Rezultatele înregistrate de echipele româneşti, miercuri, în cupele europene
Astazi, ora 05:02Echipa de baschet masculin Dinamo Bucureşti a învins miercuri formaţia bulgară Rilski Sportist Samokov, scor 88-79, într-un meci contând pentru etapa a 2-a din Grupa B a primei ediţii din Liga Balcanică şi a obţinut astfel...
Cupa României - Peseiro: "Voi trimite cea mai bună echipă în meciul cu Petrolul"
Astazi, ora 05:03Antrenorul Rapidului, Jose Peseiro, a declarat miercuri că va trimite în teren cea mai bună echipă în meciul cu Petrolul, din 16-imile Cupei României, explicând că nu îşi permite să experimenteze introducerea unor jucători...
Cupa României - Antrenorul Dănuţ Oprea spune că Dunărea Galaţi trăieşte o perioadă de vis
Astazi, ora 05:04Antrenorul echipei Dunărea Galaţi, Dănuţ Oprea, a declarat miercuri, după calificarea în optimile Cupei României, că formaţia sa traversează o perioadă de vis, după ce a ajuns la al zecelea meci oficial fără înfrângere.
Tenis - Hănescu a abandonat în faţa lui Djokovic în turul 2 al turneului Masters de la Madrid
Astazi, ora 05:01Tenismenul român Victor Hănescu a fost eliminat miercuri în turul 2 al turneului de la Madrid, după ce a abandonat în faţa sârbului Novak Djokovic, la scorul de 6-7, 7-6, 3-1 în favoarea numărului 3 mondial.
Cupa României - Răzvan Lucescu afirmă că FC Braşov a câştigat fără dubii meciul cu Farul
Astazi, ora 05:00Antrenorul lui FC Braşov, Răzvan Lucescu, a declarat miercuri, după victoria în faţa echipei Farul Constanţa, scor 1-0, în 16-imile de finală ale Cupei României, că elevii săi s-au impus pe merit, chiar dacă în prima...
Cele mai CITITE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit duminică dimineaţă (8967)
- Cupa României: Programul şi rezultatele din 16-imi (6538)
- Golul lui Gourcuff, cel mai frumos din etapa a treia a Preliminariilor CM 2010 - VEZI VIDEO (1374)
- Antreneaza-te! Joacă şah impotriva calculatorului (1229)
- Suporterii de la U şi CFR au provocat incidente pe stadionul Ion Moina (1226)
Cele mai VOTATE din Sport
- Cornel Penescu: M-am îndrăgostit de arbitrii (3.96/5)
- Comisia de Disciplină i-a anulat lui Pierre Boya cartonaşul roşu din meciul cu Pandurii Tg. Jiu (3.88/5)
- Turneul de la Madrid: Rafael Nadal va juca pentru un loc în sferturi cu Richard Gasquet (3.88/5)
- Tenis - Hănescu a abandonat în faţa lui Djokovic în turul 2 al turneului Masters de la Madrid (3.8/5)
- Kaka şi-a imortalizat amprenta piciorului pe Pantheonul Gloriei de pe stadionul Maracana (3.8/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit duminică dimineaţă (44)
- Suporterii de la U şi CFR au provocat incidente pe stadionul Ion Moina (6)
- Cupa României - Cârţu: "Pentru noi ar fi fost o ruşine să ne elimine o echipă de liga a doua" (1)
- Cornel Penescu: M-am îndrăgostit de arbitrii (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şoferul unui Ferrari care a omorât un tânăr la Timişoara ar putea fi eliberat pe cauţiune
Astazi, ora 05:31Procurorii timişoreni au atacat cu recurs, miercuri, hotărârea magistraţilor de la Judecătoria Timişoara potrivit cărora Iosif Cocoană, şoferul autoturismului Ferrari care a accidentat mortal un tânăr, poate fi eliberat pe...
- Curtea Constituţională: Majorarea salariilor dascălilor cu 50%, pensia la categoria I-II şi legea Curţii de Conturi, toate sunt constituţionale
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
- Navigarea pe net stimulează creierul mai mult decât cititul unei cărţi
- Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean
- Legea mamelor a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
3.000 de copii au fost abuzaţi în primele trei luni ale anului
Astazi, ora 07:44Potrivit ultimelor statistici ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, aproape 3.000 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în primele trei luni ale acestui an. Asta în condiţiile în care...
- Pompierii din Petrila dau 10% din salariu pentru utilajul din dotare
- Un şofer de 19 ani a fost surprins în judeţul Vrancea cu 117 Km/h
- În satul Izvor, judeţul Mehedinţi, poliţiştii au descoperit un făt mort
- Corina Creţu: Criză, cuvântul de ordine la Summitul UE
- Cătălin Tolontan: Hagi: "Nu de Hagi avem nevoie!"
- Adrian Năstase: Sistemul de pensii pentru agricultori - noi detalii
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 24 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 16.10 | 17.10 |
| Timişoara | 23 °C | 25 °C |
| Arad | 23 °C | 23 °C |
| Bacău | 22 °C | 18 °C |
| Braşov | 19 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 22 °C |
| Constanţa | 22 °C | 15 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3.7869 RON |
| 1 USD | 2.7822 RON |
| 1 GBP | 4.8719 RON |
| 1 CHF | 2.4481 RON |
| 100 HUF | 1.4357 RON |
| 100 JPY | 2.7506 RON |
| 1 BGN | 1.9362 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









