Dinamo Bucureşti a efectuat, miercuri seară, antrenamentul oficial pe stadionul Jan Breydel pe o ploaie torenţială, jucătorii fiind urmăriţi din tribune şi de oficialii Cornel Dinu, Vasile Turcu, precum şi de fostul preşedinte Giovani Becali, transmite trimisul NewsIn în Belgia.

În ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, tehnicianul Mircea Rednic a pus accent la această şedinţă de pregătire pe jocul de pase dintr-una sau două atingeri, precum şi pe şuturile de la distanţă. Chiar dacă ploua torenţial, terenul stadionului Jan Breydel s-a prezentat în condiţii excelente.

În tribunele stadionului Jan Breydel s-au aflat şi câţiva suporteri ai echipei dinamoviste, unul dintre aceştia fiind îmbrăcat într-un tricou roşu pe care era inscripţionat mesajul "Deci, urăsc Steaua!".

În vitrina cu trofee a clubului belgian poate fi văzută şi o plachetă datând din anul 1976, de la rivala de moarte a dinamoviştilor, Steaua Bucureşti, care a jucat cu FC Bruges în acel an, în Cupa Campionilor Europeni. Steaua a fost eliminată atunci de gruparea belgiană, într-o dublă manşă, 2-1, la Bruges şi 1-1, la Bucureşti.

Meciul FC Bruges-Dinamo Bucureşti, din Grupa B a Cupei UEFA se va juca joi, cu începere de la ora 21.30.