Protecţia Civilă a anunţat într-un comunicat că 36 de focare au necesitat intervenţia avioanelor şi elicopterelor de pompieri, în special în Sardinia şi Puglia. Autorităţile au explicat că lipsa precipitaţiilor din sud şi rafalele violente de sirocco din ultima vreme au favorizat propagarea a numeroase incendii.

În apropiere de Siracusa, în Sicilia, la Cavagrande del Cassibile, aproximativ 300 de locuitori şi turişti au fost evacuaţi dintr-o zonă ameninţată de flăcări şi un bărbat de 35 de ani a murit sâmbătă în Sicilia, intoxicat cu fum. Alte patru persoane au fost internate după ce s-au intoxicat cu fumul gros care acoperă sute de hectare de pădure în regiune.

În Calabria, aproximativ 200 de incendii au fost înregistrate încă din primele ore ale dimineţii, potrivit agenţiei de presă ANSA, care a precizat că mai multe locuinţe au fost evacuate.


Peste 22.000 de hectare de pădure au fost mistuite de flăcări de la începutul verii în peninsulă. 

Vara trecută, doisprezece persoane şi-au pierdut viaţa în incendiile din Italia. Biroul silvic a înregistrat, în total, 7.164 de focare care au distrus 112.000 hectare, dintre care jumătate împădurite.