Acest fapt nu va mai continua pentru mult timp, promite la Realitatea FM preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.
Problema cumulului pensiei cu salariul în cazul parlamentarilor, a fost dezbătută intens lunile trecute, după ce legiuitorii au profitat de o decizie mai veche a Curţii Constituţionale şi au devenit cea de-a doua categorie profesională, pe lângă magistraţi, care poate cumula cele două venituri. Între aceştia şi deputatul din partea Minorităţilor, Oana Manolescu.
"După o viaţă petrecută la catedră, nu este normal să rămân fără pensie", se apără parlamentarul.
La rândul său, deputatul PNL Gheorghe Gabor, care se bucură şi el de cele două venituri, susţine că nu prejudiciază statul în niciun fel şi că respectă legea. În aceste condiţii, preşedintele Camerei, Roberta Anastase spune că se vor lua măsuri. Ea spune, la Realitatea FM, că mâine va depune o iniţiativă legislativă de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor în sensul interzicerii cumulului pensiei cu indemnizaţia de parlamentar.
În prezent, potrivit statisticilor, în România sunt peste 20.000 persoane care cumulează pensia cu salariul, din care 1.400 la nivel central şi aproximativ 19.000 la nivel local.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M