Copiii de la şcoala specială din Dorohoi care au ajuns grav bolnavi la spitalul din Botoşani nu au botulism.
Analizele de laborator făcute de Autoritatea de Sănătate Publică infirmă prezenţa toxinei botulinice, în schimb au scos la iveală că aceştia suferă de dizenterie.
...
Cele 30 de autoturisme Mercedes-Benz neblindate S500 4 Matic L puse la dispoziţie pe timpul summitului NATO de reprezentanţa din România au fost rezervate şi urmează să fie vândute clienţilor, a declarat duminică pentru NewsIn directorul de marketing şi vânzări din cadrul Mercedes...
Mii de francezi au participat la un marş-maraton pentru eliberarea lui Ingrid Betancourt, fostă candidat la preşedinţie reţinută ostatic de gherila marxistă columbiană FARC de mai bine de şase ani.
În fruntea manifestaţiei s-au aflat prima doamnă a Franţei, Carla...
81% dintre americani consideră că SUA merge într-o direcţie greşită. Potrivit unui sondaj New York Times/CBS dat publicităţii vineri, americanii au ajuns la un nivel-record al pesimismului, în special din cauza crizei din economie. În 2006, procentul pesimiştilor era de 69%, în timp...
Peste 100 de salariaţi de la Sanatoriul TBC Moroieni, din judeţul Dâmboviţa, au declanşat, luni, un protest spontan, ei cerând demisia managerului unităţii medicale pe care îl acuză de comportament neadecvat.
Protestul salariaţilor a fost declanşat luni dimineaţă, la ora...
Dotarea completa a Armatei Romane ar costa 15 miliarde de euro, "o suma fabuloasa". Pana se va gasi aceasta suma, Senatul ii cere socoteala ministrului Apararii, Teodor Melescanu, despre cat de eficient isi cheltuieste Armata banii.
Premierul Calin Popescu Tariceanu estimeaza ca dotarea...
Incepand de astazi, Italia intra in ultima saptamana a campaniei electorale pe fondul unei cresteri economice lipsite de tonus, al unei competitivitati scazute, al pierderii increderii populatiei in institutiile statului si al accentuarii sentimentelor antipolitice.
Circa 50 milioane de...
Un inalt ofiter care a facut parte din serviciile romane de spionaj - atat inainte, cat si dupa Revolutie -, conectat la un dealer de arme israelian si un avocat din Tel Aviv, cu rol de "paravan", a furnizat logistica pentru Telecomunicatiile Summitului NATO de la Bucuresti. De-a lungul anilor,...
Profitand de Summit-ul NATO si de faptul ca acest eveniment a captat toata atentia presei si opiniei publice, autoritatile romane au adoptat in cel mai mare secret o serie de hotarari prin care statul isi intareste structurile de supraveghere a cetateanului si de interventie in forta impotriva...
In Bucuresti s-ar circula mult mai bine daca pe strazi ar exista mai multi agenti de circulatie, care ar elimina blocajele si ar asigura o mai buna desfasurare a traficului. Afirmatia a fost facuta de primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, care s-a aratat satisfăcut de modul in care a...
"Ce s-a intamplat la Bucuresti cu ocazia summitului se stie: 54 de militanti anti-NATO au fost incercuiti de politie, dusi la sectie si identificati."
Unii dintre ei au plecat destul de sifonati, dupa intalnirea cu mascatii, care au facut exces de zel. Evident, tinerii aveau dreptul sa...
Principalele partide politice - PNL, PSD şi PDL - se intrec in propuneri legislative menite sa castige sprijinul Bisericii Ortodoxe. Conştienti ca Biserica se bucura de o cota de incredere ridicata in ochii alegatorilor si ca preotii ar putea fi agenti electorali extrem de eficienti, liderii...
Explozia de violenta din Irak amana calendarul retragerii americane.
Irakul a redevenit in ultimele saptamani scena unor puternice violente, situatie care demonstreaza fragilitatea "progreselor" inregistrate de armata americana in acest teatru de operatiuni. Cele mai dramatice episoade au...
Extraordinara ideea asezarii lui Bush si Basescu la pupitrele de discurs pe malul marii. S-a creat astfel un puternic efect de real. I-am mai vazut pe cei doi presedinti impreuna, dar in decoruri standard, pe fotolii, cu un perete in spate sau cu o cortina si o glastra intre ei. Acum, orizontul...
Primarul sectorului 2, Neculai Ontanu, recunoaste ca face pomeni electorale, pe banii firmelor care au contracte pentru lucrari publice cu primaria. In fiecare saptamana, de mai bine de un an, pleaca spre Bran cate un autocar plin cu doritori de excursii gratuite si, totodata, potentiali...
Valul de majorari cuprinde piata cimentului, care s-a scumpit deja cu circa 12%, fier betonul si marea majoritate a materialelor, de la tigle la adezivi de interior. Scumpirile continua astfel trendul de anul trecut, cand cimentul, de exemplu, a fost cu 10% mai scump decat in 2006.
Cel mai...
La mai bine de doua saptamani de la vizita facuta de cuplul prezidential francez in Marea Britanie, numele primei doamne a Frantei, Carla Bruni, este in continuare rostit de jurnalistii britanici, care diseca, mai nou, influenta fostului manechin asupra lui Nicolas Sarkozy. Concluzia pe care o...
Specialistii in regimul comunist au remarcat, desigur, ca in ultimul deceniu dinaintea Caderii Zidului Reuniunile internationale ale partidelor comuniste si muncitoresti aveau drept singur rezultat palpabil un document – poreclit Declaratie sau Rezolutie – izbitor prin disponibilitatea de a...
In timp ce in alte tari europene monumentele de arhitectura industriala sunt reconvertite in ansambluri culturale, la noi furia demolatoare le culca la pamant.
"Adevarul" va propune incepand de astazi o campanie despre felul in care romanii si institutiile din tara noastra inţeleg sa...
Dupa ce, in urma cu doua saptamani, a imitat-o pe Andreea Marin in propria emisiune, zilele astea, prezentatoarea "Duminicii in familie" a sadit un nou atac la adresa Zanei, numai ca, de data asta, a reusit sa-l scoata din sarite pe Tudor Chirila. In Ghidul TV Evenimentul zilei, Mihaela Radulescu...
Starleta porno Laura Andresan vrea sa detoneze o "bomba" in lumea politica. Si pentru asta ii da tarcoale lui Codrin Stefanescu, vicepresedinte in Partidul Conservator. Zilele trecute, paparazzii CANCAN au surprins-o pe Andresan in timp ce intra la galeria de arta "Anonymus" din Bucuresti, unde...
Peste 135 de centre comerciale sunt anuntate in Romania, insa specialistii considera ca doar 50%-60% din proiectele de pe hartie vor fi realizate. Chiar si asa, concurenta va fi acerba, avand in vedere ca in marile orase vor exista cate cinci-sase mall-uri.
Batalia cea mai mare se duce in...
Inregistrat in 1994, cand reteaua mondiala abia incepea sa se dezolte, domeniul "pizza.com" l-a costat pe proprietar numai 20 de dolari anual.
Cumparatorul si-a pastrat anonimatul, in cadrul unei licitatii intinsa pe parcursul unei intregi saptamini. "E o nebunie, pur si simplu e o nebunie....
In pofida obiectiilor ridicate de Rusia, NATO sprijina proiectul american privind scutul antiracheta: in timpul summitului din Bucuresti, membrii Aliantei au recunoscut ca amenintarile invocate de Washington sint reale si e nevoie de masuri adecvate de protectie. In plus, Organizatia...
A o mia victorie în campionat a adus în Ghencea si sansa 1 la titlu. Ros-albastrii au ajuns CFR la puncte, ardelenii conduc formal in clasament, dar daca raman la egalitate Steaua are avantajul rezultatelor directe
Dupa un meci straniu, Steaua a egalat liderul CFR Cluj mai devreme decat...
Finantatorul stelist a pronosticat in direct la Telesport rezultatele pe care Steaua si CFR Cluj le vor avea in ultimele 7 etape. Becali a dat senzatia ca stie dinainte ceea ce urmeaza sa se intample in meciurile pe care cele doua echipe le mai au de disputat.
Citeste mai mult in Pro Sport
Marius Lacatus, antrenorul Stelei, a declarat dupa victoria din fata celor de la Dacia Mioveni, scor 2-0, prin care ros-albastrii au egalat CFR-ul la puncte, ca nu credea ca acest lucru se va intampla asa de repede.
Citeste mai mult in Pro Sport
Demisia neamtului Karl-Heinz Feldkamp de la Galatasaray i-a redeschis "Regelui" calea spre fotbalul din Turcia. Liber de contract si idolatrizat de fani pentru cariera de jucator, Gica ar beneficia si de sprijinul baskanilor. Singura problema e ca Hagi vrea un contract pe un an si jumatate, iar...
Eu cred ca, din punctul de vedere al organizarii, summit-ul a fost un succes. Au fost mici incidente, mici balbe, dar astea sunt aferente. In rest, Romania, prin institutiile sale guvernamentale, s-a achitat onorabil de aceasta misiune. Iar aici, vreau sa recunosc neaparat meritele aviatiei...
Se spune ca Einstein era un tip destul de distrat. La un moment dat, a transmis unui asistent cateva subiecte pentru a le da studentilor la examen. Asistentul l-a cautat si i-a spus ca si in urma cu un an a dat la examen aceleasi intrebari. Einstein, se spune, l-a privit cu seriozitate si i-ar fi...
Concursul "Zambet de copil" consta in conceperea unui proiect ce va avea ca tema ziua de 1 Iunie.
Juriul format din Elena Udrea, Narcisa Iorga si Cristi Dragan in urma analizarii proiectelor vor desemna castigatorii pe data de 15 Mai. Acestia vor fi anuntati telefonic in aceeasi zi.
...
De fiecare data cand am fost intrebat care-i modelul meu de om, am dat din umeri si/sau am raspuns ca nu-mi fac iluzii ca sa n-am deziluzii. Am "furat", de-a lungul celor aproape 38 de ani de viata pe care i-am trait intens, de pe la cine am apucat, o sumedenie de chestii care mi s-au parut...
Hai sa-ti povestesc astazi despre turneul pe care tocmai l-am terminat!
Dupa cum stiai, (ca ti-am spus din timp si pe site, dar au scris si in Jurnalul National), am avut un turneu in Ardeal si in Banat: Cluj Napoca, Alba Iulia, Timisoara, Arad si Oradea. L-am inceput pe 27 martie, si l-am...
Filmul "Dragostea in vremea holerei", movieplex, cu inca vreo 20 de rataciti in sala. M-am dus pentru ca m-am gindit ca nu avea cum sa iasa un film prea nasol dupa o carte preabuna. Dar se poate! e varza, e o rusine, e cel mai prost film din ce-am vazut in ultimul timp. Ar trebui sa aiba rating...
Restrictiile de circulatie au fost ridicate, masurile de securitate au fost inlaturate, iar in urma am ramas cu un oras care se intoarce usor-usor la aglomeratia de zi cu zi. Ce-i drept a rasarit soarele, dupa atatea zile noroase. O remarca cinica a fetei mele, Cristina, suna cam asa: la fiecare...
O maşină al cărei şofer a vrut să întoarcă pe linia continuă a fost lovită în plin de un autoturism care circula regulamentar şi care a ricoşat într-un alt autovehicul.
Opt oameni au fost răniţi. Trei dintre ei au fost aduşi la spitale din capitală: unul la Bagdasar, iar...
Cozmin Guşă, candidat la Primăria Capitalei, a pus gând rău gărilor din oraş. El propune ca Gara de Nord să fie mutată în Chitila, iar Gara Cotroceni să fie desfiinţată. În acest fel, spune Guşă, s-ar elibera sute de hectare de teren pe care s-ar putea construi peste 35.000 de...
După trei zile petrecute în spital, Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost externat în cursul zilei de duminică. Medicii au decis că ducele, în vârstă de 86 de ani, îşi poate continua recuperarea la Palatul Windsor.
Prinţul consort a fost...
Miile de politisti aflati in intersectiile din Bucuresti au facut ca in ultimele doua zile ale Summitului NATO sa aiba loc cele mai putine tamponari din acest an.
Citeste mai mult in Evenimentul zilei
Meteorologii susţin că ploile vor înceta, iar temperaturile vor creşte. Marţi, mercurul din termometre va urca până la valoarea de 23 de grade Celsius. Specialiştii spun că în perioada următoare temperaturile vor fi neobişnuit de mari pentru luna aprilie şi se vor depăşi chiar...
Incendiu la un service auto de pe DN1, în judeţul Prahova. La faţa locului au intervenit zeci de pompieri, pentru că în apropierea service-ului era o staţie de alimentare cu Gaz Petrol Lichefiat.
Pompierii au reuşit să oprească la timp extinderea flăcărilor. Incendiul a avut...
Începând de luni, tramvaiele liniei 19 circulă pe un traseu modificat, din cauza lucrărilor de reabilitare efectuate pe Şoseaua Mihai Bravu, între Bulevardul Camil Ressu şi Calea Vitan.
Potrivit unui comunicat al Regiei Autonome de Transport Bucureşti, pe perioada lucrărilor de...
Cand cele 20.000 de gene ale corpului uman vor fi decriptate, microbiologul Mihnea Bostina este convins ca vom detine cheia pentru biruirea tuturor maladiilor.
De multe ori, pentru a vedea viitorul sau trecutul trebuie sa privim in alta parte. In astronomie stim ca pentru a patrunde mai...
Audierile principalilor responsabili americani din Irak oferă candidaţilor la prezidenţiale ocazia de a discuta despre acest dosar major al campaniei, democraţii fiind hotărâţi să retragă trupele şi neînţelegând definirea situaţie drept un "succes" de către aministraţia Bush,...
Lacul situat în pădurea din apropierea Ipoteştilor, evocat de Mihai Eminescu în mai multe poezii, a fost lăsat în paragină. Acum este plin de gunoaie de toate felurile.
"Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încarcă/Tresărind în cercuri albe/El cutremură o barcă"...
Începând de mâine, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va expedia prin poştă persoanelor fizice formularele necesare pentru declararea veniturilor obţinute anul trecut. Citeşte mai mult
Bilanţ pozitiv al autorităţilor centrale după summitul NATO de la Bucureşti. Acestea se declară mulţumite de modul în care a fost organizat cel mai mare eveniment găzduit de ţara noastră până acum şi spun că cele câteva mii de persoane implicate în organizarea summitului şi-au...
Ori tot mai puţini români ţin post, ori produsele pe bază de extracte de soia care umplu rafturile magazinelor nu le sunt pe plac. Dacă în anii trecuţi, în timpul postului vânzările de astfel de produse creşteau cu până la 30%, comercianţii spun acum că cererea de produse fără...
Mai multe trupe de actori amatori au avut de întreţinut atmosfera timp de mai multe ore la căminul cultural. Peste 100 de spectatori au asistat la a 13-a editie a festivalului de teatru "Morala Satului".
Teatrul de la sat a început în Bihor acum 30 de ani, preluand subiectele care erau...
Filmul condamnă făţiş învăţăturile Coranului, cartea sfântă a islamului. Mulţimi impresionante de credincioşi musulmani au umplut străzile oraşului pakistanez, cerând ruperea legăturilor diplomatice cu Olanda şi Danemarca.
Manifestanţii au scandat lozinci împotriva...
Pentru a treia zi consecutiv, poliţia din Texas a continuat evacuarea unei clădiri aparţinând unei secte radicale de mormoni. Autorităţile au evacuat, până acum, 219 de femei şi copii.
După mai multe ore de negocieri cu liderii sectei, forţe speciale ale poliţiei au forţat...
Trei soldaţi americani au fost ucişi în două atacuri duminică seara la Bagdad. Alţi 31 de militari au fost răniţi, în tirurile de rachete ce au vizat zona verde şi o bază americană din capitala irakiană.
Armata americană a precizat că în atacul din zona verde au fost...
Un complex de locuinţe în care se aflau cazaţi mai mulţi americani, dar şi alţi cetăţeni occidentali, a fost duminică ţinta unui atac în capitala Yemenului, Sanaa. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Atacatorii, rămaşi neidentificaţi, au plasat trei dispozitive...
Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu îl acuză pe senatorul PD-L Radu Berceanu că a fost implicat în returnări ilegale de TVA şi afaceri cu maşini furate.
"Potrivit documentelor pe care le deţin şi pe care le-am prezentat presei şi celor interesaţi, domnul Radu Berceanu n-ar fi...
Muncitorii de la Uzinele Dacia au intrat în cea de-a treia săptămână de grevă generală. Angajaţii spun că nu vor renunţa la protest până când nu vor obţine majorarea salarială de 550 de lei. Citeşte mai mult
Nouă lucrători de la mina Zegujani, judeţul Mehedinţi, refuză să iasă din subteran de mai bine de 60 de ore. Ei protestează, deorece conducerea minei refuză să le ofere un spaţiu pentru activitatea sindicală.
Negocierile purtate până acum cu administraţia minei au eşuat,...
Companiile aeriene americane Delta şi Northwest au reluat discuţiile privind o eventuală fuziune. Cei doi operatori ajunseseră la un acord în februarie, dar nemulţumirea piloţilor a întârziat semnarea contractului. După câteva săptămâni de pauză în discuţii, cele două companii...
Revenirile sunt la mare modă în lumea muzicii. Ultimul exemplu - New Kids On the Block, trupă care s-a reunit în perspectiva unui concert programat pe 16 mai.
La 15 ani după destrămare, cei de la New Kids On The Block nu mai sunt puştii care făceau furori la începutul anilor '90....
U2, cea mai bogată trupă din Marea Britanie, după Rolling Stones, investeşte susţinut în turism. Ultimul proiect al irlandezilor este modernizarea unui hotel, care i-ar costa nu mai puţin de 150 de milioane de euro.
Hotelul deţinut de Bono Vox şi de colegii lui se numeşte The...
Aproape toţi democraţii din Senatul american i-au cerut duminică lui George W. Bush să concentreze eforturile din lupta antiterorism pe Afganistan şi Pakistan, mai degrabă decât să rămână "distras de un război civil fără sfârşit în Irak", relatează NewsIn.
"În timp ce...
Tocuri înalte, piese vestimentare din piele şi machiaj extravagant. Sunt detaliile unei prezentări de modă non-conformiste cap-coadă. Nu numai hainele au fost ieşite din comun, dar şi modelele. Mai precis, homosexuali cu vârste cuprinse între 45 şi...80 de ani.
Gay not Grey, cum...
Subiectele prea dificile la bacalaureat vor crea discriminări şi nu vor oferi elevilor şanse egale pentru promovarea examenului. Mesajul vine de la Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, care i-au trimis o...
Focar de rabie în oraşul Bacău. 60 de câini maidanezi au fost eutanasiaţi de medicii veterinari după ce virusul turbării a fost găsit la două patrupede.
Autorităţile au declarat stare de carantină de gradul 3 în oraş şi încearcă să adune toate patrupedele de pe stradă....
Un puternic incendiu a izbucnit duminică la un depozit de produse refrigerate din Noua Zeelandă. Un pompier a murit, iar alţi şase au avut nevoie de spitalizare. Trei dintre cei răniţi sunt în stare gravă.
Aproape 40 de cisterne cu apă au fost trimise la faţa locului pentru...
Hillary Clinton primeşte o nouă lovitură în campania electorală. Nu din partea adversarului ei direct, Barack Obama, ci din partea unui aliat. Paul Penn, strategul campaniei electorale a lui Clinton şi-a anunţat duminică demisia.
Penn a luat această decizie pentru a dezamorsa un...
De aproape patru ani, viaţa locatarilor din două blocuri din Petroşani este un coşmar: clădirile s-au degradat foarte mult. De pe ziduri a căzut tencuiala, pereţii camerelor s-au crăpat şi peste tot e igrasie. În astfel de condiţii trăiesc câteva sute de oameni din Petroşani,...
Un poliţist rus a fost rănit, într-o explozie care a avut loc la Soci, după plecarea preşedintelui american George W. Bush.
Poliţistul verifica o geantă suspectă, abandonată în apropierea unui cinematograf, când aceasta a explodat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost...
Ruşii vor să importe servicii de engineering din România. Oferta lansată Camerei de Comerţ Româno-Ruse se ridică la 5 miliarde de dolari pe proiecte din domeniul exploatării de petrol şi gaze, dar firmele româneşti nu par deloc interesate. Ruşii au trimis oferta acum 6 luni, dar nu a...
Miniştrii de Finanţe din Europa au discutat în acest week-end în Slovenia despre principalele provocări cu care se confruntă economia bătrânului continent în contextul crizei globale a creditelor. Una dintre principalele concluzii la care au ajuns finanţiştii este aceea că trebuie...
Băncile au majorat dobânzile plătite la depozitele atrase în contextul scumpirii altor surse de finanţare, pentru a evita posibile dificultăţi de lichiditate, însă noile niveluri ale dobânzilor nu rezolvă de la sine problema economisirii, pentru care este nevoie şi de măsuri de...
Sindicaliştii din România negociază o nouă majorare a salariului minim pe economie. Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a precizat că în luna mai va prezenta Guvernului noile propuneri. Citeşte mai mult
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat vineri, la Tg-Mureş, că se află în dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern, privind salarizarea medicilor după performanţele lor profesionale.
Potrivit proiectului, prin acest sistem se urmăreşte ca, medicii care...
Scăderea pentru a treia lună consecutiv a locurilor de muncă în economia americană este apreciată de analişti ca o caracteristică a stării de recesiune. Pe de altă parte, investitorii se aşteaptă ca în urma datelor sub aşteptările pieţei, să decidă o nouă diminuare a ratei...
Companiile, organizaţiile neguvernamentale şi persoanele cu reşedinţa în UE au obţinut, în ultimii doi ani, peste 2,8 milioane de domenii web ".eu", ţara cu cele mai multe înregistrări fiind Germania, cu aproape o treime din total, urmată de Ţările de Jos şi Marea Britanie....
Carla Bruni-Sarkozy este elegantă, drăguţă şi inteligentă, dar încă nu aşa cum ar trebui să fie o mare primă doamnă, potrivit unui sondaj publicat duminică de Le Parisien, la două luni de la căsătoria acesteia cu preşedintele Franţei.
La două luni după ce s-a...
Un chinez a reuşit să ajungă în celebra Carte a Recordurilor, după ce a fost recunoscut drept cel mai scund om matur din lume. He Pingping are 20 de ani şi doar 73 cm în înălţime.
He Yun, tatăl său, a declarat că la naştere fiul era de mărimea unei palme. Pingping mai are...
Vanghelie spune că organizaţia PSD Bucureşti nu mai acceptă jocurile de culise ale lui Iliescu. Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat,luni, referindu-se la viitorul candidat al PSD pentru Primăria Capitalei, că organizaţia pe care o conduce va ţine cont de părerea...
Ploaia de la începutul săptămânii a făcut ravagii la Şcoala de Muzică şi Arte nr. 3 din Bucureşti. Pentru că firma care se ocupă de repararea şcolii, din bani europeni, n-a reparat acoperişul, apa a ajuns în sălile de clase, iar instrumentele muzicale aproape că plutesc....
Nominalizarea lui Vladimir Putin în funcţia de premier va fi aprobată încă de la 8 mai, la o zi de la învestitura preşedintelui ales Dmitri Medvedev, a anunţat, luni, preşedintele Dumei de Stat (Camera Inferioară a Parlamentului rus), Boris Grizlov, citat de agenţia Ria Novosti,...
Budapesta este paralizată de luni dimineaţă de o grevă generală în transportul public, demarată la miezul nopţii şi la care participă şi angajaţi ai Căilor ferate, informează AFP.
Transportul public va fi restabilit "după-amiază la ora 16:00", a declarat purtătorul de...
Ecologistul Leonardo DiCaprio şi-a achiziţionat, de curând, un complex de apartamente în Riverhouse, o clădire verde cu vedere spre râul Hudson, din cartierul Battery Park City din Manhattan.
Vedeta din "The Departed" se va muta în Riverhouse în aceasta vară, se pare. În noua sa...
Gruparea masculină de handbal UCM Reşiţa a fost învinsă duminică seara, în deplasare, de Benfica Lisabona, scor 31-26 (17-16), în cadrul meciului tur din semifinalele Challenge Cup, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal.
Partida retur este programată pe 13...
Tenismenul rus Nikolai Davidenko s-a impus duminică seara în faţa spaniolului Rafael Nadal, scor 6-4, 6-2, în cadrul finalei turneului Masters Series de la Miami dotat cu premii în valoare de 3.770.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.
Pentru victoria din finală...
Magistraţii Curţii de Apel au dispus, luni, amendarea lui Sorin Ovidiu Vîntu cu 5.000 RON pentru că nu s-a prezentat în procesul FNI, deşi a fost citat ca martor de trei ori, şi au hotărât să-l citeze din nou, cu mandat de aducere, pentru termenul din 21 aprilie.
Instanţa a...
Rompetrol a ieftinit motorina cu 6 bani pentru un litru. Anunţul a fost făcut luni de către compania petrolieră, care a precizat, însă că va menţine tarifele actuale la benzină. Citeşte mai mult
Discuţii aprinse luni dimineaţă la Primăria Iaşi. Disputa s-a purtat între aproximativ 20 de ieşeni, nemulţumiţi de desfiinţarea unui spaţiu verde din centrul oraşului şi viceprimarul Constantin Neculau.
Totul a pornit de la aprobarea dată de primărie pentru construirea...
Institutul Cultural Român (ICR) din Paris găzduieşte o serie de dezbateri susţinute de Asociatia Traducătorilor de Literatură Română (ATLR) alături de traducători francezi, dar şi de scriitori români stabiliţi în Franţa.
ATLR are invitaţi 17 traducători de limba română...
Fostul antrenor al lui Dinamo, Walter Zenga, a debutat, duminică, cu succes, pe banca Cataniei, echipă din Serie A. Primul meci al lui Zenga la Catania a însemnat o primă victorie, scor 3-0, acasă, în faţa celor de la Napoli, în etapa a 32-a.
Golurile echipei antrenate de Walter...
Festivalul "Magdalena", care caută şi premiază cele mai creative idei de comunicare generate de tineri până în 30 de ani, se va desfăşura anul acesta între 15-17 mai 2008 la Maribor, Slovenia.
Anul acesta, în premieră, identitatea vizuală a festivalului a fost creată de...
Un scriitor bulgar, autorul unor cărţi despre capii lumii interlope locale, a fost împuşcat în cap la Sofia, luni, a informat Darik Radio, relatează Sofia News Agency.
Gheorghi Stoev a fost dus la spital imediat. Potrivit unor informaţii neconfirmate, două persoane l-au atacat pe...
Ramas in pana de idei, de candidati, de optiuni, camionul cu pesedisti ar putea fi pornit la manivela. Miron Mitrea, legendarul tirist, ar putea demara in cursa pentru Primaria Capitalei.
Stirea, picata de nicaieri in urma cu 48 de ore, poate avea doar valoare de test (sau de diversiune) ori...
Un bancomat din Lugoj, judeţul Timiş, a fost spart duminică noaptea. Aparatul se afla în sediul unei firme, iar infractorul sau infractorii au pătruns în interiorul acesteia.
Bancomatul a fost spart şi vandalizat. Conform estimărilor, din el au dispărut circa 200.000 de lei....
Peste 10.000 de locuri de muncă vor fi disponibile, începând de 18 aprilie, la bursa locurilor de muncă organizată de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele mai multe slujbe sunt în domeniul construcţiilor, asigurărilor, industria alimentară şi comerţ. 700 de...
Schimbările climatice duc la creşterea numărului de cazuri de boli precum malaria şi febra dengue, se arată într-un comunicat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Cel puţin 150.000 de oameni mor anual ca urmare a malariei, infecţiilor digestive, a malnutriţiei şi a...
Câinii găsiţi morţi acum o săptămână la groapa de gunoi a oraşului Rovinari au fost otrăviţi. Medicii veterinari au ajuns la această concluzie în urma analizelor de laborator. Ei spun că s-a folosit o substanţă interzisă, care nu se mai fabrică în România.
Poliţiştii...
Cu trei săptămâni înainte de Paşte, românii s-ar putea confrunta cu o criză de carne de miel. Asta pentru că tot mai mulţi crescători ameninţă că nu vor tăia mieii decât dacă vor primi între 18 şi 20 de lei pentru un kilogram. Ciobanii spun că doar acest preţ le va acoperi...
Ninsorile de duminică au dat peste cap traficul aerian pe aeroportul din Heathrow. Compania British Airways a anulat luni 34 de zboruri programate la terminalul 5 al aeroportului.
Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că anulările au drept cauză intemperiile şi nu sistemul...
Au sânge albastru şi... mentalitate republicană! Nepotul ultimului rege al Italiei şi o prinţesă din Roma candidează la alegerile legislative din Italia, care vor avea loc pe 13-14 aprilie. Îşi fac deja campanie pentru a obţine câte un loc în Parlament.
Nepotul ultimului rege...
Preşedintele PSD Mircea Geoană a anunţat că formaţiunea a finalizat în proporţie de 80% candidaturile pentru alegerile locale. Candidatul pentru Primăria Capitalei va fi stabilit săptămâna viitoare, într-o şedinţă a Comitetului Executiv, a adăugat el.
Geoană a făcut...
Compania low-cost americană Skybus Airlines a sistat toate zborurile, de sâmbătă, şi va intra, în această săptămână, în faliment. Decizia vine după ce alte două companii ce ofereau servicii de transport aerian la preţuri reduse şi-au oprit de asemenea operaţiunile. Motivele sunt...
Hilary Duff filmează în acest moment pentru filmul War.INC de Josh Seftel. Ea interpretează rolul unui pop-star rus, spioană.
Iată scena pe care a reuşit să-i convingă pe producători să nu o introducă în film:
Johnny Deep nu este erou numai în filme. Pe platoul de turnare la Public Enemies, unde filmeză sub direcţia lui Michael Mann cu Christian Bale şi Marion Cotillard, soţul Vanessei Paradis a salvat şase figuranţi. Citeşte mai mult
Liderul dreptei italiene, Silvio Berlusconi, a lansat o polemică în legătură cu buletinele de vot, cu o săptămâna înainte de scrutin, spunând că acestea trebuie retipărite, pentru că nu sunt suficient de clare, relatează AFP.
Ministrul de Interne, Giuliano Amato, a replicat...
Trupa finlandeză Sunrise Avenue cântă pe 6 iulie la Festivalul B'Estfest, care are loc între 4 şi 6 iulie, urmat de B'Estfest Aftershock, eveniment dedicat muzicii rock, pe 11 iulie, anunţă organizatorii.
Trupa finlandeză s-a fondat în 2002 la Helsinki iar în prezent este...
Semafoarele defecte, ploaia, lucrările de modernizare la drumuri şi indisciplina şoferilor sunt, în opinia poliţiştilor de la Brigada Rutieră Bucureşti, principalele cauze care au generat blocaje în trafic luni, în Capitală.
Potrivit brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei,...
Democrat-liberalii au anunţat candidatura secretarului general al partidului, Vasile Blaga, la funcţia de primar al Capitalei. Lansarea acestuia în luptă a fost făcută printr-o ceremonie care a avut loc marţi, într-un parc din Capitală.
Alături de Blaga, colegul său de partid...
18 oameni au fost răniţi într-un liceu din Sydney, Australia, de mai mulţi tineri înarmaţi cu bâte şi macete.
Potrivit BBC online, 2 răniţi au fost internaţi în spital, iar alte 16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Agresorii au spart mai multe geamuri, au...
Sarah Larson a devenit un subiect inepuizabil pentru presa de scandal de când este iubita mult râvnitului George Clooney. După ce au fost publicate poze incendiare cu Sarah din vremuri apuse, acum fostul ei iubit sparge tăcerea. Citeşte mai mult
Jurnalul televizat de seară al televiziunii centrale chineze, cel mai urmărit din ţară, a evocat luni doar plecarea torţei olimpice în Paris, fără a aminti de incidente.
La mijlocul jurnalului, s-a evocat trecerea torţei olimpice prin capitala Franţei, cu imagini ale fostului...
Ioana Maria Vlas a părăsit arestul preventiv luni seara în jurul orei 19.00, după ce a stat cinci ani după gratii. Decizia eliberării lui Vlas a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia instanţei este definitivă.
În urmă cu o săptămână, avocatul lui Vlas a cerut...
România se află printre statele cu cel mai ridicat grad de vulnerabilitate la riscurile sistemice care vizează sectorul bancar, sunt de părere specialiştii Fitch.
Agenţia de evaluare financiară a retrogradat România din clasa de risc "2" în clasa "3" după indicatorul macroecomic...
Dezvoltatorii imobiliari încep să ia măsuri de precauţie împotriva speculanţilor pentru a preîntâmpina situaţii ca cele relevate recent de un studiu polonez, conform căruia jumătate din locuinţele finalizate în 2007 nu sunt ocupate de către locatari, potrivit analiştilor imobiliari...
Au trecut mai bine de 15 ani de când actriţa şi-a asigurat celebritatea prin scena incandescentă din "Instinct primar". Ieri, Sharon Stone a demonstrat că n-a uitat de unde a pornit... Citeşte mai mult
Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, a cerut luni, încă o dată, primului-ministru să restituie banii celor care au plătit taxa de primă înmatriculare şi a criticat noul proiect al Guvernului pe această temă. Citeşte mai mult
foto: NewsIn
Inalta Curte de Casatie si Justitie a amanat, ieri, pentru a doua oara, pronuntarea unei decizii fata de recursul in interesul legii promovat de Laura Codruta Kovesi pentru stabilirea unei practici unitare in judecarea cererilor de restituiri ale imobilelor nationalizate. Amanarea cu inca trei...
Comitetul Executiv al FRF, întrunit luni la sediul Federaţiei, a decis, printre altele, aprobarea calendarului competiţional pentru sezonul 2008-2009, în care s-a stabilit că nu se vor mai disputa meciuri în luna decembrie, ca anul trecut, informează site-ul forului condus de Mircea...
O cisternă cu 18 de tone de reziduuri petroliere s-a răsturnat pe Drumul Naţional 65, în localitatea argeşeană Albota. O cantitate de 13 tone de ulei rezidual s-a scurs pe terenurile agricole de la marginea drumului.
Inspectorii de mediu au dispus decopertarea terenului agricol pe...
Tranzacţia prin care Mega Image a cumpărat La Fourmi schimbă total piaţa supermarketurilor din România, arată o analiză din numărul de marţi al revistei MONEY EXPRESS. Supermarketurile Mega Image, deţinute de belgienii de la Delhaize Group, devin acum cel mai mare operator de...
În timp ce majoritatea octogenarilor îşi serbează ziua cu nepoţii pe genunchi, Hugh Hefner, părintele Playboy-ului, a petrecut cu 3 blonde generoase în forme.
Holly Madison, Bridget Marquardt şi Kendra Wilkinson, cu vreo 60 de ani mai tinere decât Hugh, s-au zbenguit la Palms...
O fi având Posh Spice 33 de ani, un soţ şi trei copii, dar atunci când vine vorba de artă, diva ştie să facă sacrificii. Victoria Beckham a pozat sugându-şi degetul pentru ultima campanie a lui Marc Jacobs. Citeşte mai mult
Gruparea galeză Cardiff va primi un wildcard care să-i permită să evolueze în Cupa UEFA în cazul în care va câştiga Cupa Angliei, competiţie prin intermediul căreia pot juca în Europa doar echipele engleze, conform regulamentului Federaţiei din Albion (FA), informează BBC.
...
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a fost audiat luni la DNA în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu în legătură cu tranzacţii legate de construcţia noului sediul al Ligii.
"Am fost audiat la reclamaţia lui Iacov...
Investiţiile imobiliare realizate în România în 2007 au atins 2,2 miliarde de euro şi plasează ţara noastră pe locul al treilea în Europa Centrală şi de Est, rată un raport al companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle. Citeşte mai mult
Nostradamus are un concurent serios! Gigi Becali a prezis că Steaua va fi lideră în Liga I până în ziua de Paşti, iar, de duminică, fantezia sa a devenit realitate. "Profeţii despre viitor"...ar putea deveni un titlu de succes în cazul în care Gigi Becali se decide să devină...
România rămâne în continuare subdezvoltată din punct de vedere al spaţiilor comerciale moderne în comparaţie cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est, iar pentru a compensa acest lucru dezvoltatorii au anunţat deja zeci de proiecte, arată ultimul raport al companiei Jones Lang...
Piaţa de smartphone-uri este estimată la circa 25 milioane de euro, preţul mediu al unui terminal variază între 400-500 de euro, iar vârfurile de gamă pot ajunge să fie distribuite şi la preţuri de 1000-1200 de euro, a declarat pentru NewsIn, managerul comercial Germanos România,...
Veniturile bugetare ale României au crescut cu 51% în primele trei luni ale anului depăşind 37 de miliarde de lei. Conform datelor Ministerului de Finanţe, valoarea încasărilor bugetare a ajuns la 8% din Produsul Intern Brut estimat pentru acest an. Citeşte mai mult
O grădină zoologică din China este leagănul unei mari iubiri între un lup şi o capră, care s-au îndrăgostit după ce au împărţit împreună o cuşcă.
Îngrijitorii de la Zoo, din White Tower Park, oraşul Nanchong, spun că pereche a devenit de nedespărţit.
"Când capra...
Ajunşi din urmă de Steaua cu numai şapte etape înainte de finalul sezonului, clujenii de la CFR îşi toarnă cenuşă în cap.
Să vezi şi să nu crezi! Clujenii de la CFR au ajuns să stea la mâna Stelei după ce au irosit avansul impresionant de puncte pe care îl aveau acum şapte...
Juraţii din ancheta judiciară privind decesul prinţesei Diana şi a lui Dodi Al-Fayed au stabilit luni că moartea celor doi a fost provocată de neglijenţa şoferilor maşinilor care urmăreau automobilul Mercedes la bordul căruia se aflau cei doi.
O instanţă cu juri a decis că...
Se pare că superba blondă este grăbită şi hotărâtă să ajungă cât mai repede în faţa altarului cu Jamie Hince. Conform celor mai recente zvonuri, Kate Moss a scos 180.000 de dolari din buzunar pentru a-şi cumpăra verighetă.
După ce s-a logodit luna trecută cu rocker-ul ei...
Lovitură de teatru în privinţa semnării drepturilor TV pentru Liga I de fotbal.
Negocierile dintre consorţiul RCS-Antena 1 şi LPF au intrat în impas, iar actele nu au fost încă semnate. Conform Caietului de sarcini, câştigătorii licitaţiei trebuie să verse până pe 15 mai 34...
A vrut să se răcorească şi să scape, chiar dacă pentru scurt timp, de dogoarea soarelui din Florida şi a decis să renunţe la şortul clasic. Woody Harrelson a fost fotografiat în timp ce făcea baie gol-goluţ. Citeşte mai mult
Oficialii NATO şi delegaţiile care au participat la reuniunea Alianţei de la Bucureşti au fost întâmpinaţi ca la carte. Un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe dezminte acuzaţiile din presă şi susţine că protocolul diplomatic a fost respectat la primirea delegaţiilor...
Numărul poliţiştilor va trebui dublat după ce ciobanii din Italia au hotărât în urma consiliilor locale să abandoneze aparatele de tuns iarba şi să folosească în locul lor... oi.
Deja au fost angajate de către autorităţile din Torino 700 de oi cu scopul de a tăia şi...
David Bekham e "number one" în rândul fotbaliştilor. Cel puţin la nivelul câştigurilor pe care le obţine nu doar din fotbal, dar şi din activităţile colaterale, merchandising, contracte de publicitate, etc.
Bisăptămânaul francez "France Footbal" a alcătuit topul...
Câştigătorii drepturilor TV pentru Liga I, consorţiul format din Antena 1 şi RCS&RDS, nu a putut semna luni contractul cu Liga Profesionistă de Fotbal din cauza faptului că, iniţial cele două părţi nu s-au înţeles şi, în final, reprezentanţii media nu au avut cui înmâna...
Oltchim Râmnicu Vâlcea va prelua rafinăria Arpechim cel târziu în iunie. Directorul general al companiei, Constantin Roibu a declarat pentru The Money Channel că în mai va fi finalizat şi contractul de construcţie a unei centrale electrotehnice. Investiţiile vor face ca, în trei ani,...
România se situează pe locul cinci în topul statelor membre ale Uniunii Europene în funcţie de discrepanţa dintre preţurile practicate de bănci pentru serviciile prestate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, Capgemini, ING şi Asociaţia Europeană de Management şi Marketing...
De luni, grupurile organizate, care cumpără bilete de tren primesc reduceri de până la 25%. Biletele cu preţ redus sunt valabile numai pentru clasa a II-a şi pentru orice zi a săptămânii în afară de vineri şi duminică.
Pentru grupurile formate din două persoane reducerea...
George Copos a luat bani de la Gigi Becali, conform săptămânalului "Fanatik". Criticat vehement de George Copos după cazul "Bricheta", Gigi Becali i-a răspuns într-un mod original prietenului său de la Rapid.
Săptămânalul "Fanatik" susţine că patronul Stelei l-a împrumutat pe...
Cine nu a crezut în noi s-a înşelat amarnic. Acestea au fost cuvintele antrenorului Nicolae Forminte, după parcursul extraordinar făcut de echipa feminină de gimnastică a României la Campionatele Europene de la Clermont-Ferrand. "Reginele Europei" au revenit la Bucureşti, iar marţi...
Problemele de creditare ale băncilor din SUA se vor agrava pe parcursul anului faţă de stadiul în care se află în prezent şi este puţin probabil să atingă nivelul maxim înainte de anul viitor, a spus un analist de la RBC Capital Markets. Citeşte mai mult
Fotbalistul italian Marco Materazzi a câştigat procesul cu tabloidul englez Daily Star, care şi-a cerut scuze jucătorului şi îi va plăti daune, după ce a scris că fundaşul lui Inter i-a adresat injurii rasiale francezului Zinedine Zidane, informează "Gazzetta dello Sport".
...
Pentru hotelierii din capitală, summitul nu a fost numai o sursă bună de câştig, ci şi o modalitate de a-şi face imagine. Multe dintre hoteluri se pot lăuda că au cazat oameni care au scris istoria. Pentru angajaţi, faptul că au lucrat pentru ca şefii de stat şi soţiile lor să se...
Analistii Erste Bank sunt de parere ca pietele de capital vor ramane in continuare volatile si vor fi dominate de tranzactii de marcare a profiturilor pe termen scurt, insa Romania ar putea fi prima tara care va beneficia de pe urma unui fenomen de revenire mai amplu al burselor din Europa...