Potrivit ziarului Gândul, au fost amendaţi 2.300 de şoferi pe zi în 2010, adică 100 de şoferi pe oră. Doi şoferi au rămas fără permis în fiecare oră, tot din cauza faptului că au apăsat prea tare pedala de acceleraţie. În plus, în anul 2010 viteza excesivă a produs peste 1.800 de accidente rutiere, în care şi-au pierdut viaţa 567 de persoane şi alte aproape 1900 au fost rănite grav.
Fără îndoială, cel ce câştigă premiul pentru vitezomanul anului 2010 este şoferul unui Porsche, care a fost depistat pe 6 august 2010 circulând pe Austrostrada Soarelui cu 248 de km pe oră.
Tot în vara anului trecut, un şofer a fost surprins de radar când trecea prin localitatea Poşta Câlnău cu 230 de km pe oră. În iunie 2010, un şofer vitezoman dar cu credinţă în Dumnezeu a fost surprins mergând cu peste 200 de km pe oră pe autostradă, în timp ce asculta slujba.
Nici anul 2011 nu a început mai bine. În primele trei luni ale anului s-au produs deja 326 de accidente grave, cu şapte mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut. În accidente şi-au pierdut viaţa 94 de persoane, cu 14 mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2010.
2.300 de şoferi au fost amendaţi pe zi, pentru viteză excesivă, în 2010
850.000 de şoferi au fost amendaţi în 2010 pentru depăşirea vitezei legale în trafic. În plus, la nivel naţional au fost constatate aproape 3 milioane de contravenţii la regimul circulaţiei, numai anul trecut.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M