Referendum INVALID în Ungaria împotriva cotelor de refugiați. Orban anunță amendarea Constituției

Referendumul din Ungaria privind cotele de refugiaţi a fost invalidat. Doar 43,89% dintre cetăţenii cu drept de vot şi-au exprimat opţiunea, sub limita de 50% necesară. După numărarea a 98,5% din buletine, Comisia Electorală a anunţat că 98,3% dintre votanţi au spus NU cotelor. Faptul că referendumul nu a fost validat nu l-a împiedicat pe premierul ungar, Viktor Orban, să declare că rezultatul este extraordinar şi va înainta Parlamentului o propunere de amendament constituţional.