Cercetătorii americani au făcut o descoperire care ar putea revoluţiona medicina. Este vorba de un posibil tratament pentru SIDA - una dintre cele mai cumplite maladii apărute în secolul 20. Rezultatele specialiştilor de la Institutul Naţional American pentru Cercetarea Genomului Uman au fost publicate ieri.
Soluţia este o proteină produsă de organismul uman, care poate distruge retrovirusul responsabil pentru producerea SIDA. HIV s-a dovedit până în prezent foarte rezistent în faţa substanţelor antiretrovirale, deoarece este capabil de mutaţii genetice multiple.
Cercetătorii au reuşit să blocheze infectarea unui ţesut prin dezactivarea proteinei ITK, prezentă în limfocite. Ei au observat că dacă această proteină nu este activă, retrovirusul care produce SIDA nu mai poate utiliza cu eficacitate limfocitele pentru a se reproduce, ceea ce ar putea bloca propagarea maladiei.
Posibilitatea dezvoltării unui tratament pornind de la această descoperire devine posibilă, mai ales că proteina studiată suferă puţine mutaţii genetice.
Cercetătorii americani au descoperit că o proteină produsă de organismul uman poate opri dezvoltarea SIDA
Marti, 29 Aprilie 2008 06:18
Ultimul update: 29 Aprilie 2008 06:18
Ultimul update: 29 Aprilie 2008 06:18
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- A fost decodat întregul genom al virusului HIV
Joi, 06 August 2009 12:43 - O echipă belgiană de televiziune a fost agresată în China
Sambata, 29 Noiembrie 2008 14:01 - Sute de peruani au protestat faţă de discriminarea copiilor seropozitivi
Sambata, 23 August 2008 06:43 - Infecţia cu HIV nu mai este o boală fatală, ci doar una cronică pe termen lung, potrivit unui studiu britanic
Sambata, 26 Iulie 2008 13:41 - Specialiştii avertizează că diabetul va ucide în 2007 la fel de mulţi oameni ca SIDA
Sambata, 01 Septembrie 2007 12:30 - Bolnavi de SIDA îngropaţi de vii în Papua Noua Guinee
Luni, 27 August 2007 10:39 - Potenţial tratament pentru persoanele infectate cu HIV
Vineri, 29 Iunie 2007 21:50 - A fost creat un gel care ar putea împiedica transmiterea HIV
Joi, 18 Ianuarie 2007 18:12
Comentariile cititorilor
1. http://uk.360.yahoo.com/camposantoo
Marti, 29 Aprilie 2008 20:40
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Pensionarea duce la îmbunătăţirea sănătăţii
Marti, 10 Noiembrie 2009 17:06Conform unui studiu european, sănătatea celor care tocmai au ieşit la pensie se îmbunătăţeşte atât de mult, încât majoritatea dintre ei se simt mai tineri cu 8 ani.
Spitalele româneşti au sesizat Colegiul Medicilor că nu mai au medicamente de maximă necesitate
Marti, 10 Noiembrie 2009 16:41Colegiul Medicilor din România cere autorităţilor să ia măsuri urgente cu privire la lipsa anumitor medicamente din spitalele din România, după ce unităţile medicale au sesizat Colegiul cu privire la mari deficienţe în...
Un penis creat în laborator le dă speranţe bărbaţilor cu probleme
Marti, 10 Noiembrie 2009 15:55Oamenii de ştiintă au creat un penis artificial pentru iepuri, dar cercetătorii spun că aceeaşi tehnică ar putea fi folosită şi la crearea unui penis uman.
O boală transmisă prin muşcătura căpuşei "copiază" simptomele a circa 200 de boli
Marti, 10 Noiembrie 2009 13:08Boala Lyme "copiază" simptomele a circa 200 de afecţiuni, precum gripă, scleroză multiplă, Parkinson, Alzheimerul sau reumatism şi afectează sănătatea a 8.500 de români, potrivit wrongdiagnosis.com.
Cele mai CITITE din Sănătate
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (1427)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (1334)
- Top zece al bolilor care au creat panică în Europa (1015)
- O boală transmisă prin muşcătura căpuşei "copiază" simptomele a circa 200 de boli (859)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (848)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- Pensionarea duce la îmbunătăţirea sănătăţii (3.8/5)
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3.76/5)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (3.64/5)
- Un penis creat în laborator le dă speranţe bărbaţilor cu probleme (3.6/5)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (2.68/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (2)
- Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI
- V. Ponta: Klaus Johannis participă la proiectul politic de înlăturare a lui Traian Băsescu
- Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem
- Traian Băsescu parodiază două emisiuni de televiziune - VEZI VIDEO
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
- "Dinică nu este repetabil", spun oamenii de cultură ai României
- Momente celebre din cariera maestrului Gheorghe Dinică. VEZI VIDEO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed