Bucătăresele din spitalul judeţean Suceava for fi supravegheate video în timp ce muncesc. Conducerea spitalului spune că a descoperit mai multe nereguli pe traseul hranei de la Magazie la cantină şi doreşte să vadă dacă nu cumva bucătăresele sustrag din mâncare.
Măsura a fost luată în urma unor controale, când s-a descoperit că hrana pacienţilor e una la plecarea din magazie şi alta în farfurie.
"Suntem intemeiaţi în această decizie de controalele neanunţate pe care serviciul administrativ le-a făcut periodic", a spus Doinea Ganea Motan, managerul spitalului.
Camerele video vor fi dotate cu sistem infraroşu pentru a putea filma şi ce se întâmplă pe întuneric. Conducerea spitalului aşteaptă acum oferte pentru sistemele de supraveghere video. Până când vor fi montate camerele, o asistentă are sarcina specială de a supraveghea bucătăresele şi porţiile de mâncare.
La spitalul judeţean din Suceava s-au cheltuit 525.000 de lei petru hrana pacienţilor, numai în primul trimestru al acestui an. Conducerea unităţii crede însă că suma va fi mai mică după ce se va introduce sistemul de spraveghere video.
Bucătăria spitalului judeţean Suceava va avea supraveghere video
Vineri, 25 Aprilie 2008 22:29
Ultimul update: 25 Aprilie 2008 22:29
Ultimul update: 25 Aprilie 2008 22:29
| Vot: |
0
|
602 vizualizari, 3 comentarii, 0 voturi
Taguri: bucătărie, camere de filmat, spital, Suceava, supraveghere,
Taguri: bucătărie, camere de filmat, spital, Suceava, supraveghere,
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Un sistem de camere de luat vederi poate anticipa infracţiunile
Sambata, 29 Noiembrie 2008 07:24 - În judeţul Suceava, un medic de pe ambulanţă deserveşte 70.000 locuitori
Vineri, 02 Noiembrie 2007 15:04 - Spitalul Judeţean Suceava a fost amendat pentru un accident rutier nedeclarat
Marti, 06 Februarie 2007 16:36
Comentariile cititorilor
3. Anonim
Luni, 28 Aprilie 2008 20:17
| Raspunde la comentariu
2. Giovanni
Sambata, 26 Aprilie 2008 20:40
1. Anonim
Sambata, 26 Aprilie 2008 18:23
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi
Luni, 09 Noiembrie 2009 13:03Cadrele medicale de la unităţile de primire urgenţe din spitalele ieşene au declanşat, luni, un protest spontan, din cauza întârzierilor înregistrate la acordarea drepturilor salariale. Activitatea medicală la aceste unităţii...
Prea multe exerciţii fizice ar putea reduce fertilitatea femeilor
Luni, 09 Noiembrie 2009 12:11Femeile care petrec prea mult timp în sălile de ginmastică ar putea avea probleme de fertilitate, potrivit unui studiu.
Botoxul are un rival pe piaţa cosmeticelor din Marea Britanie
Luni, 09 Noiembrie 2009 10:56Celebrul produs Botox are un rival serios pe piaţa cosmenticelor din Marea Britanie. Azzalure este deja folosit cu încredere de către consumatoare şi foarte apreciat pentru preţul său mult mai mic decât al Botoxului.
Toamna este anotimpul potrivit pentru a face copii
Luni, 09 Noiembrie 2009 10:14Toamna este perioada ideală pentru procreere, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii Indiana. De partea opusă, primăvara şi începutul verii sunt perioadele mai puţin indicate pentru a concepe un copil,...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (5883)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (1882)
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (1333)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (1257)
- Descoperire medicală: Terapia cu nanoparticule distruge tumorile canceroase fără a afecta sistemul imunitar (1169)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3.76/5)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (3.64/5)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (3.48/5)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (3/5)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (2.68/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (18)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (7)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (2)
- Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
Astazi, ora 10:52Preşedintele PNL, Crin Antonescu, cere CSM să facă demersuri la Curtea Constituţională pentru medierea relaţiei dintre preşedinte şi Parlament în legătură cu existenţa unui conflict juridic, de natură constituţională,...
- Gheorghe Dinică se află în stare critică. Actorul a fost operat aseară de colecist
- Patru licee din Capitală au cursurile suspendate, după depistarea mai multor cazuri de gripă porcină
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Deputaţii votează astăzi modificare Legii privind funcţionarea Guvernul. Cabinetul Boc va putea veni în Parlament cu un proiect de buget
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- O benzinărie din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost jefuită în această dimineaţă
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- DN1 a fost blocat pe un sens, din cauza ciocnirii a două tiruri
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- VIDEO / Golul lui Onofraş, contra lui Rangers, e pe locul 4 în Top 10 al săptămânii
- Cazurile de gripă A (H1N1) din România a depăşit 1.000, 94 de îmbolnăviri doar în ultimele 24 de ore
- Minintsrul Justiţiei spune că nu are nicio cerere de extrădare pentru Omar Hayssam
- Croaţia înregistrează al doilea deces din cauza gripei porcine
- O poliţistă din judeţul Argeş a fost prinsă furând dintr-un hypermarket
- V. Ponta: Geoană nu va sesiza CCR, iar Antonescu nu ar trebui să implice justiţia în politică
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











Aboneaza-te la tag-urile:

Feed