- Utilizarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie și transpartența în folosirea banilor publici.
- Asigurarea accesului universal și gratuit la educaţie preşcolară, primară şi secundară pentru toţi copiii.
- Îmbunătăţirea calităţii educaţiei printr-o mai bună formare iniţială şi continuă.
- Curriculum modern, actualizat ştiinţific şi bazat pe cercetări şi bune practici privind educaţia copiilor.
- Incluziunea şcolară a copiilor cu dizabilităţi.
- Adoptarea şi implementarea Strategiei naţionale şi planului de acţiune privind educaţia timpurie.
- Introducerea educaţiei interculturale şi a educaţiei pentru toleranţă şi eliminarea discriminării și a unor sisteme de prevenire şi eliminare a violenţei în şcoli.
- Participarea copiilor în procesul decizional al şcolilor.
- Asigurarea serviciilor de consiliere prin creşterea numărului de consilieri şcolari, astfel încât unui consilier să-i revină 300 de elevi.
- Consolidarea cooperării dintre sectorul public şi organizaţiile neguvernamentale.
Toate cele 10 obiective ale Manifestului pentru Dreptul la Educație propuse de Organizaţia Salvaţi Copiii aduc în discuție problemele urgente cu care se confruntă copiii în ţara noastră în sistemul de învățământ românesc, luând în considerare obligaţiile ce-i revin României, conform legislației interne și a Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului.
Organizația Salvați Copiii îi invită pe toți cei care cred că educația trebuie să fie o prioritate pentru România, atât pentru Parlamentul și cât și pentru Guvernul României, să semneze Manifestul pentru Dreptul la Educație. Documentul însoțit de semnături va fi trimis Ministerului Educației, dar și celor două comisii de educație ale Parlamentului României.
OBIECTIVE ale Manifestului pentru DREPTUL la educație
Orice strategie de asigurare a unei educaţii de calitate pentru copiii din România trebuie să ia în considerare colaborarea experţilor din domeniul educaţiei cu cei din domeniul social de la nivel local, cu autorităţile locale, cu elevii și cu părinţii, în vederea sprijinirii copiilor vulnerabili, inclusiv a copiilor de etnie romă.
1. Utilizarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie și transparență în folosirea banilor publici. Alocarea de resurse financiare corespunzătoare nevoilor sistemului de învățământ trebuie să conducă la respectarea art. 8 din Legea 1/2011 a educației naționale care prevede că că ”Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”. Acest obiectiv va cuprinde și următoarele elemente: depolitizarea și debirocratizarea sistemului de educație, îmbunătăţirea guvernanţei/administrării sistemului de învăţământ, în special a monitorizării la toate nivelurile, a descentralizării şi a eficacităţii şi eficienţei alocării de resurse şi colectării datelor dezagregate şi fiabile pentru măsurarea performanţei sale, cu accent pe reducerea disparităţilor dintre judeţe şi comunităţi;
2. Asigurarea accesului universal și gratuit la educaţie preşcolară, primară şi secundară pentru toţi copiii, mai ales în cazul copiilor ce provin din comunităţi sărace, rurale sau rome. Asigurarea accesului copiilor din comunități vulnerabile la educaţie preşcolară şi şcolară trebuie realizată prin: a. creşterea numărului de grădiniţe cu program normal sau prelungit şi de grădiniţe estivale, inclusiv în comune sau localităţi cu număr redus de copii de vârstă preşcolară; b. cuprinderea în programe ”A doua şansă” a copiilor, tinerilor sau adulţilor care nu au fost niciodată la şcoală sau care au abandonat învăţământul obligatoriu; c. pregătirea cadrelor didactice pentru schimbarea atitudinii lor faţă de copiii romi.
3. Îmbunătăţirea calităţii educaţiei printr-o mai bună formare iniţială şi continuă a profesorilor. Obiectivul presupune: formarea continuă a cadrelor didactice și a consilierilor școlari, schimb de bune practici între profesori, creșterea numărului de profesori de sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale; pregătirea cadrelor didactice pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale şi creşterea numărului acestora, examinarea obligatorie a cadrelor didactice prin evaluări psihologice independente, implementarea unor mecanisme de feedback cel puțin semestriale de la elevi și părinți, în funcție de specificul școlii. De asemenea, calitatea în educație e condiționată de depolitizarea sistemului de învățământ și stabilirea unor proceduri democratice de alegere a directorilor de școală și a inspectorilor școlari cu participarea cadrelor didactice. În plus, o debirocratizare a activității profesorilor, nevoiți să petreacă zeci de ore cu completarea a zeci de documente, ar asigura o mai atentă elaborare și implementare a strategiilor și metodologiilor didactice.
4. Curriculum modern, actualizat ştiinţific şi bazat pe cercetări şi bune practici privind educaţia copiilor. Obiective secundare: programă școlară actualizată și restructurată, bazată pe aplicare, nu pe memorare; schimbarea modului de predare prin creșterea proporției metodelor specifice educației non-formale utilizate în orele de curs; introducerea treptată, în materiile din trunchiul comun, a unor elemente despre istoria și cultura altor popoare; asigurarea manualelor școlare gratuite (cu adevărat) până la clasa a XII-a inclusiv.
5. Incluziunea şcolară a copiilor cu dizabilităţi. Pentru o mai bună integrare şcolară a copiilor cu dizabilităţi, propunem: a. elaborarea unei politici naţionale ample şi specifice pentru respectarea drepturilor copilului cu dizabilităţi şi alocarea de resurse pentru implementarea lor; b. Asigurarea unor servicii de bază (precum educaţia, sănătatea) accesibile şi adaptate pentru copiii cu dizabilităţi şi acordarea de sprijin familiilor copiilor cu dizabilităţi, în mod special, sporirea eforturilor de includere a copiilor cu dizabilităţi care pot fi integrați în sistemul de învăţământ de masă; asigurarea de personal calificat de sprijin; măsuri pentru un transport adaptat: rampe automate, covoare tactile, anunțuri sonore în mijloacele de transport în comun, semafor adaptat, peroane adaptate; dotarea școlilor cu echipament modern pentru desfășurarea orelor de curs si pentru accesul și participarea elevilor cu dizabilități: laboratoare moderne, materiale didactice de calitate, echipament special pentru persoanele cu dizabilități; c. Curriculum și evaluări cu adevărat adaptate copiilor cu dizabilități.
6. Adoptarea şi implementarea Strategiei naţionale şi planului de acţiune privind educaţia timpurie. Formarea cadrelor didactice, extinderea şi dezvoltarea modelelor de educaţie timpurie individualizată, consolidare şi respectarea standardelor pentru evaluarea copiilor şi a performanţelor cadrelor didactice din instituţiile preşcolare, mobilizarea comunităţilor locale la găsirea de soluţii pentru problemele specifice localităţilor din mediul rural şi urbanul mic.
7. Introducerea educaţiei interculturale şi a educaţiei pentru toleranţă şi eliminarea discriminării la toate nivelurile sistemului de învăţământ, precum şi a unor sisteme de prevenire şi eliminare a violenţei în şcoli. Elaborarea de materiale și organizarea de sesiuni de pregătire la nivel național ca modele de schimbare a practicilor psiho-educaționale în mediul școlar, înlocuirea comportamentelor agresive cu comportamente de relaționare adecvate, deprinderea unor tehnici de gestionare a conflictelor și de utilizare a educației pozitive în școli.
8. Participarea copiilor în procesul decizional al şcolilor. Implicarea activă a elevilor în deciziile privind bugetul şcolii (stabilirea priorităților, recomandări, proiecte). Comunicarea directă dintre CȘE (consiliul școlar al elevilor) și ceilalți elevi din școală, prin modificarea structurii acestuia, organizarea de discuții/dezbateri deschise în cadrul CȘE, transparența și raportarea activității de către consiliul elevilor. Măsuri pentru o mai bună informare a părinților și elevilor asupra drepturilor avute (platforma online, help-line, întâlniri de lucru, mass media, forumuri online, webinar, cu informații și date pe înțelesul copiilor).
9. Asigurarea serviciilor de consiliere prin creşterea numărului de consilieri şcolari, astfel încât unui consilier să-i revină 300 de elevi. În prezent, există un consilier școlar la 800 de copii, ceea ce face imposibilă evaluarea, consilierea și monitorizarea elevilor care apelează la serviciile consilierului școlar.
10. Consolidarea cooperării dintre sectorul public şi organizaţiile neguvernamentale. Îndeplinind încă din 1990 un rol activ în reformarea şi dezvoltarea sistemului de protecţie a drepturilor copilului, implicarea activă şi sistematică a organizațiilor neguvernamentale devine necesară, în special prin participarea lor în faza de planificare a politicilor şi proiectelor de cooperare, dar şi în cea de monitorizare a aplicării observaţiilor Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului cu privire la dreptul la educaţie al copilului;
Situația actuală
Pentru relevanța strategică și programatică a educației, Salvați Copiii consideră că datele privind sărăcia reflectă într-o măsură importantă accesul copiilor români la educație de calitate.
• Conform ultimelor statistici europene, în anul 2013, 48,5% dintre copiii din România trăiau în risc de sărăcie sau excluziune socială, media în statele membre ale UE fiind de 27,7% (Sursa: Eurostat). În acelaşi an (2013), 32,1% din copiii din România se aflau sub pragul sărăciei relative (stabilit la 60% din mediana veniturilor disponibile la nivel naţional. (Sursa: Institutul Naţional de Statistică, baza de date Tempo-online). Cele mai vulnerabile gospodării sunt cele formate din doi adulţi şi trei sau mai mulţi copii, 55,3% dintre acestea aflându-se în sărăcie relativă în anul 2014 (Sursa: date provizorii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Setul Naţional de Indicatori de Incluziune Socială, 2014).
• Sărăcia afectează dreptul copiilor la educaţie. Astfel, printre cele mai mici rate de cuprindere şcolară se înregistrează în regiunile cele mai afectate de sărăcie (în special regiunea de N-E) şi în mediul rural (care este mult mai afectat de sărăcie decât cel urban; la nivel naţional, în rândul populaţiei generale, rata sărăciei relative în mediul urban este de 9,%, pe când în cel rural este de 29%). De exemplu, 16,4% dintre copiii cu vârste între 07-10 ani din rural nu sunt cuprinşi în învăţământul primar, comparativ cu 9% în cazul copiilor din urban, din aceeaşi categorie de vârstă. Diferenţele rural-urban se adâncesc în cazul copiilor între 11 şi 14 ani: 25% dintre copiii de această vârstă din rural nefiind înscrişi în învăţământ, comparativ cu 6% în cazul celor din urban. (Sursa: Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Setul Naţional de Indicatori de Incluziune Socială, 2014).
• Aproape 366.000 de copii cu vârsta între 3 - 17 ani nu urmau nicio formă de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial, liceal sau profesional), în anul 2013 (sursa: Institutul Naţional de Statistică, date prelucrate), iar aproximativ 24.400 copii au abandonat învățământul primar și gimnazial, în anul școlar 2012-2013 (sursa: Institutul de Științele Educației, Analiza sistemului de învățământ preuniversitar din România din perspectiva unor indicatori statistici, 2015).
• 80% dintre copiii romi nu merg nici la grădiniţă, nici la creşă, iar 19% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 7 şi 11 ani nu sunt şcolarizaţi. Lipsa pregătirii preşcolare reprezintă cel mai mare factor de risc pentru absenteismul şi abandonul şcolar al copiii romi. (Sursa: Barometrul Incluziunii Romilor, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, 2007)
• În pofida problemelor acute din domeniul educației, în 2012 și 2013, România s-a situat pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul cheltuielilor pentru educație din produsul intern brut (PIB). Țara noastră a cheltuit pentru educație 3% din PIB în 2012 și 2,8% în 2013, în timp ce media la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene a fost de 5%. Cele mai mari procente, între 6,5-7,1%, au fost cheltuite de Danemarca, Portugalia, Suedia, Cipru și Slovenia. (Sursa: Eurostat, baza gov_10a_exp)
• 23% dintre copiii cu dizabilităţi nu merg la şcoală; doar o treime dintre ei urmează învăţământul de masă. În plus, copiii cu dizabilităţi şi familiile lor se confruntă în continuare cu stigmatizarea şi discriminarea. (Sursă: Studiu realizat de către Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – România (ASCHF-R) privind familiile care au în îngrijire copii şi tineri cu handicap fizic în 9 judeţe, 2010)
• Participarea copiilor la învățământul public implică, de cele mai multe ori, costuri considerabile care trebuie acoperite de familie, cu toate că legea prevede că învățământul obligatoriu este gratuit. Costurile generate de aspecte precum achiziția de rechizite, manuale sau uniforme, ori achitarea fondului clasei și al școlii (inclusiv mascate sub formă de donații din partea asociațiilor de părinți) se pot dovedi, pentru familiile din mediile defavorizate, o povară prea mare, care poate conduce la absenteism sau chiar abandon școlar ori neînscrierea copilului la școală. Potrivit unei cercetări efectuate de Salvați Copiii, pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de educaţia unui copil, exceptând plata personalului din învăţământ, părinţii sunt nevoiţi să aloce încă o dată şi jumătate suma alocată de statul român acelui copil. (Sursa: Organizația Salvați Copiii, Învățământul gratuit costă – Cercetare cu privire la ”costurile ascunse” din educație, București, 2010)
• Calitatea educaţiei reprezintă în continuare o preocupare importantă. 40% dintre copiii de 15 ani sunt semianalfabeţi (abia ştiu să scrie şi să citească). Potrivit studiilor realizate la nivel internaţional, educaţia oferă atât copiilor, cât şi familiilor, comunităţilor şi ţării lor şansa de a întrerupe cercul vicios al sărăciei şi al excluderii sociale. (Sursa: http://www.oecd.org/pisa/aboutpisa/romania-pisa.html)
IMPACT
Educaţia este un drept şi o necesitate - copiii trebuie să meargă la şcoală și societatea trebuie să garanteze şi să asigure accesul la educaţie pentru toţi copiii, fără discriminare. Din acest motiv, serviciile sociale care asigură dreptul la educaţie al tuturor copiilor sunt obligatorii şi necesare. Ele trebuie să răspundă unor nevoi diferite şi bine definite, în funcţie de categoriile sociale aflate în dificultate. Preconizăm că programele și acțiunile inițiate în îndeplinirea acestor obiective vor avea ca impact scăderea ratei de abandon şcolar şi a ratei de părăsire timpurie a şcolii, creşterea calităţii educaţiei și o mai bună protecție a dreptului la educație. De asemenea, îndeplinirea obiectivelor enunţate mai sus va conduce la efientizarea sistemului de educaţie şi oferirea de şanse egale, în special în rândul celor din categoriile cele mai vulnerabile.
Organizația Salvați Copiii
Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Programele organizaţiei sunt adresate tuturor copiilor, cu o atenţie deosebită către cei aflaţi în situaţii dificile - copiii din comunităţile dezavantajate, copiii victime ale violenţei, exploatării prin muncă, traficului sau neglijării, copiii refugiaţi etc. Salvaţi Copiii România a dezvoltat încă din 2001 programe sociale şi educaţionale complexe, pornind de la definirea strictă a nevoilor copiilor. În cei 25 de ani de activitate, peste 1.150.000 de copii au fost implicaţi în campanile şi programele desfăşurate de Organizaţie. Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children Internaţional, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.
