Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat luni agenţiei NewsIn, că îşi doreşte ca Steaua să câştige campionatul, adăugând că oficialii lui CFR Cluj nu au de ce să aştepte minuni de la o echipă pe care în tur o considerau slabă.
"Grandomania celor de la CFR este de nedescris. De ce să spun minciuni că vreau să fie CFR campioană? Îmi place ideea conform căreia Craiova e campioana provinciei şi ultima echipă care a câştigat titlul din afara Capitalei. Apoi, cei de la CFR ne-au făcut numai rău. Şi la acel 5-1 din turul campionatului trecut, Mureşan zicea că Universitatea are o echipă slabă, cu copii fără talent. Cum spune acum că singura lor şansă vine de la Craiova? Cum are curajul să aştepte minuni de la o formaţie slabă? În plus, în campionat ne-au furat cu arbitri, Steaua nu ne-a făcut niciun rău niciodată!" a declarat Adrian Mititelu.
Mai mult, Mititelu le-a transmis celor de la CFR Cluj să ceară scuze publice Universităţii Craiova pâna joi, pentru titlul pierdut în 1973, când Dinamo învingea la Cluj pe CFR cu 4-0 după un meci considerat de olteni ca fiind dubios.
Partida Universitatea Craiova - Steaua, din etapa a 32-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00, în Bănie.
Adrian Mititelu îşi doreşte ca Steaua să câştige titlul de campioană
Luni, 21 Aprilie 2008 17:22
Ultimul update: 21 Aprilie 2008 17:22
Ultimul update: 21 Aprilie 2008 17:22
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Mititelu: "Până acum câţiva ani, la 7 din 9 meciuri, arbitrilor le trebuia înainte câte o femeie sau chiar două"
Sambata, 25 Aprilie 2009 23:44 - Adrian Mititelu consideră că FC Braşov merita să învingă pe Universitatea Craiova
Miercuri, 22 Aprilie 2009 22:14 - Adrian Mititelu: "Obiectivul Craiovei în acest campionat e locul trei, de la anul luptăm la titlu!"
Sambata, 07 Februarie 2009 21:15 - Mititelu îl acuză pe asistentul Marchiş că nu a semnalizat intenţionat ofsaid la golul vasluienilor
Vineri, 28 Noiembrie 2008 23:06 - Adrian Mititelu: Am fost furaţi, Steaua a câştigat cum o face de 20 de ani
Sambata, 26 Aprilie 2008 19:51 - Liga I: Luptă încinsă în ultimele trei etape, atât la titlu cât şi la retrogradare
Joi, 24 Aprilie 2008 19:30 - Universitatea Craiova vrea prima victorie în "Ştefan cel Mare", după 14 ani
Marti, 22 Aprilie 2008 16:10 - Liga I: Etapa 30: Poli Timişoara-Universitatea Craiova 1-3
Vineri, 18 Aprilie 2008 22:40 - Mititelu ameninţă că desfiinţează galeria Craiovei
Vineri, 18 Aprilie 2008 01:31 - Dumitru Dragomir ar fi vrut ca Universitatea Craiova să câştige campionatul
Miercuri, 16 Aprilie 2008 17:08
Comentariile cititorilor
5. tom
Marti, 22 Aprilie 2008 13:33
| Raspunde la comentariu
4. mititelul pitic
Marti, 22 Aprilie 2008 12:30
3. cosmin
Marti, 22 Aprilie 2008 08:37
2. cosmin
Marti, 22 Aprilie 2008 08:35
1. nicostin
Marti, 22 Aprilie 2008 07:19
|
Cele mai CITITE din Sport
- Federer a câştigat finala de la Wimbledon 2009 (2065)
- Dumitru Dragomir: Suntem într-o mare nenorocire, deoarece ANAF vrea să ne jefuiască! Putem amâna începerea campionatului până în primăvară (909)
- Roddick: "Am pus ochii pe Brooklyn, soţia mea, după ce am văzut-o în costum de baie într-o revistă". VEZI Galerie foto SEXY (839)
- Un jucător de fotbal american i-a adus un omagiu lui Michael Jackson pe teren. Vezi aici cum. (605)
- Liga I: Unirea Urziceni va întâlni în primele 4 etape pe CFR Cluj, Rapid, Steaua şi FC Timişoara. Vezi aici programul turului (579)
Cele mai VOTATE din Sport
- Columbia: Un fotbalist a omorât un suporter care l-a criticat (3.96/5)
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO (3.88/5)
- Bulgarul Krum Bibişkov, al doilea transfer al Stelei (3.88/5)
- Roddick: "Am pus ochii pe Brooklyn, soţia mea, după ce am văzut-o în costum de baie într-o revistă". VEZI Galerie foto SEXY (3.88/5)
- Liga I: Unirea Urziceni va întâlni în primele 4 etape pe CFR Cluj, Rapid, Steaua şi FC Timişoara. Vezi aici programul turului (3.84/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Federer a câştigat finala de la Wimbledon 2009 (2)
- Tenis: Federer îşi revendică locul în istorie cu victoria în epopeea de patru ore - presă (1)
- Bulgarul Krum Bibişkov, al doilea transfer al Stelei (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- DEZBATERE REALITATEA.NET: Care credeţi că este cel mai bun job pe timp de criză?
- Olivia Munn, prezentatoare sexy de la emisiunea Attack of the Show, a pozat pentru Playboy - VEZI GALERIE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Astazi, ora 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
- Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
- Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
- Cod galben de furtună pentru Capitală, în intervalul 20.00 - 21.00
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO
- Băsescu l-a numit pe Alexandru Gussi consilier prezidenţial în locul lui Cristian Preda
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3916 USD
| 1 EUR | 4.2114 RON |
| 1 USD | 3.0263 RON |
| 1 GBP | 4.8777 RON |
| 1 CHF | 2.7718 RON |
| 100 HUF | 1.5349 RON |
| 100 JPY | 3.1751 RON |
| 1 BGN | 2.1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
