Biroul Permanent Naţional al PD-L a adoptat luni două rezoluţii în care critică Guvernul, atât în plan economic, cât şi politic.
În plan politic, preşedintele PD-L Emil Boc a reluat criticile la adresa PSD şi PNL pe tema blocarea controlului averii demnitarilor. El a precizat că formaţiunea pe care o conduce a adoptat o rezoluţie prin care condamnă "şmecheriile legislative ieftine" promovate de PSD şi PNL pentru a-şi face scăpaţi demnitarii. Liderul PD-L a subliniat că liberalii şi pesediştii au promovat cu bună ştiinţă o modificare neconstituţională a legii pentru controlul averilor, care să le dea politicienilor "o portiţă" în instanţă şi astfel "să fie din nou scăpaţi, curăţaţi şi trimişi acasă ca de la Nufărul, albi şi imaculaţi".
"Culmea nesimţirii, unii lideri politici încearcă să arunce pe umerii PD-L faptul că o lege declarată neconstituţională ar bloca reforma declarării averilor. Nimic mai perfid, nimic mai fals, nimic mai ipocrit", a afirmat Boc.
"Aceste şmecherii ietine trebuie să înceteze în România, iar PNL şi PSD trebuie să înţeleagă că legea nu este o cârpă pe care o utilizezi pentru a satisface propriile interese, care să îi albească pe demnitarii care au probleme cu corupţia. Nimeni nu este mai presus de lege, nici domnul Bogdan Olteanu, nici Eugen Nicolicea, nici PSD, nici PNL", a adăugat Boc.
La rândul său, prim-vicepreşedintele Theodor Stolojan a avertizat Guvernul să nu distribuie în scopuri electorale cereale şi zahăr din stocurile de intervenţie UE. El a explicat că o parte din aceste stocuri, care se află în diverse ţări, pot fi distribuite persoanelor defavorizate. "Avertizăm Guvernul să nu îndrăznească să utilizeze aceste stocuri de intervenţie în scopuri electorale. Această rugăminte o avem - Guvernul să nu ne facă de râs în faţa CE şi UE", a spus liderul PD-L.
El a criticat din nou faptul că actualul Executiv este "în bătăia vântului", la mâna PSD. Stolojan a arătat că decizia de anulare a ordonanţei prin care s-a suspendat acordarea tichetelor cadou demonstrează că Executivul îşi merită denumirea de "Guvernul alba-neagra".
Prim-vicepreşedintele PD-L nu a uitat nici subiectul taxei auto, marcând faptul că a mai trecut o săptămână fără ca Palatul Victoria să o anuleze, deşi este "ilegală" şi prezentată ca una de mediu. Stolojan şi-a reluat apelul adresat premierului Călin Popescu-Tăriceanu de a anula "de urgenţă" taxa pentru a nu mai "umili românii în continuare".
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu a reluat duminică la Vaslui acuzaţiile potrivit cărora, "după doi ani de balet politic", parlamentarii democraţi au semnat toţi negru pe alb că sunt împotriva confiscării averilor dobândite nejustificat.
Boc: PSD şi PNL au promovat intenţionat o modificare neconstituţională a legii controlului averilor
Luni, 21 Aprilie 2008 13:56
Ultimul update: 21 Aprilie 2008 13:56
Ultimul update: 21 Aprilie 2008 13:56
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- T. Stolojan: PSD şi PNL întârzie acordarea avizelor pentru anchetarea miniştrilor
Luni, 05 Mai 2008 13:14
Comentariile cititorilor
6. Alex. Ioanide
Luni, 05 Mai 2008 13:49
| Raspunde la comentariu
5. Oprescu Leonidas
Marti, 22 Aprilie 2008 09:02
4. Lazar
Marti, 22 Aprilie 2008 08:51
3. Anonim
Luni, 21 Aprilie 2008 17:10
2. Silver Aquianti
Luni, 21 Aprilie 2008 16:42
1. bogdan
Luni, 21 Aprilie 2008 16:05
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Radu Mazăre către ANI: Cum la mine v-aţi autosesizat şi la Băsescu nu?
Joi, 09 Iulie 2009 22:49Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat joi, în privinţa averii Radu Mazăre. Primarul Constanţei l-a acuzat pe Traian Băsescu că ar sta în spatele acestei măsuri.
Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
Joi, 09 Iulie 2009 21:42"Am convingerea că voi câştiga şi sunt convins că va fi o finală între un candidat al puterii şi un candidat al opoziţiei, pentru că şi dacă mă voi bate cu Băsescu sau cu Geoană, eu sunt sigur de victorie, pentru că o...
Gyorgy Frunda: Un "ungur bun" poate să aducă în regiune bani româneşti
Joi, 09 Iulie 2009 21:36Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a criticat activitatea europarlamentarilor Sogor Csaba şi Tokes Laszlo, afirmând că cei doi nu au reuşit să se facă înţeleşi de maghiarii din Transilvania, nu au reuşit să transmită importanţa...
Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
Joi, 09 Iulie 2009 20:42"Se face o dezinformare. Oamenii pe care i-aţi menţionat au câştigat acele sume anul trecut, nu anul acesta. Sunt iritat pentru că nu cunoaşteţi legea. Ce aţi prezentat acum sunt declaraţiile pe venit pe anul 2008", a...
Buda (PD-L): Comisia juridică a Camerei ar putea avea altă opinie în cazul Ridzi
Joi, 09 Iulie 2009 19:59Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (PD-L), a declarat joi că va convoca membrii comisiei săptămâna viitoare pentru a analiza raportul trimis de comisia de anchetă în cazul Ridzi, el opinând că...
Cele mai CITITE din Politică
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale (5650)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (4429)
- Robert Negoiţă a vrut ca Elena Băsescu să fie audiată în cazul Ridzi (2955)
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu! (2155)
- Băsescu riscă să irite Rusia cu declaraţiile despre Republica Moldova, avertizează Reuters (2096)
Cele mai VOTATE din Politică
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie (3,84/5)
- Crin Antonescu critică lipsa de atitudine a lui Băsescu şi Boc în cazul Ridzi (3,76/5)
- Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală (3,72/5)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (3,72/5)
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO (3,68/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale (272)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (203)
- Robert Negoiţă a vrut ca Elena Băsescu să fie audiată în cazul Ridzi (137)
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu! (83)
- Cătălin Tolontan: Astăzi (n.r. - joi) am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri (63)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală
- Cătălin Tolontan: Astăzi (n.r. - joi) am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
- Scandalul Ridzi a izbucnit după ce presa a dezvăluit sumele mari plătite pentru organizarea Zilei Tineretului
- Monica Iacob-Ridzi va demisiona după un raport nefavorabil al Comisiei, susţin unii democrat-liberali
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Răzvan Vintilescu: De ce bat clopotele, Abramburica?
- Cristian Teodorescu: Favoritul Licuriciului pentru România ne ştie din familie
- Cătălin Tolontan: Un pas mic pentru sport, un pas mare pentru adevăr
- Mircea Dinescu: O pană liberală
- Stelian Tănase: Shakespeare ca amendă
- Cristian Tudor Popescu: O fosilă vie ridzicolă
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 30 °C | 30 °C |
| Arad | 30 °C | 27 °C |
| Bacău | 28 °C | 24 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 27 °C | 29 °C |
| Constanţa | 29 °C | 25 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3986 USD
| 1 EUR | 4,2152 RON |
| 1 USD | 3,0138 RON |
| 1 GBP | 4,8866 RON |
| 1 CHF | 2,7858 RON |
| 100 HUF | 1,5305 RON |
| 100 JPY | 3,2349 RON |
| 1 BGN | 2,1553 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
