Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a fost operat luni la Institutul de Fono-audiologie şi Chirurgie Funcţională ORL "Prof.dr. Dorin Hociotă" din Bucureşti. Eugen Nicolăescu a suferit o intervenţie chirurgicală la sinusuri şi la sept care a durat aproximativ trei ore.
Operaţia a fost făcută de o echipă condusă de conferenţiar universitar doctor Viorel Zainea, care a comunicat şi informaţiile despre starea post-operatorie a ministrului Eugen Nicolăescu.
Doctorul Zainea a declarat că operaţia a decurs normal, iar ministrul Sănătăţii "a fost un pacient disciplinat". Medicul a precizat că intervenţia a avut un caracter strict funcţional şi nu s-a rezumat la o simplă operaţie de deviaţie de sept.
"Operaţia a constat în reconstrucţie de sept, reconstrucţie de văl palatin şi intervenţie la omuşor, toate trei efectuate cu tehnologie clasică. Intervenţiile chirurgicale au decurs normal şi nu au apărut complicaţii", a declarat şeful echipei medicale care a efectuat operaţia.
Potrivit lui Zainea, ministrul va mai rămâne în spital între patru şi şapte zile, data externării depinzând de evoluţia stării sale post-operatorii.
Foto: NewsIn
Ministrul Sănătăţii a fost operat luni la Institutul de Fono-audiologie şi Chirurgie Funcţională ORL
Duminica, 20 Aprilie 2008 14:05
Ultimul update: 20 Aprilie 2008 14:05
Ultimul update: 20 Aprilie 2008 14:05
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Ministrul Nicolăescu s-a întors la serviciu
Joi, 01 Mai 2008 12:02 - DNA a început urmărirea penală a lui Eugen Nicolăescu
Vineri, 25 Aprilie 2008 14:45
Comentariile cititorilor
13. CADAR AURICA
Miercuri, 23 Aprilie 2008 11:13
| Raspunde la comentariu
12. hopasieu
Luni, 21 Aprilie 2008 20:30
11. constantin
Luni, 21 Aprilie 2008 19:27
10. PT : (2/9) Postat de: Romanashul2008 Luni 21 april
Luni, 21 Aprilie 2008 14:14
9. Romanashul2008 - Fii schimbarea pe care o astepti
Luni, 21 Aprilie 2008 11:43
8. Romanashul2008 - Fii schimbarea pe care o astepti
Luni, 21 Aprilie 2008 11:08
7. Adrian Malaescu
Luni, 21 Aprilie 2008 09:23
6. pltanca
Duminica, 20 Aprilie 2008 21:57
5. Anonim
Duminica, 20 Aprilie 2008 21:25
4. Ana
Duminica, 20 Aprilie 2008 20:36
3. vali
Duminica, 20 Aprilie 2008 17:27
2. Teofil
Duminica, 20 Aprilie 2008 16:01
1. Un asigurat
Duminica, 20 Aprilie 2008 15:20
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi
Luni, 09 Noiembrie 2009 13:03Cadrele medicale de la unităţile de primire urgenţe din spitalele ieşene au declanşat, luni, un protest spontan, din cauza întârzierilor înregistrate la acordarea drepturilor salariale. Activitatea medicală la aceste unităţii...
Prea multe exerciţii fizice ar putea reduce fertilitatea femeilor
Luni, 09 Noiembrie 2009 12:11Femeile care petrec prea mult timp în sălile de ginmastică ar putea avea probleme de fertilitate, potrivit unui studiu.
Botoxul are un rival pe piaţa cosmeticelor din Marea Britanie
Luni, 09 Noiembrie 2009 10:56Celebrul produs Botox are un rival serios pe piaţa cosmenticelor din Marea Britanie. Azzalure este deja folosit cu încredere de către consumatoare şi foarte apreciat pentru preţul său mult mai mic decât al Botoxului.
Toamna este anotimpul potrivit pentru a face copii
Luni, 09 Noiembrie 2009 10:14Toamna este perioada ideală pentru procreere, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii Universităţii Indiana. De partea opusă, primăvara şi începutul verii sunt perioadele mai puţin indicate pentru a concepe un copil,...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (5867)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (1879)
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (1328)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (1252)
- Descoperire medicală: Terapia cu nanoparticule distruge tumorile canceroase fără a afecta sistemul imunitar (1161)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3,76/5)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (3,64/5)
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (3,48/5)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (3/5)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (2,68/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Adriean Videanu: Streinu-Cercel rămâne secretar de stat la Ministerul Sănătăţii (18)
- Fotografii incredibile: dezvoltarea unui fetus în uter - VEZI GALERIE (7)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (2)
- Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- NEWS ALERT: Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
- Dau sutana pe ochiul dracului: Preoţii sunt dispuşi să politizeze slujba religioasă
- Deputaţii votează astăzi modificare Legii privind funcţionarea Guvernul. Cabinetul Boc va putea veni în Parlament cu un proiect de buget
- Flăcări la motorul unui avion românesc care venea în ţară de la Roma
- O benzinărie din Mediaş, judeţul Sibiu, a fost jefuită în această dimineaţă
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte, mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- DN1 este blocat pe un sens, din cauza ciocnirii a două tiruri
- Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiţă
- I. Iliescu: Ce a declarat Traian Băsescu pe aeroport este o ticăloşie
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Avocatul clanului Geamănu, Sever Teodorescu, cercetat pentru trafic de influenţă, rămâne în arest
Astazi, ora 11:04Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins, luni, recursul avocatului Sever Teodorescu, menţinând decizia de arestare a acestuia pentru 29 de zile, în dosarul în care este acuzat că a pretins de la o persoană suma de 30.000...
- Streinu-Cercel: Vaccinul pe care îl importă România este sigur, chiar dacă Polonia l-a refuzat
- BBC: "Amintiri din Epoca de Aur" evocă nostalgia românilor mai în vârstă
- VIDEO / Gol marcat în secunda doi a meciului Al Hilal - Al Shoalah
- NEWS ALERT: Crin Antonescu reclamă la CSM un conflict între Preşedinţie şi Parlament, pe tema învestirii Guvernului
- Încă doi elevi din Miercurea Ciuc s-au îmbolnăvit de gripă nouă
- Deputaţii votează astăzi modificare Legii privind funcţionarea Guvernul. Cabinetul Boc va putea veni în Parlament cu un proiect de buget
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4995 USD
| 1 EUR | 4,2968 RON |
| 1 USD | 2,8655 RON |
| 1 GBP | 4,82 RON |
| 1 CHF | 2,8449 RON |
| 100 HUF | 1,5733 RON |
| 100 JPY | 3,1875 RON |
| 1 BGN | 2,197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed