Armata pakistaneză a testat cu succes o rachetă balistică sol-sol care poate purta încărcătură nucleară. Racheta Hatf-VI are o rază de acţiune de 2000 de kilometri şi poate transporta focoase nucleare sau convenţionale, se precizează într-un comunicat al Statului Major pakistanez.
Noul premier Yousaf Raza Gilani, care a asitat la lansare, a precizat că strategia de descurajare a unor eventuale atacuri străine rămâne prioritatea politicii de apărare a Pakistanului. El a adăugat că o astfel de poziţie constituie garanţia unui echilibru durabiul în sudul continentului asiatic.
Pakistanul şi India, ambele posesoare de arme nucleare, procedează frecvent la teste de rachete, în ciuda procesului de pace iniţiat la începutul anului 2004. Cei doi vecini se informează reciproc în prealabil legătură cu efectuarea testelor.
De la proclamarea independenţei, în 1947, între India şi Pakistan au avut loc trei războaie, iar în 2002 a fost evitat un al patrulea. Principalul motiv al ostilităţilor este regiunea Kashmirului, împărţită între cele două ţări, dar revendicată integral de fiecare.
Pakistanul a testat o rachetă balistică cu rază lungă de acţiune
Duminica, 20 Aprilie 2008 06:56
Ultimul update: 20 Aprilie 2008 06:56
Ultimul update: 20 Aprilie 2008 06:56
| Vot: |
0
|
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Armata rusă a testat o rachetă balistică Bulava, capabilă să străpungă scutul antirachetă american
Vineri, 19 Septembrie 2008 06:45
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
O tânără a murit şi 20 de persoane au fost rănite în urma unei alunecări de teren din Italia
Astazi, ora 07:50O fată de 15 ani a murit şi alte 20 de persoane au fost rănite, din cauza unei alunecări de teren pe insula italiană Ischia.
Două persoane au fost ucise în urma unui nou atac armat din SUA
Astazi, ora 07:40Nou incident armat în SUA! Cel puţin două persoane au fost ucise şi zece au fost rănite noaptea trecută după ce un individ a deschis focul într-un centru comercial din oraşul american Oregon.
25 de persoane au fost ucise în urma unui atentat în Pakistan
Astazi, ora 07:33Cel puţin 25 de persoane, între care şase copii şi trei femei, au fost ucise într-un atentat cu maşină capcană la Peshawar, în Pakistan.
SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE
Astazi, ora 07:00Imagini şocante surprinse de o cameră de supraveghere într-o staţie de metrou din Boston.
Turcia şi Franţa au încheiat un acord tacit privind aderarea Ankarei la UE
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:05Un acord tacit în trei puncte a fost încheiat între Turcia şi Franţa, divizate asupra aderării Ankarei la UE, a declarat marţi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche.
Cele mai CITITE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (10429)
- Un american, care a împuşcat 10 oameni, a fost executat în această dimineaţă (2138)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (2081)
- SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE (2000)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (1644)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Externe
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (3.76/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (3.24/5)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului - GALERIE FOTO (3/5)
- Parlamentul de la Chişinău nu a reuşit să aleagă preşedintele (2.6/5)
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (2.24/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- TRADIŢII BIZARE. Episodul VI: Obiceiuri şi practici sexuale ciudate (15)
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT (10)
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist (8)
- Un american, care a împuşcat 10 oameni, a fost executat în această dimineaţă (6)
- Două persoane au fost ucise în urma unui nou atac armat din SUA (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:25Preşedintele Traian Băsescu a acuzat nu odată trusturile de presă că sunt instrumente de influenţă a deciziei politice. În ceea ce priveşte internetul, şeful statului a afirmat marţi că online-ul tinde să intre în...
- Gigi Becali, la Realitatea FM: Băsescu este un golan de ultimă speţă
- Băsescu: Nu am în vedere convocarea de anticipate, voi desemna un al treilea premier
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Două persoane au fost ucise în urma unui nou atac armat din SUA
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Documente clasificate din dosarele lui Hayssam, copiate pentru Palatul Cotroceni înaintea răpirii din Irak
- S-a sfârşit pandemia de gripă nouă din Ucraina, cel puţin de dragul alegerilor!
- SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE
- Maestrul Gheorghe Dinică a încetat marţi din viaţă
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- Şeful ANI: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Preţul de strigare la apartamentele vechi cu două camere a scăzut în octombrie, cu 2-4,5%
Astazi, ora 10:50Preţul mediu de strigare, cerut de vânzători pentru un apartament cu două camere situat în blocurile construite înainte de Revoluţie, a scăzut uşor în octombrie, cu 2-4,5 %. Această tendinţă va continua şi în următoarea...
- Backstreet Boys ar putea cânta în România de Revelion
- Valentino Rossi ameninţă că va părăsi echipa Yamaha Racing
- Undă verde pentru Buget: Parlamentarii au aprobat modificarea Legii de organizare a Guvernului
- Becali: Nu am cărţi de credit. Sunt însemnele Diavolului!
- Peste 800 de noi cazuri de viroză respiratorie au fost înregistrate în Braşov săptămâna trecută
- Emma Thompson a deschis o expoziţie inspirată din viaţa unei tinere din Rep. Moldova vândută ca sclavă - FOTO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











Aboneaza-te la tag-urile:

Feed