PSD şi PC au decis să-şi unească forţele şi să formeze o alianţă politică. Preşedintele conservatorilor, Daniela Popa, şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, au semnat protocolul alianţei, a treia din ultimii opt ani.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a precizat că acesta este "un nou gen de acord politic între PSD şi PC care reflectă lecţiile politice pe care le-am învăţat. Este o alianţă politică, un conglomerat între PSD-PC, care are ca obiectiv politic câştigarea alegerilor parlamentare din toamnă şi câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2009". Legat de programul politic al alianţei, preşedintele PSD a spus că acesta s-a dorit a fi "o complementaritate" a doctrinelor: "Programul nostru de guvernare va fi făcut pe baza experienţelor acumulate în activitatea politică".
Mircea Geoană a mai spus că nu are ce să le reproşeze celor din PC şi că cele două formaţiuni politice vor merge pe liste separate la alegerile locale.
Liderii PSD şi PC au avut mai multe runde de negociere zilele trecute la sediul de campanie al social-democraţilor, pentru a discuta o alianţă politică, finalizate joi cu semnarea acestui protocol. Consiliul Naţional al PSD, reunit miercuri seară, a aprobat cu largă majoritate alianţa politică cu PC.
Un număr de 22 de membri în Consiliul Naţional (CN) au votat împotriva alianţei, în timp ce 13 s-au abţinut. La şedinţă au participat în jur de 300 de persoane, adică mai puţin de jumătate din totalul CN. Anterior, decizia a fost validată şi de Comitetul Executiv. Preşedintele Mircea Geoană a susţinut că este nevoie de o alianţă politică şi de un protocol care să ofere garanţia unei susţineri în orice situaţie.
În 2004, PSD şi PC, la vremea respectivă PUR, au participat la alegerile parlamentare în alianţa "Uniunea Naţională PSD+PUR". Imediat după câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, PUR a renunţat la înţelegerea cu PSD pentru a intra la guvernare alături de Alianţa DA PNL-PD şi UDMR.
PSD şi PC au semnat protocolul pentru formarea alianţei politice
Joi, 17 Aprilie 2008 14:11
Ultimul update: 17 Aprilie 2008 14:11
Ultimul update: 17 Aprilie 2008 14:11
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Liderii PSD şi PC s-au reunit pentru a pune la punct oferta de guvernare
Vineri, 20 Iunie 2008 09:05 - M. Geoană: Alianţa cu PC este funcţională şi vom câştiga alegerile
Luni, 16 Iunie 2008 14:09 - Geoană şi-a dat acordul ca PSD să facă alianţă cu PD-L la Consiliul Judeţean Vâlcea
Vineri, 06 Iunie 2008 22:45 - Dan Tudorache, lider al social-democraţilor, cere ruperea protocolului PSD-PC
Joi, 29 Mai 2008 18:07 - Victor Ponta susţine că singurul partid cu care ar trebui să se alieze PSD-ul este PSD
Vineri, 18 Aprilie 2008 19:28 - Năstase nu este entuziasmat de încheierea pactului dintre PSD şi PC
Vineri, 18 Aprilie 2008 13:14 - Alianţa PSD - PC contestată din interior, la numai câteva ore de la semnarea protocolului
Joi, 17 Aprilie 2008 21:05 - Consiliul Naţional al PSD a aprobat alianţa cu PC
Miercuri, 16 Aprilie 2008 22:07 - Emil Boc consideră că alianţa dintre PSD şi PC nu va avea succes la electorat
Miercuri, 16 Aprilie 2008 17:10 - PSD şi-a lansat candidaţii la alegerile locale
Miercuri, 16 Aprilie 2008 06:33
Comentariile cititorilor
36. Romanashul2008 - Fii schimbarea pe care o astepti
Vineri, 18 Aprilie 2008 12:48
| Raspunde la comentariu
34. nicolae ceausescu
Joi, 17 Aprilie 2008 18:27
33. Romeo Iulian CIOCANEA
Joi, 17 Aprilie 2008 17:13
32. cazacu
Joi, 17 Aprilie 2008 16:47
31. Ierdan
Joi, 17 Aprilie 2008 16:40
30. Adrian
Joi, 17 Aprilie 2008 16:34
29. Ierdan
Joi, 17 Aprilie 2008 16:34
28. Bauman
Joi, 17 Aprilie 2008 16:12
27. Adrian
Joi, 17 Aprilie 2008 15:38
26. emil
Joi, 17 Aprilie 2008 15:36
25. emil
Joi, 17 Aprilie 2008 15:26
24. David.Timisoara
Joi, 17 Aprilie 2008 15:25
23. ciprian micu
Joi, 17 Aprilie 2008 15:24
22. judex
Joi, 17 Aprilie 2008 15:24
21. cata
Joi, 17 Aprilie 2008 15:11
19. virgil
Joi, 17 Aprilie 2008 15:03
18. Giovanni
Joi, 17 Aprilie 2008 14:36
17. cineva
Joi, 17 Aprilie 2008 14:25
16. Mircea S. Bozan, Germania
Joi, 17 Aprilie 2008 14:19
15. Anonim
Joi, 17 Aprilie 2008 09:12
14. mva
Joi, 17 Aprilie 2008 06:43
13. vaile
Miercuri, 16 Aprilie 2008 21:49
12. scout
Miercuri, 16 Aprilie 2008 21:48
11. Un pescar
Miercuri, 16 Aprilie 2008 20:18
10. Aldo
Miercuri, 16 Aprilie 2008 20:05
9. Anonim
Miercuri, 16 Aprilie 2008 19:57
8. Dinnu
Miercuri, 16 Aprilie 2008 19:15
7. Anonim
Miercuri, 16 Aprilie 2008 17:25
6. ema
Miercuri, 16 Aprilie 2008 15:45
5. Vali
Miercuri, 16 Aprilie 2008 15:23
4. Romeo Iulian CIOCANEA
Miercuri, 16 Aprilie 2008 14:34
3. Anonim
Miercuri, 16 Aprilie 2008 11:42
2. www.BrokerAuto.ro
Miercuri, 16 Aprilie 2008 11:40
1. ion ion
Miercuri, 16 Aprilie 2008 11:33
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
C. Antonescu: Vanghelie şi Hrebenciuc nu-i vor da voie lui Geoană să-l desemneze pe Johannis
Duminica, 08 Noiembrie 2009 20:23Dacă liderul PSD Mircea Geoană ar ajunge la Cotroceni, nu l-ar desemna premier pe Klaus Johannis deoarece nu l-ar lăsa Marian Vanghelie şi Viorel Hrebenciuc, a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu, duminică, la Baia Mare.
Băsescu participă, astăzi, la Berlin, la sărbătorirea a 20 de ani de la căderea Zidului
Duminica, 08 Noiembrie 2009 18:51Preşedintele Traian Băsescu participă, astăzi, la Berlin, la invitaţia cancelarului german Angela Merkel, la ceremoniile dedicate celebrării a 20 ani de la căderea Zidului Berlinului.
Marko Bela se întâlneşte cu Liviu Negoiţă în această dimineaţă. Poziţia UDMR rămâne aceeaşi
Duminica, 08 Noiembrie 2009 18:31Preşedintele UDMR, Marko Bela, se va întâlni în această dimineaţă, la Guvern, cu Liviu Negoiţă, şi nu astăzi, aşa cum anunţate premierul desemnat. Cu toate acestea, poziţia UDMR de a-l susţine pe Klaus Johannis rămâne...
Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
Duminica, 08 Noiembrie 2009 17:06Premierul desemnat Liviu Negoiţă a declarat, în urma întâlnirii cu reprezentanţii minorităţilor şi ai grupului de independenţi din Parlament, că va anunţa luni lista noului Cabinet şi că aceasta conţine nume şi din...
Haşotti (PNL): Voi propune la partid ca Parlamentul să nu se reunească pentru a vota Guvernul Negoiţă
Duminica, 08 Noiembrie 2009 15:26Vicepreşedintele PNL, Puiu Haşotti, a declarat, duminică, la Constanţa, că va propune liberalilor şi Birourilor reunite ca Parlamentul să nu se întrunească pentru a vota Guvernul Negoiţă.
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (25403)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (17811)
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM (14671)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (7386)
- Crin Antonescu ar fi preşedintele nejucător, mereu absent, care în faţa unei crize ar spune că este la bibliotecă sau ar pleca în insula Capri, spun psihologii (6918)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Politică
- C. Antonescu: Vanghelie şi Hrebenciuc nu-i vor da voie lui Geoană să-l desemneze pe Johannis (3.92/5)
- Crin Antonescu: Procentele atribuite lui Geoană în sondaje sunt umflate (3.68/5)
- Parlamentul ar putea fi dizolvat, dacă respinge şi Guvernul Negoiţă (3.32/5)
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM (3.16/5)
- Crin Antonescu ar fi preşedintele nejucător, mereu absent, care în faţa unei crize ar spune că este la bibliotecă sau ar pleca în insula Capri, spun psihologii (3.16/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici (1291)
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă (779)
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate (759)
- A fost sau n-a fost Elena Udrea? O voce "blondă" l-a apărat pe Băsescu la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea FM (537)
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată (472)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România
Duminica, 08 Noiembrie 2009 19:56George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, a declarat la Realitatea TV că se ştie exact cum a plecat Omar Hayssam din România. Totodată, a spus că este convins că Hayssam va fi extrădat şi îşi va executa...
- Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate
- Mazăre despre Băsescu: Hai să-i dăm un şut în fund!
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată
- Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
- Campania electorală scoate la iveală "calităţile artistice" ale oamenilor politici - VEZI VIDEO
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
- Liga I: Dinamo-Rapid 1-1, CFR e lider. Vezi rezultatele etapei a 13-a!
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Costi Rogozanu: Bătălia celor două ne-realităţi. Aia din teren şi aia de la televizor
- Adrian Năstase: Zile de campanie
- Ion Iliescu: Comentarii
- Crin Antonescu şi Liviu Negoiţă, noile vedete ale editorialelor de astăzi
- Manea: "Am obţinut un punct important cu Dinamo"
- Cornel Dinu: "Jocul lui Dinamo s-a apropiat de multe ori de ceea ce ne dorim"
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4894 USD
| 1 EUR | 4.2988 RON |
| 1 USD | 2.8862 RON |
| 1 GBP | 4.7919 RON |
| 1 CHF | 2.8435 RON |
| 100 HUF | 1.5647 RON |
| 100 JPY | 3.1865 RON |
| 1 BGN | 2.198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia
















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed