Televiziunea şi radioul de la Tiraspol au difuzat sâmbătă dimineaţa o alocuţiune a liderului Igor Smirnov adresată cu ocazia împlinirii a 64 de ani de la "eliberarea oraşului de agresorii fascişti germano-români", ocazie de a demoniza imaginea României.
"Infinite 970 de zile au domnit fasciştii români pe pământul Transnistriei", a spus Smirnov în discursul său. "Nou-zămisliţii domni halucinau imaginându-şi o Românie Mare, de la Tisa pân-la Nistru. Prin foc şi sabie impuneau ei aici, cu forţa, civilizaţia românească, visând la sclavi docili şi pământuri bogate", a continuat liderul transnistrean.
El le-a spus locuitorilor din Tiraspol că între 1941 şi 1944 în regiune "se dezlănţuise Siguranţa şi Jandarmeria, împânzind Transnistria cu o reţea densă de puşcării şi lagăre de concentrare".
"Dar transnistrenii nu s-au resemnat şi nu au cedat ocupaţiei. Pentru lupta cu duşmanul odios s-au mobilizat toţi locuitorii regiunii. Mii de oameni din Tiraspol au luptat cu ocupanţii în detaşamente de partizani şi grupuri clandestine de rezistenţă. Tocmai unitatea şi prietenia, credinţa şi tăria de caracter ne-au salvat de fiecare dată Patria, încă din vechime. La fel şi atunci, unitatea şi puterea morală de nezdruncinat a oamenilor sovietici, a armatei şi poporului, au devenit factorul principal care a determinat zdrobirea duşmanului perfid", a mai declarat Igor Smirnov.
"Tiraspolul sărbătoreşte sâmbătă 64 de ani de la eliberarea oraşului de agresorii fascişti germano-români", au scris mai multe agenţii de ştiri transnistrene, care relatează că în data de 12 aprilie 1944 în Tiraspol au intrat eliberatorii Armatei Roşii, curmând astfel ocupaţia care a durat 970 de zile. În 12 aprilie la Tiraspol au loc în fiecare an serbări tradiţionale.
Agenţiile transnistrene relatează că sâmbătă dimineaţa deasupra clădirii administraţiei orăşeneşti au fost ridicate drapelele Tiraspolului şi ale Transnistriei, iar apoi veteranii "celui de al Doilea Război pentru Apărarea Patriei" - cum era numit al Doilea Război Mondial în fosta URSS -, edilii oraşului şi oamenii de rând au participat la un miting festiv la Memorialul Victoriei şi au depus flori la mormintele militarilor care au eliberat oraşul.
Pe parcursul zilei, la Tiraspol au avut loc şi mai multe manifestări sportive, printre care o cursă de alergare cu ştafetă, apoi a fost organizat un concert-maraton, iar ziua se va încheia cu un spectacol de focuri de artificii în piaţa centrală a Tiraspolului.
Smirnov le-a vorbit transnistrenilor despre "agresorii fascişti germano-români"
Sambata, 12 Aprilie 2008 22:21
Ultimul update: 12 Aprilie 2008 22:21
Ultimul update: 12 Aprilie 2008 22:21
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Rusia vrea pentru Transnistria drepturi care să contracareze "românizarea" în R. Moldova
Joi, 29 Mai 2008 20:10
Comentariile cititorilor
2. Nykky
Luni, 14 Aprilie 2008 11:21
| Raspunde la comentariu
1. Anonim
Duminica, 13 Aprilie 2008 15:28


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Doi copii au murit asfixiaţi în urma unui incendiu în sudul Londrei
Astazi, ora 00:20Doi copii şi-au pierdut viaţa într-un incendiu declanşat într-un bloc turn din sudul Londrei.
Ţările din UE au decis să convoace ambasadorii iranieni
Vineri, 03 Iulie 2009 17:20Ţările din UE au decis vineri să convoace ambasadorii sau însărcinaţii cu afaceri iranieni, pentru a protesta faţă de menţinerea în arest a unor angajaţi locali ai ambasadei britanice din Teheran, a anunţat un diplomat europea.
Un seism de 6 grade magnitudine de moment s-a produs în Mexic, la mică adâncime
Vineri, 03 Iulie 2009 15:59Un seism de 6 grade magnitudine de moment s-a produs în apropierea coastelor de nord-vest ale Mexicului, vineri, la ora locală 05.00 (14.00, ora României), a anunţat Institutul american de geofizică.
Un Boeing 737 cu 150 de pasageri la bord a aterizat de urgenţă în Rusia
Vineri, 03 Iulie 2009 14:41Un Boeing 737 al companiei ruse Kazan Airlines, care făcea legătura între Kazan, Rusia, şi Antalya, în Turcia, a aterizat de urgenţă vineri la Volgograd, în urma declanşării sistemului de detectare a fumulu.
Cele mai CITITE din Externe
- O fetiţă din SUA a fost ucisă de animalul de companie, un piton (2224)
- Un avion a aterizat de urgenţă după ce un pasager s-a dezbrăcat complet (1203)
- Avionul Air France prăbuşit în Atlantic nu a fost distrus în zbor (1108)
- Phenianul a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune joi dimineaţă (1055)
- O bombă a explodat astăzi dimineaţă într-un cartier din Atena (586)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
- Phenianul a lansat două rachete cu rază scurtă de acţiune joi dimineaţă (6)
- Ziua Independenţei a fost serbată joi la Ambasada SUA din Bucureşti (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Emil Boc a făcut o demonstraţie... de dat la coasă - VEZI VIDEO
- Un deţinut de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea a evadat de la punctul de lucru din Braşov
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone
- Radu Mazăre: Şcoala de samba adusă de mine din Brazilia mă costă 350.000 de euro
- Marian Sârbu: Sper să reuşim să plătim regulat salariile şi pensiile
- Peste 200.000 de bugetari riscă să-şi piardă locurile de muncă până în 2011, începând de anul viitor
- NewsIn: Florin Prunea a fost eliberat din funcţie de către Comitetul de Urgenţă al FRF
- Autorităţile medicale din Beijing au afirmat că au reuşit să trateze gripa porcină cu ajutorul medicinei tradiţionale chineze
- Un sucevean a fost condamnat la moarte în China, pentru trafic de droguri
- Filmarea de la ultima repetiţie îl arată pe Michael Jackson plin de viaţă şi fericit. VEZI VIDEO
- Peste 99% dintre elevii care s-au înscris la admiterea în licee au fost admişi. Vezi AICI la ce liceu ai intrat!
- Primele imagini cu noua Dacia SUV-VEZI FOTO
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Doar 17.500 de fani ai lui Michael vor putea participa la funeralii
Astazi, ora 00:39Fanii lui Michael Jackson care doresc să fie prezenţi marţi la funeraliile regelui muzicii pop vor avea nevoie de bilet. Pentru ceremonia de la Staples Center, din apropiere de Los Angeles vor putea participa însă doar 11.000 de...
- Doi copii au murit asfixiaţi în urma unui incendiu în sudul Londrei
- Furtunile puternice au făcut prăpăd în mai multe judeţe din ţară
- Tatăl pilotului decedat la Clinceni a scăpat dintr-un accident grav de aviaţie, în urmă cu 25 de ani
- Petru Filip: O decizie în cazul Ridzi trebuie adoptată luni
- Manchester United a oficializat transferul lui Michael Owen
- Aproape 250 de poliţişti detaşaţi pe litoral sunt cazaţi în apartamente de lux
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 03.07 | 04.07 |
| Timişoara | 28 °C | 29 °C |
| Arad | 29 °C | 29 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 23 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 27 °C |
| Constanţa | 28 °C | 30 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3998 USD
| 1 EUR | 4.2036 RON |
| 1 USD | 3.0031 RON |
| 1 GBP | 4.9093 RON |
| 1 CHF | 2.7573 RON |
| 100 HUF | 1.5482 RON |
| 100 JPY | 3.1313 RON |
| 1 BGN | 2.1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
