Ilie Iordache a pus pe jar apărarea dinamovistă! Împrumutat chiar de la Dinamo, jucătorul gorjean aşteaptă acum o recompensă, revenirea sub culorile formaţiei din "Ştefan cel Mare".
Dănciulescu declara înaintea meciului Dinamo-Pandurii că Iordache va fi inamicul numărul unu din tabăra adversă. Gorjeanul a fost omul meciului: a făcut ce a vrut cu Blay şi a dat pasele decisive la ambele goluri ale oltenilor. Iordache mai are contract cu Dinamo încă doi ani şi aşteaptă un semn de la oficialii "câinilor roşii" să se întoarcă în "Ştefan cel Mare".
"Mă simt bine în 'Ştefan cel Mare'. Trebuie să conving şi eu, dacă vreau să mă întorc. Mi-ar plăcea să mă întorc, dar depinde de antrenori de conducători, eu vin cu cea mai mare plăcere. Îmi doresc din tot sufletul ca Dinamo să obţină locul trei", a declarat Ilie Iordache, la finalul partidei cu Dinamo, scor 2-1 pentru Pandurii, în "Ştefan cel Mare".
"Diferenţa a făcut-o acest Iordache, care în aproape toate duelurile cu Blay a avut câştig de cauză", l-a complimentat pe jucătorul Pandurilor şi Cornel Ţălnar, antrenorul lui Dinamo.
Dinamo a pierdut, miercuri, pe teren propriu, în faţa echipei Pandurii Tg, Jiu, scor 1-2, după ce roş-albii au condus cu 1-0 până în minutul 88 şi au ratat şi o lovitură de la 11 metri prin Adrian Cristea.
"Killer"-ul dinamoviştilor vrea înapoi în "Ştefan cel Mare"
Joi, 10 Aprilie 2008 16:46
Ultimul update: 10 Aprilie 2008 16:46
Ultimul update: 10 Aprilie 2008 16:46
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- CSJ a decis ca Pandurii să nu fie programată în campionat dacă nu achită prima rată pentru Iordache!
Miercuri, 25 Februarie 2009 13:31 - Ilie Iordache, din nou la Pandurii
Joi, 24 Iulie 2008 11:56 - Ilie Iordache s-a înţeles cu Dinamo
Miercuri, 02 Iulie 2008 19:10 - Liga I: Etapa 29: Poli Timişoara-Dinamo 1-1
Sambata, 12 Aprilie 2008 22:41 - Dinamo-Timişoara, un derby pentru UEFA
Sambata, 12 Aprilie 2008 11:34 - Mircea Rednic susţine că va prelua pe Dinamo doar de la 1 iulie, atunci când îi începe contractul
Vineri, 11 Aprilie 2008 15:23 - Cristi Borcea: Jucătorii nu mai simt nimic pentru acest club
Joi, 10 Aprilie 2008 17:53
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Sport
- Federer a câştigat finala de la Wimbledon 2009 (2090)
- Dumitru Dragomir: Suntem într-o mare nenorocire, deoarece ANAF vrea să ne jefuiască! Putem amâna începerea campionatului până în primăvară (995)
- Roddick: "Am pus ochii pe Brooklyn, soţia mea, după ce am văzut-o în costum de baie într-o revistă". VEZI Galerie foto SEXY (859)
- Un jucător de fotbal american i-a adus un omagiu lui Michael Jackson pe teren. Vezi aici cum. (628)
- Liga I: Unirea Urziceni va întâlni în primele 4 etape pe CFR Cluj, Rapid, Steaua şi FC Timişoara. Vezi aici programul turului (607)
Cele mai VOTATE din Sport
- Columbia: Un fotbalist a omorât un suporter care l-a criticat (3.96/5)
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO (3.88/5)
- Bulgarul Krum Bibişkov, al doilea transfer al Stelei (3.88/5)
- Roddick: "Am pus ochii pe Brooklyn, soţia mea, după ce am văzut-o în costum de baie într-o revistă". VEZI Galerie foto SEXY (3.88/5)
- Liga I: Unirea Urziceni va întâlni în primele 4 etape pe CFR Cluj, Rapid, Steaua şi FC Timişoara. Vezi aici programul turului (3.84/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Federer a câştigat finala de la Wimbledon 2009 (2)
- Tenis: Federer îşi revendică locul în istorie cu victoria în epopeea de patru ore - presă (1)
- Bulgarul Krum Bibişkov, al doilea transfer al Stelei (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
Astazi, ora 20:36Theodor Chiriac, director tehnic al Direcţiei Silvice Bucureşti şi Ilfov, unul dintre cei mai controversaţi directori din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost surprins de către fotografi la volanul unei maşini de...
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- DEZBATERE REALITATEA.NET: Care credeţi că este cel mai bun job pe timp de criză?
- Olivia Munn, prezentatoare sexy de la emisiunea Attack of the Show, a pozat pentru Playboy - VEZI GALERIE
- Ecaterina Andronescu cere verificarea prin sondaj a lucrărilor de la Bacalaureat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Traian Băsescu a semnat decretul de înfiinţare a Comisiei pentru Agricultură
Astazi, ora 21:22Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat luni, Decizia de înfiinţare a Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, condusă de Dacian Cioloş, fost ministru al agriculturii.
- Braşovul va găzdui primului festival Fringe din România
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
- Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
- Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3916 USD
| 1 EUR | 4,2114 RON |
| 1 USD | 3,0263 RON |
| 1 GBP | 4,8777 RON |
| 1 CHF | 2,7718 RON |
| 100 HUF | 1,5349 RON |
| 100 JPY | 3,1751 RON |
| 1 BGN | 2,1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia



















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
