Reprezentanţii celor peste 50 de delegaţii care participă la Summitul NATO vor asista astăzi la două spectacole la Ateneu şi la Teatrul Naţional Bucureşti, unde vor avea loc concerte cu melodii de George Enescu dar şi spectacole de folclor românesc, a declarat ministrul culturii.
Şefii de delegaţii vor fi în această seară spectatorii unui concert susţinut de violonistul Alexandru Tomescu şi Filarmonica "George Enescu" condusă de Cristian Mandeal. În programul concertului sunt incluse melodii româneşti ca "Hora staccato" de Grigoraş Dinicu şi "Rapsodia română" de George Enescu, un concert pentru vioară şi orchestră de Saint-Saens şi piese de Edvard Grieg şi Leonard Bernstein, a declarat ministrul culturii Adrian Iorgulescu.
Tomescu va cânta la vioara Stradivarius, care i-a aparţinut violonistului Ion Voicu şi pe care a câştigat-o, în urma unui concurs, în septembrie anul trecut.
Consilierii şefilor de delegaţii care participă la Summitul NATO vor asista, tot astăzi, la un spectacol la Teatrul Naţional Bucureşti, unde ansamblul Junii Sibiului va interpreta piese din folclorul popular românesc din toate zonele ţării.
Cele două spectacole încep la ora 19:00 şi durează fiecare câte 50 de minute.
Delegaţii prezenţi la Summit vor asculta "Rapsodia română" şi melodii din folclorul românesc
Miercuri, 02 Aprilie 2008 13:35
Ultimul update: 2 Aprilie 2008 13:35
Ultimul update: 2 Aprilie 2008 13:35
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Orădenii l-au ascultat pe Alexandru Tomescu cântând la vioara Stradivarius
Vineri, 17 Aprilie 2009 06:21 - Festivalul George Enescu are loc în perioada 30 august-26 septembrie
Marti, 10 Martie 2009 07:42 - Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", albume ilustrate şi vin românesc, pentru participanţii la Summit-ul NATO
Sambata, 29 Martie 2008 18:09
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
"4, 3, 2", printre cele mai bune filme ale deceniului, într-un clasament făcut de Times
Duminica, 08 Noiembrie 2009 12:21"4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", filmul lui Cristian Mungiu distins cu Palme d'Or la Cannes, se numără printre cele mai bune pelicule ale deceniului, devansând producţii ca "Milk", "Crash", "Gladiator" sau "Brokeback Mountain",...
Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
Sambata, 07 Noiembrie 2009 12:31Participare României la Târgul de Carte de la Frankfurt, unul dintre evenimentele culturale de top în Europa, a cuprins, pe lângă prezentări şi întâlniri cu scriitorii, distribuirea de broşuri de promovare redactate haotic,...
Competiţia oraşelor s-a lansat duminică la ''Zece pentru România''
Sambata, 07 Noiembrie 2009 09:30Emil Boc, Klaus Johannis, Liviu Negoiţă – trei primari care au făcut pasul spre Guvern. În vremuri în care premierii sunt extraşi din comunităţile locale, Mihai Tatulici lansează competiţia oraşelor, o categorie în...
Mickey Mouse devine agresiv
Vineri, 06 Noiembrie 2009 17:27De frică să nu piardă nici un cent din cei 5 miliarde de dolari câştigaţi anual din produsele pe care figurează celebrul şoricel, Walt Disney l-a ţinut pe Mickey sub o adevărată cupolă de sticlă. Noua generaţie de copii...
Ionesco, celebrat puţin şi tăcut într-o Românie pe care fiica dramaturgului o reneagă
Vineri, 06 Noiembrie 2009 17:03Centenarul Eugène Ionesco trece aproape nevăzut în România, puţine teatre au reuşit să pună în scenă piesele dramaturgului, făcând-o totuşi într-un cadru nefestiv, cât despre reprezentările în străinătate, directorii...
Cele mai CITITE din Cultură & media
- Mircea Badea, suspect de gripa porcină: "Mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat" (8953)
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori (4049)
- Presa austriacă încurcă România cu Ungaria (3999)
- Mircea Badea a primit rezultatele analizelor: "Nu am gripa porcină" (2261)
- REALITATEA.NET se menţine în poziţia de lider şi înregistrează cel mai mare număr de vizitatori unici realizat vreodată de un site de ştiri românesc (2103)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Cultură & media
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori (3,88/5)
- Agenda pentru timpul liber: 2-8 noiembrie (3,8/5)
- Mircea Badea, suspect de gripa porcină: "Mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat" (2,52/5)
- Mircea Badea a primit rezultatele analizelor: "Nu am gripa porcină" (2/5)
- Presa austriacă încurcă România cu Ungaria (1,84/5)
Cele mai COMENTATE din Cultură & media
- Mircea Badea, suspect de gripa porcină: "Mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat" (113)
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori (82)
- REALITATEA.NET se menţine în poziţia de lider şi înregistrează cel mai mare număr de vizitatori unici realizat vreodată de un site de ştiri românesc (58)
- Presa austriacă încurcă România cu Ungaria (47)
- Mircea Badea a primit rezultatele analizelor: "Nu am gripa porcină" (15)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
George Maior (SRI): Ştim foarte precis cum a plecat Omar Hayssam din România
Duminica, 08 Noiembrie 2009 19:56George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii, a declarat la Realitatea TV că se ştie exact cum a plecat Omar Hayssam din România. Totodată, a spus că este convins că Hayssam va fi extrădat şi îşi va executa...
- Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
- Ludovic Orban: Băsescu este votat de alcoolici, ţigani şi prostituate
- Mazăre despre Băsescu: Hai să-i dăm un şut în fund!
- Băsescu: Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată
- Negoiţă: Guvernul pe care îl propun e susţinut de PD-L, pe listă se găsesc şi cei propuşi de Croitoru
- Campania electorală scoate la iveală "calităţile artistice" ale oamenilor politici - VEZI VIDEO
- Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
- Liga I: Dinamo-Rapid 1-1, CFR e lider. Vezi rezultatele etapei a 13-a!
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Istoria Zidului Berlinului
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cornel Dinu: "Jocul lui Dinamo s-a apropiat de multe ori de ceea ce ne dorim"
- Ţălnar: "Am avut cel puţin patru mari ocazii de gol şi un penalty neacordat"
- Badea îl desfiinţează pe Gabi Tamaş! "Am uitat cum îl cheamă pe fundaşul nostru, nu cred că-mi voi aminti"
- CFR Cluj - Conceicao spune că victoria cu Astra arată că echipa şi-a revenit după eşecul cu Sparta
- Liga I, etapa a 13-a: Niculescu aduce un punct pentru Dinamo, în finalul derby-ului cu Rapid
- Antonie Solomon: Dinescu, dacă vrea să rămână în Oltenia, să îşi schimbe purtarea!
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 08.11 | 09.11 |
| Timişoara | 18 °C | 18 °C |
| Arad | 18 °C | 18 °C |
| Bacău | 13 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 16 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 16 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed