Autorităţile române vor încearca, din nou, să obţină o derogare pentru sacrificarea animalelor în preajma sărbătorilor de Paşti, în acest sens fiind programate negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE) la începutul săptămânii viitoare.
"România va relua solicitarea pentru obţinerea unei derogări privind sacrificarea mieilor în mod tradiţional, pentru o perioadă de trei zile, în preajma sărbătorilor de Paşti. Întâlnirea cu reprezentanţii CE va avea loc săptămâna viitoare, cel mai probabil luni sau marţi", a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari din România, Liviu Harbuz.
Potrivit acestuia, delegaţia României va fi condusă de preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatiş.
Preşedintele ANSVSA, Radu Roatiş, declara la începutul anului, pentru NewsIn, că România a solicitat Comisiei Europene o derogare pentru sacrificarea tradiţională a animalelor, pentru o perioadă de trei ani.
În principal, solicitarea României se referă la posibilitatea de a sacrifica animale fără asomare (procedeu în urma căruia animalul îşi pierde simţurile-n.red). Potrivit lui Roatiş, dacă România obţine aprobarea Comisiei, derogarea va fi valabilă pentru trei ani, în perioada sărbătorilor de Crăciun şi de Paşte.
Comisia Europeană a precizat, la începutul anului, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu a informat niciodată Guvernul României că practica sacrificării porcilor fără asomare va fi permisă în anii următori şi că a solicitat autorităţilor române să ia toate măsurile necesare pentru a facilita asomarea porcilor sacrificaţi în zonele rurale. Precizarea Comisiei a fost adusă ca reacţie la o declaraţie a ministrului agriculturii Dacian Cioloş, potrivit căreia statul român ar fi obţinut această derogare.
Potrivit normelor europene, asomarea este obligatorie înainte de sacrificarea animalelor.
România va cere Comisiei Europene, din nou, derogare pentru sacrificarea mieilor de Paşte
Miercuri, 02 Aprilie 2008 11:34
Ultimul update: 2 Aprilie 2008 11:34
Ultimul update: 2 Aprilie 2008 11:34
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Sacrificarea animalelor se va face tot prin asomare, în 2009, susţine Ilie Sârbu
Vineri, 20 Martie 2009 19:39 - Ţăranii mureşeni au mers la cursuri de asomare a porcului
Miercuri, 26 Noiembrie 2008 21:17 - Carnea de miel, scumpă la vedere şi la buzunar
Luni, 07 Aprilie 2008 13:37
Comentariile cititorilor
3. vali
Miercuri, 02 Aprilie 2008 21:58
| Raspunde la comentariu
2. Gabi
Miercuri, 02 Aprilie 2008 16:55
1. milud
Miercuri, 02 Aprilie 2008 15:11
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
NEWS ALERT: 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA
Astazi, ora 20:5911 hipermaketuri din Capitală au fost amendate, astăzi, în urma unor controale făcute de inspectorii Autorităţii Sanitar Veterinare.
Poliţia Comunitară din Iaşi a ieşit la "furat" de pepeni
Astazi, ora 18:50Poliţia Comunitară din Iaşi confiscă pepenii unui vânzător ambulant fără acte. Se pare că acelaşi lucru se întâmplă aproape zilnic.
Baloteşti, patria hoţilor, în care cămătarii fac legea
Astazi, ora 18:29Tanti Ecaterina are 74 de ani. Hoţii au dat peste ea în casă de trei ori. De frica bandiţilor, de la Paşte nu mai închide un ochi toată noaptea şi nici nu mai stă în locuinţă. Şi-a construit în curte o baracă pe post de...
Un simulator de peste 5 milioane euro este blocat în vamă din cauza TVA-ului datorat statului
Astazi, ora 17:51Criza în Armată nu înseamnă doar sporuri neplătite, ci şi echipamente blocate în vămi! Un simulator de 5 milioane de euro, importat, stă la graniţă pentru că Ministerul Apărării nu are bani să plătească TVA-ul pentru el.
Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
Astazi, ora 17:11Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat astăzi, la Vaslui, că există posibilitatea ca grila de salarizare să sufere modificări, în cursul săptămânii vitoare, când proiectul de lege va fi prezentat în şedinţă de Guvern...
Cele mai CITITE din Social
- O fetiţă a murit după ce un panou publicitar dintr-o bancă a căzut pe ea (4655)
- Metrorex a schimbat denumirile a opt staţii din cele 49 aflate în exploatare. Vezi aici noile nume (4475)
- Autorul accidentului rutier din Zărneşti a fost prins (1229)
- O ziaristă i-a oferit Patriarhului Daniel pâine uscată şi o bancnotă de un leu pentru a-i aminti de sărăcie (974)
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina (885)
Cele mai VOTATE din Social
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina (3,72/5)
- Patru persoane au fost rănite după ce o maşină a intrat în plin într-un grup de oameni (3,6/5)
- O fetiţă a murit după ce un panou publicitar dintr-o bancă a căzut pe ea (2,84/5)
- 300.000 de euro din bani publici pentru vaporaşe care ruginesc în Herăstrău (2,56/5)
- Metrorex a schimbat denumirile a opt staţii din cele 49 aflate în exploatare. Vezi aici noile nume (2,4/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- O fetiţă a murit după ce un panou publicitar dintr-o bancă a căzut pe ea (89)
- Metrorex a schimbat denumirile a opt staţii din cele 49 aflate în exploatare. Vezi aici noile nume (36)
- O ziaristă i-a oferit Patriarhului Daniel pâine uscată şi o bancnotă de un leu pentru a-i aminti de sărăcie (24)
- 300.000 de euro din bani publici pentru vaporaşe care ruginesc în Herăstrău (10)
- Autorul accidentului rutier din Zărneşti a fost prins (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate astăzi. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina
- Ea este iubita secretă a lui Michael Jackson
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- Michael Jackson ar putea concerta în 2010 într-un turneu mondial
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit
- Pacepa a fugit din ţară pentru că Ceauşescu l-a obligat să obţină un element pentru fabricarea bombei atomice, spune L. Hossu Longin
- Prietenul lui Harry Potter s-a îmbolnăvit de gripă porcină
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Roddick: "Am pus ochii pe Brooklyn, soţia mea, după ce am văzut-o în costum de baie într-o revistă". VEZI FOTO SEXY
- Cristian Chivu: "Dacă Alibec a fost remarcat de Inter, poate ajunge un mare fotbalist"
- Năstase: Demolarea zidurilor Parlamentului - un subiect penibil lansat de "sufragetele" lui Băsescu
- O rusoaică de 17 ani, cu probleme psihice, a răpit bebeluşul unor români, în centrul Bolognei
- Poliţia Comunitară din Iaşi a ieşit la "furat" de pepeni
- Volei - CVM Tomis Constanţa l-a transferat pe brazilianul Renato Pareira Fereira
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
