Papa Benedict al XVI-lea l-a omagiat ieri pe predecesorul său Ioan Paul al II-lea. Suveranul Pontif a marcat astfel printr-o slujbă specială împlinirea a trei ani de la moartea marelui său înaintaş.
În faţa câtorva mii de credincioşi adunaţi în piaţa San Pietro din Roma, Papa a comparat suferinţele îndurate de Ioan Paul al II-lea spre sfârşitul vieţii cu cele ale lui Isus Christos pe cruce. "La fel cu s-a întâmplat cu Isus, în cazul lui Ioan Paul al II-lea, cuvintele au cedat locul sacrificiului extrem şi dăruirii de sine", a spus Papa Benedict al XVI-lea.
Papa Ioan Paul al II-lea s-a stins din viaţă pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.
Ceremonie specială la Vatican, la trei ani de la moartea lui Ioan Paul al II-lea
Miercuri, 02 Aprilie 2008 11:20
Ultimul update: 2 Aprilie 2008 11:20
Ultimul update: 2 Aprilie 2008 11:20
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Slujbă Te Deum la Patriarhie, cu ocazia împlinirii a zece ani de la venirea Papei Ioan Paul al II-lea
Vineri, 08 Mai 2009 10:36 - Fotografii personale inedite ale Papei Ioan Paul al II-lea, publicate într-o carte despre tinereţea sa
Miercuri, 22 Aprilie 2009 11:07 - Doi oameni au murit într-o busculadă produsă la o slujbă a Papei Benedict
Duminica, 22 Martie 2009 06:31 - Mii de oameni au asistat la messa oficiată de Suveranul Pontif
Joi, 25 Decembrie 2008 02:05 - Papa Ioan Paul al II-lea a fost rănit într-un atac comis la un an de la atentatul din Vatican
Miercuri, 15 Octombrie 2008 22:37 - India are prima sfântă catolică
Duminica, 12 Octombrie 2008 21:55 - Ceremonie specială la Vatican pentru comemorarea a 3 ani de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea
Miercuri, 26 Martie 2008 12:06 - O călugăriţă spune că rugăciunile către Papa Ioan Paul al II-lea au vindecat-o
Joi, 29 Martie 2007 02:07
Comentariile cititorilor
1. vali
Joi, 03 Aprilie 2008 09:31
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Manifestrări violente în Honduras, împotriva noului preşedinte - VEZI VIDEO
Astazi, ora 05:50Doi manifestanţi au fost ucişi, iar alţi doi răniţi, în Hoduras, în confruntările dintre susţinătorii preşedintelui Manuel Zelaya, alungat de la putere, şi forţele de ordine. Cei circa 30.000 de oameni au luat practic cu...
Partidul de centru-dreapta al primarului Sofiei a câştigat alegerile din Bulgaria
Astazi, ora 05:44Partidul de centru-dreapta al primarului Sofiei, Boiko Borisov, a câştigat alegerile legislative care au avut loc duminică în Bulgaria. O arată rezultatele a trei exit-polluri.
700.000 de persoane au participat la parada gay de la Koln - VEZI VIDEO
Astazi, ora 05:24Care alegorice, cătuşe, desuuri din piele şi muzică tehno! Aşa a arătat oraşul german Koln care a găzduit una din cele mai populare parade gay din Europa. Au participat la eveniment 700.000 de oameni!
Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii
Duminica, 05 Iulie 2009 14:04Gafă de proporţii în Marea Britanie. Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii a publicat pe internet poze cu familia sa şi cu prietenii de familie.
Cele mai CITITE din Externe
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (1406)
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (1347)
- Mai mulţi membri ai marinei militare din Australia sunt anchetaţi într-un scandal sexual (662)
- Sarah Palin, guvernatorul statului Alaska, şi-a dat demisia (654)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (603)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (3,76/5)
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (3,76/5)
- Cota de popularitate a socialiştilor bulgari este în cădere liberă (3,68/5)
- Americanii au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Independenţei (3,44/5)
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (2,2/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (15)
- Zeci de mii de britanici au defilat la Londra în cadrul paradei gay (5)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (1)
- Americanii au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Independenţei (1)
- După opt ani, Statuia Libertăţii din New York s-a redeschis publicului, de Ziua Independenţei (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- Michael Jackson ar putea concerta în 2010 într-un turneu mondial
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Manifestrări violente în Honduras, împotriva noului preşedinte - VEZI VIDEO
- Vasluienii au sărbătorit ziua comunei Ştefan cel Mare
- Partidul de centru-dreapta al primarului Sofiei a câştigat alegerile din Bulgaria
- La Cluj a avut loc căsătoria cu numărul 1.000 din acest an
- Tăruşii sau bătaia: soluţii pentru a obţine un loc de parcare în Bucureşti
- Drumul "lui Băsescu" nu a fost terminat nici după zece ani de lucrări
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
