Preşedintele Traian Băsescu a fost implicat într-un accident uşor de circulaţie. Tamponarea a avut loc aproape de parcul Cişmigiu, în faţa Primăriei Generale a Capitalei. Preşedintele era singur în maşină, a frânat brusc şi a intrat în maşina din faţă, generând o tamponare în lanţ.
"Mă uitam la clădirea primăriei, chiar la balconul primarului, şi nu am văzut maşinile din faţă", a declarat Traian Băsescu.
Nimeni nu a fost rănit, dar şeful statului nu a scăpat de sancţiunile de rigoare - trei puncte penalizare şi o amendă de un milion de lei.
Traian Băsescu a anunţat la Poliţie accidentul în care a fost implicat, iar maşina avariată a preşedintelui este la secţia de accidente uşoare.
"Este vorba despre o tamponare produsă pe Bulevardul Regina Elisabeta, în jurul orei 17.30. Este vorba de nepăstrarea distanţei de mers. Preşedintele, fiind la volan, a lovit din spate un autoturism aflat în faţa sa, care la rândul lui a lovit maşima din faţă. Este vorba de o simplă tamponare, nu sunt victime omeneşti", a declarat Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
"Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, şi au fost sancţionaţi contravenţional cu patru puncte amendă şi cu trei puncte de penalizare", a mai precizat reprezentantul Poliţiei.
Traian Băsescu a generat o tamponare în lanţ
Duminica, 30 Martie 2008 19:29
Ultimul update: 30 Martie 2008 19:29
Ultimul update: 30 Martie 2008 19:29
| Vot: |
0
|
| Video (3) | Foto (2) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- De la 1 ianuarie tamponările vor putea fi soluţionate amiabil între şoferii implicaţi
Marti, 30 Decembrie 2008 11:33 - Un comisar şef din IGP a fost prins băut la volan, după ce a lovit trei maşini şi a încercat să fugă
Miercuri, 29 Octombrie 2008 00:03 - Timiş: Opt oameni au fost răniţi într-un accident rutier
Sambata, 05 Aprilie 2008 18:55 - O maşină în care se afla Corneliu Vadim Tudor a fost implicată într-un accident de circulaţie
Joi, 03 Aprilie 2008 10:55 - Maşina lovită duminică seara de Traian Basescu era folosită de Serviciul Român de Informaţii
Luni, 31 Martie 2008 22:49 - Traian Băsescu l-a vizitat pe Patriarhul Daniel la Spitalul Militar Central
Luni, 31 Martie 2008 16:00 - Mircea Geoană a fost implicat într-un accident rutier
Duminica, 30 Martie 2008 19:10 - Coloana oficială a premierului a fost implicată într-un accident de circulaţie în februarie
Joi, 20 Martie 2008 21:16 - Maşina ministrului Cristian David, implicată într-un accident rutier
Joi, 20 Martie 2008 11:17
Comentariile cititorilor
57. daniel
Miercuri, 02 Aprilie 2008 16:48
| Raspunde la comentariu
56. mai nea Fanele
Miercuri, 02 Aprilie 2008 16:14
55. veritas
Marti, 01 Aprilie 2008 12:26
54. Anonim
Marti, 01 Aprilie 2008 11:40
53. Lui Fănel Constandu
Marti, 01 Aprilie 2008 07:29
52. Anonim
Luni, 31 Martie 2008 22:59
51. Anonim
Luni, 31 Martie 2008 21:42
50. Ierdan
Luni, 31 Martie 2008 21:12
49. Ierdan
Luni, 31 Martie 2008 21:07
48. Magda
Luni, 31 Martie 2008 21:00
47. ROmanul
Luni, 31 Martie 2008 20:14
46. victor
Luni, 31 Martie 2008 19:41
45. ss
Luni, 31 Martie 2008 18:28
44. Maria
Luni, 31 Martie 2008 17:20
43. Maria
Luni, 31 Martie 2008 17:18
42. Fănel Costandu.
Luni, 31 Martie 2008 16:59
41. Anonim
Luni, 31 Martie 2008 16:19
40. MARIANA
Luni, 31 Martie 2008 15:51
39. Dinnu
Luni, 31 Martie 2008 15:09
38. maricica
Luni, 31 Martie 2008 15:08
37. Anonim
Luni, 31 Martie 2008 14:51
36. UNFORGIVEN
Luni, 31 Martie 2008 14:46
35. Cristian.
Luni, 31 Martie 2008 14:09
34. Dana
Luni, 31 Martie 2008 13:38
33. Sofer
Luni, 31 Martie 2008 13:05
32. Sofer
Luni, 31 Martie 2008 12:58
31. hortan
Luni, 31 Martie 2008 12:45
30. Dorin Cristea
Luni, 31 Martie 2008 12:41
29. Tudor
Luni, 31 Martie 2008 11:43
28. ionut
Luni, 31 Martie 2008 11:43
27. gigimuschi
Luni, 31 Martie 2008 11:41
26. Anonim
Luni, 31 Martie 2008 10:59
25. BASESCU TV
Luni, 31 Martie 2008 10:39
24. ank
Luni, 31 Martie 2008 10:32
23. www.BrokerAuto.ro
Luni, 31 Martie 2008 10:29
22. Anonim
Luni, 31 Martie 2008 10:20
21. Marian
Luni, 31 Martie 2008 10:19
20. spatarus victor
Luni, 31 Martie 2008 09:08
19. spatarus victor
Luni, 31 Martie 2008 09:07
18. Vasile
Luni, 31 Martie 2008 08:49
17. cris
Luni, 31 Martie 2008 08:38
16. Claudiu
Luni, 31 Martie 2008 08:28
15. Lui ILIE
Luni, 31 Martie 2008 07:57
14. jj
Luni, 31 Martie 2008 07:54
13. Lazar
Luni, 31 Martie 2008 07:54
11. Anticomunistu
Luni, 31 Martie 2008 02:03
10. Spectator
Luni, 31 Martie 2008 02:02
9. Marius
Luni, 31 Martie 2008 00:55
8. Groza Mircea.
Luni, 31 Martie 2008 00:05
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Radu Mazăre către ANI: Cum la mine v-aţi autosesizat şi la Băsescu nu?
Joi, 09 Iulie 2009 22:49Agenţia Naţională de Integritate s-a autosesizat joi, în privinţa averii Radu Mazăre. Primarul Constanţei l-a acuzat pe Traian Băsescu că ar sta în spatele acestei măsuri.
Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
Joi, 09 Iulie 2009 21:42"Am convingerea că voi câştiga şi sunt convins că va fi o finală între un candidat al puterii şi un candidat al opoziţiei, pentru că şi dacă mă voi bate cu Băsescu sau cu Geoană, eu sunt sigur de victorie, pentru că o...
Gyorgy Frunda: Un "ungur bun" poate să aducă în regiune bani româneşti
Joi, 09 Iulie 2009 21:36Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a criticat activitatea europarlamentarilor Sogor Csaba şi Tokes Laszlo, afirmând că cei doi nu au reuşit să se facă înţeleşi de maghiarii din Transilvania, nu au reuşit să transmită importanţa...
Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
Joi, 09 Iulie 2009 20:42"Se face o dezinformare. Oamenii pe care i-aţi menţionat au câştigat acele sume anul trecut, nu anul acesta. Sunt iritat pentru că nu cunoaşteţi legea. Ce aţi prezentat acum sunt declaraţiile pe venit pe anul 2008", a...
Buda (PD-L): Comisia juridică a Camerei ar putea avea altă opinie în cazul Ridzi
Joi, 09 Iulie 2009 19:59Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (PD-L), a declarat joi că va convoca membrii comisiei săptămâna viitoare pentru a analiza raportul trimis de comisia de anchetă în cazul Ridzi, el opinând că...
Cele mai CITITE din Politică
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale (5627)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (4291)
- Robert Negoiţă a vrut ca Elena Băsescu să fie audiată în cazul Ridzi (2932)
- Băsescu riscă să irite Rusia cu declaraţiile despre Republica Moldova, avertizează Reuters (2077)
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu! (2060)
Cele mai VOTATE din Politică
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie (3,84/5)
- Crin Antonescu critică lipsa de atitudine a lui Băsescu şi Boc în cazul Ridzi (3,76/5)
- Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală (3,72/5)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (3,72/5)
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO (3,68/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale (272)
- Monica Iacob Ridzi a fost găsită vinovată de abuz în serviciu şi delapidare de către comisia parlamentară de anchetă (196)
- Robert Negoiţă a vrut ca Elena Băsescu să fie audiată în cazul Ridzi (137)
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu! (79)
- Cătălin Tolontan: Astăzi (n.r. - joi) am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri (61)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală
- Cătălin Tolontan: Astăzi (n.r. - joi) am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri
- Crin Antonescu: Pentru mine, o finală Geoană-Băsescu nu are sens, pentru că e o afacere de familie
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
- Scandalul Ridzi a izbucnit după ce presa a dezvăluit sumele mari plătite pentru organizarea Zilei Tineretului
- Monica Iacob-Ridzi va demisiona după un raport nefavorabil al Comisiei, susţin unii democrat-liberali
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO
- Proprietarul terenului pe care se va construi noul parc de distracţii de la Snagov este învăluit în mister
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale
- Fetiţa căzută în puţul de la Vâlcelele a murit. Trupul copilei a fost scos la suprafaţă
- Mailat a fost condamnat în apel la închisoare pe viaţă
- Comisia Europeană verifică dacă programul Prima Casă respectă regulile UE privind concurenţa
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Răzvan Vintilescu: De ce bat clopotele, Abramburica?
- Cristian Teodorescu: Favoritul Licuriciului pentru România ne ştie din familie
- Cătălin Tolontan: Un pas mic pentru sport, un pas mare pentru adevăr
- Mircea Dinescu: O pană liberală
- Stelian Tănase: Shakespeare ca amendă
- Cristian Tudor Popescu: O fosilă vie ridzicolă
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 30 °C | 30 °C |
| Arad | 30 °C | 27 °C |
| Bacău | 28 °C | 24 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 27 °C | 29 °C |
| Constanţa | 29 °C | 25 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3986 USD
| 1 EUR | 4,2152 RON |
| 1 USD | 3,0138 RON |
| 1 GBP | 4,8866 RON |
| 1 CHF | 2,7858 RON |
| 100 HUF | 1,5305 RON |
| 100 JPY | 3,2349 RON |
| 1 BGN | 2,1553 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia



















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
