Un tânăr ieşean a reclamat la Poliţie faptul că, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul european Iaşi - Târgu Frumos, doi băcăuani aflaţi într-un autoturism Renault l-ar fi urmărit şi ar fi tras cu un pistol asupra lui, cei doi agresori fiind prinşi, în scurt timp, de poliţişti.

Poliţiştii au fost sesizaţi de ieşeanul de 23 de ani chiar în timp ce acesta era urmărit de cei din autoturismul Renault, transmite corespondentul NewsIn. Agenţi ai unui post de poliţie din apropiere au pornit imediat în urmărirea maşinii Renault, pe care au reuşit să o oprească la ieşirea din comuna ieşeană Bălţaţi.

"Pasagerii maşinii au fost întrebaţi dacă posedă asupra lor o armă de foc, moment în care unul din ei a predat un pistol, marca Walter şi un încărcător cu patru cartuşe de cauciuc, prezentând şi un certificat de deţinător pentru arme neletale, eliberat de Poliţia Bacău. Posesorul armei de foc a declarat că doar a îndreptat pistolul spre autoturismul condus de H. Ovidiu, pentru a-l intimida, întrucât l-a deranjat în trafic", se precizează într-un comunicat remis, vineri, presei de Poliţia Iaşi.

Poliţia a ridicat pistolul în vederea efectuării unei expertize balistice."În cauză s-a întocmit dosar penal conform legii 61/91, iar cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt", se mai arată în comunicatul de presă.

Sursa: NewsIn