Peste 1.000 de lucrări de pictură, sculptură, instalaţie, fotografie, video sau dans, realizate de tineri artişti din Romania şi din alte ţări, vor fi proiectate joi, vineri şi sâmbătă seară pe faţada Universităţii de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti, în cadrul proiectului "Roll up art".
În cele trei seri, de la ora 18:30 până la 22:30, pe faţada clădirii de la fântâna de la Universitate vor fi prezentate publicului lucrări realizate de peste 100 de artişti români şi din Marea Britanie, Statele Unite, Suedia, Olanda, Irlanda, Serbia, Croaţia şi India.
Proiectul, care îşi propune să intermedieze contactul publicului larg cu noile tendinţe în artă, a ajuns anul acesta la a doua ediţie. Anul trecut, proiecţiile au fost centrate pe arta contemporană românească. "Roll up art" este primul proiect din acest an inclus în programul de artă publică şi comunitară "I Love Bucharest", sustinut de Asociaţia din Pod şi Galeria Mora din Bucureşti.
"Roll up art" desfiinţează barierele dintre galeriile de artă - spaţii expoziţionale clasice, care suferă în general de o lipsă acută de vizitatori - şi spaţiul public - un spaţiu deschis şi dinamic, şi creează o punte de legătură între artist şi public, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.
O mie de lucrări de artă contemporană vor fi proiectate pe faţada Universităţii de Arhitectură
Miercuri, 26 Martie 2008 15:57
Ultimul update: 26 Martie 2008 15:57
Ultimul update: 26 Martie 2008 15:57
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Pelicula Bingo din Olanda a luat marele premiu al Festivalului de Film de Scurt Metraj Alternative
Luni, 09 Noiembrie 2009 14:39Premiul Festivalul internaţional de film de scurtmetraj "Alternative", care a avut loc la Târgu Mureş, a fost câştigat de pelicula "Bingo" din Olanda, a regizorului Timur Ismailov.
Ştefan Agopian: "Nici Iliescu, nici Băsescu n-au nicio legătură cu ce ţine de cultură"
Luni, 09 Noiembrie 2009 13:34"Şi la Ştefan Agopian m-am dus cu acelaşi gînd", scrie Costi Rogozanu pe Voxpublica: "să aflu ce l-a apucat să candideze, să-şi dorească funcţii administrative. Asta în loc să-şi termine cartea nouă din care are deja 60 de...
The Money Channel şi MONEY.ro transmit singurul interviu acordat în România de Jean-Philippe Courtois
Luni, 09 Noiembrie 2009 11:19The Money Channel şi MONEY.ro transmit singurul interviu acordat în România de Jean-Philippe Courtois – omul care conduce afacerile Microsoft în întreaga lume, în afara Americii de Nord.
Sophia Loren, în mare formă, şi la 75 de ani, într-un musical care va rula din decembrie - VIDEO
Luni, 09 Noiembrie 2009 10:22La 75 de ani, legendara actriţă italiană Sophia Loren vorbeşte, într-un interviu acordat presei britanice, despre cel mai nou film al său, un musical în care joacă alături de Daniel Day-Lewis, Penélope Cruz, Nicole Kidman şi...
Teatrul Masca a sărbătorit, duminică, şase ani de spectacole susţinute... la metrou
Luni, 09 Noiembrie 2009 07:58"Atenţie se închid uşile. Urmează staţia Unirii cu... spectacole pe partea dreaptă!" Teatrul Masca a sărbătorit, duminică, şase ani de la lansarea proiectului "Oraşul de sub Oraş" care a transformat peronul din staţia Unirii...
Cele mai CITITE din Cultură & media
- Mircea Badea, suspect de gripa porcină: "Mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat" (9065)
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori (4455)
- Presa austriacă încurcă România cu Ungaria (4070)
- REALITATEA.NET se menţine în poziţia de lider şi înregistrează cel mai mare număr de vizitatori unici realizat vreodată de un site de ştiri românesc (2715)
- Mircea Badea a primit rezultatele analizelor: "Nu am gripa porcină" (2309)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Cultură & media
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori (3.88/5)
- Ştefan Agopian: "Nici Iliescu, nici Băsescu n-au nicio legătură cu ce ţine de cultură" (3.84/5)
- Mircea Badea, suspect de gripa porcină: "Mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat" (2.52/5)
- Mircea Badea a primit rezultatele analizelor: "Nu am gripa porcină" (2/5)
- Presa austriacă încurcă România cu Ungaria (1.84/5)
Cele mai COMENTATE din Cultură & media
- Mircea Badea, suspect de gripa porcină: "Mă enervează foarte rău că trebuie să stau izolat" (113)
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori (84)
- REALITATEA.NET se menţine în poziţia de lider şi înregistrează cel mai mare număr de vizitatori unici realizat vreodată de un site de ştiri românesc (58)
- Presa austriacă încurcă România cu Ungaria (47)
- Mircea Badea a primit rezultatele analizelor: "Nu am gripa porcină" (15)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- NEWS ALERT: DN1 este blocat pe un sens, din cauza ciocnirii a două tiruri
- Ziarele vorbesc despre cabinetul indigo al lui Negoiţă
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat luni, dar este în concediu
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor!
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- În plină campanie, Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Creşterea preţului la aur pare a fi de neoprit
- 130 de morţi şi bilanţul ar putea creşte, după trecerea uraganului Ida
- UniFest s-a deschis cu un dans maori în faţa Teatrului Naţional
- Notarii sunt şi ei afectaţi grav de criză!
- Tcaciuc a ajuns iar în faţa judecătorilor, dar nu a uitat să apostrofeze jurnaliştii
- Statul are probleme tot mai mari cu plata pensiilor şi a salariilor
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed