Medicii de familie au iniţiat un pact tehnic ce are ca scop continuitatea proiectelor şi gradualitatea în acest domeniu, indiferent de partidul politic aflat la guvernare, a anunţat conducerea Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.
"Dorim ca dezvoltarea medicinei de familie şi, implicit, proiectele care vizează sănătatea populaţiei, care reprezintă munca pe care noi am depus-o, să continue indiferent ce partid politic câştigă alegerile. Vom înainta acest pact tuturor partidelor politice reprezentative, pentru a-l semna şi aproba", a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Rodica Tănăsescu.
Medicii de familie au mai precizat că doresc gradualitate în branşă, adică transferul de noi sarcini şi atribuţii să se facă treptat. "În cadrul Programului de evaluare a stării de sănătate a populaţiei am avut de-a face cu probleme din cauza instalării de noi soft-uri, care au fost schimbate atunci când ne-am obişnuit cu ele. Vrem ca orice nouă atribuţie să fie făcută pas cu pas, să avem timp să ne obişnuim cu noile atribuţii", a adăugat Tănăsescu.
Potrivit ultimelor statistici, în urma Programul naţional de evaluare a stării de sănătate s-a evidenţiat că există probleme destul de serioase şi la copii privind stilul de viaţă, tulburările de comportament sau de alimentaţie.
Medicii de familie au făcut un pact pentru continuarea proiectelor, indiferent de guvernare
Miercuri, 26 Martie 2008 15:35
Ultimul update: 26 Martie 2008 15:35
Ultimul update: 26 Martie 2008 15:35
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Peste 300 de computere vor ajunge la medicii de familie constănţeni în această lună
Marti, 15 Aprilie 2008 15:57
Comentariile cititorilor
3. Elena
Joi, 27 Martie 2008 18:36
| Raspunde la comentariu
2. Un asigurat
Miercuri, 26 Martie 2008 16:42
1. Maria
Miercuri, 26 Martie 2008 16:04
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cristian Irimie va conduce Ministerul Sănătăţii după expirarea interimatului lui Videanu
Astazi, ora 12:26Secretarul de stat Cristian Anton Irimie, nominalizat de Liviu Negoiţă pentru portofoliul Sănătăţii, va asigura conducerea Ministerului Sănătăţii, după ce interimatul lui Adriean Videanu va expira, pe 15 noiembrie.
Persoanele care elimină pâinea din alimentaţie riscă să sufere de depresie
Astazi, ora 12:20Persoanele care renunţă definitiv la pâine sau la alte tipuri de carbohidraţi în favoarea proteinelor, riscă să sufere de depresie, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii australieni.
Sistemul sanitar românesc este în pragul colapsului
Astazi, ora 11:42Spitalele nu mai au bani bani pentru medicamente şi plata utilităţilor. Bolnavii stau în frig şi, uneori, chiar şi în întuneric. Banii de la stat întârzie, iar furnizorii de medicamente târăsc spitalele în instanţa pentru...
Peste 800 de noi cazuri de viroză respiratorie au fost înregistrate în Braşov săptămâna trecută
Astazi, ora 10:36Direcţia de Sănătate Publică Braşov a anunţat că, din cauza schimbărilor bruşte de temperatură, în săptămâna 2-8 noiembie a fost înregistrat un număr record de viroze la Braşov, peste 800 de noi cazuri. Numărul...
Cele mai CITITE din Sănătate
- Apa de ploaie este foarte sănătoasă pentru organism (1460)
- Raed Arafat a declarat că nu are soluţii să oprească medicii în ţară (1357)
- O boală transmisă prin muşcătura căpuşei "copiază" simptomele a circa 200 de boli (952)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (862)
- Toamna este anotimpul potrivit pentru a face copii (777)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sănătate
- La Arad are loc un târg medical cu ultimele noutăţi din domeniu (3.76/5)
- Pensionarea duce la îmbunătăţirea sănătăţii (3.68/5)
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (3.64/5)
- Un penis creat în laborator le dă speranţe bărbaţilor cu probleme (3.64/5)
- Persoanele care elimină pâinea din alimentaţie riscă să sufere de depresie (3.12/5)
Cele mai COMENTATE din Sănătate
- Pacienţii cu boli cronice au protestat, luni, în Capitală (2)
- Protest spontan la unităţile de primire urgenţe din Iaşi (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
CAMPANIE PE NET: Traian Băsescu i-a parodiat electoral pe Badea, Gâdea şi Stan - VEZI VIDEO
Marti, 10 Noiembrie 2009 22:25Preşedintele Traian Băsescu a acuzat nu odată trusturile de presă că sunt instrumente de influenţă a deciziei politice. În ceea ce priveşte internetul, şeful statului a afirmat marţi că online-ul tinde să intre în...
- Traian Băsescu spune că ieşim din recesiune, analiştii sunt rezervaţi
- HotNews: Mircea Geoană, vizită secretă la Moscova
- Becali: Nu am cărţi de credit. Sunt însemnele Diavolului! Cum comentaţi?
- Trupul lui Gheorghe Dinică se află la Biserica Icoanei, apoi va fi depus în foaierul Teatrului Naţional
- Băsescu: Nu am în vedere convocarea de anticipate, voi desemna un al treilea premier
- The New York Times: Gheorghe Dinică a refuzat să ridice în slăvi regimul comunist, aşa cum au făcut alţi artişti din România
- Un stâlp de electricitate a fost lăsat în mijlocul şoselei de centură a Iaşiului - VEZI VIDEO
- Portarul naţioanlei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
- Un parlamentar elveţian propune ca lupii din Elveţia să fie "expulzaţi" în România
- SUA: O femeie care a căzut pe şinele de metrou a fost salvată în ultima clipă - IMAGINI ŞOCANTE
- Replici care au făcut istorie: De la "Nu trageţi, dom' Semaca" la "Mâna întinsă care nu spune o poveste..."
- Gheorghe Dinică, maestrul scenei. A crescut în mahala, s-a căsătorit la 62 de ani
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Matthias Lufkens: Companiile trebuie să cedeze puterea internauţilor
- Portarul naţioanlei Germaniei a lăsat o scrisoare de adio înainte să se sinucidă
- Deputaţii şi-ar putea lua concediu fără plată săptămâna viitoare
- OPINII / Noapte bună, maestre!
- Cererea de revizuire a sentinţei în cazul fostului general Stănculescu se judecă, astăzi, la ÎCCJ
- Un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit după ce un lift s-a prăbuşit pe o platformă industrială
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












Aboneaza-te la tag-urile:

Feed