Autorităţile au decis să închidă peste numai două zile arterele principale pe unde vor trece coloanele oficialilor care participă la Summit-ul NATO.
Restricţiile de circulaţie vor fi valabile sâmbătă, timp de câteva ore, şi săptămâna viitoare, între 1 şi 4 aprilie. De joi, însă, autorităţile vor începe să marcheze culoarul unic.
Aproape o mie de poliţişti din ţară au fost aduşi să-i ajute pe colegii lor din Capitală să dirijeze circulaţia. Începând cu 27 martie, toate firmele trebuie să termine intervenţiile la lucrările de carosabil.
Pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti maşinile vor putea circula doar pe prima bandă, în ambele sensuri. Pe Şoseaua Kiseleff, între Casa Presei şi Arcul de Triumf, traficul va fi închis pe segmentul central, iar pe Calea Victoriei până la Podul Naţiunilor Unite nu vor circula decât maşinile delegaţiilor oficiale.
De asemenea, în perioada Summit-ului NATO, circulaţia va fi închisă pe toate străzile din jurul Palatului Parlamentului.
Alte străzi închise din jurul Palatului Parlamentului vor fi Calea 13 Septembrie între şoseaua Panduri şi Bulevardul Libertăţii, Bulevardul Unirii între Bulevardul I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Libertăţii. Tot acest traseu, începând de la Aeroportul Henri Coandă până la Palatul Parlamentului, va putea fi traversat doar în urmatoarele puncte: Şoseaua Bucureşti Ploieşti-Bulevardul Aerogării, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff-strada Arhitect Ion Mincu, Calea Victoriei-Bulevardul Dacia, Calea Victoriei-Bulevardul Regina Elisabeta, Calea Victoriei-Pod Naţiunile Unite.
Toţi cei care parchează neregulamentar în zonele cu restricţii vor fi amendaţi. În plus firmele de specialitate le vor ridica maşinile.
Poliţia Rutieră recomandă folosirea cu precădere a mijloacelor de transport în comun.
Restricţiile de circulaţie pentru Summit-ul NATO vor intra în vigoare de sâmbătă
Marti, 25 Martie 2008 11:52
Ultimul update: 25 Martie 2008 11:52
Ultimul update: 25 Martie 2008 11:52
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Ambulanţele sunt exceptate de la restricţiile de circulaţie stabilite pentru summit
Luni, 31 Martie 2008 10:24 - Infotrafic: Rutele alternative pentru evitarea DN 1, către staţiunile montane, în perioada Summit-ului NATO
Vineri, 28 Martie 2008 12:05 - Summit NATO: Şase aparate de luptă F15 au aterizat la Baza Aeriană Câmpia Turzii
Joi, 27 Martie 2008 09:22 - Poliţiştii vor împiedica apariţia sloganelor anti-NATO pe culoarul unic
Joi, 27 Martie 2008 07:38 - Traseele mijloacelor de transport public în Bucureşti în perioada Summit-ului NATO
Miercuri, 26 Martie 2008 14:49 - Summit NATO: Mai multe avioane ale SUA vor patrula în spaţiul aerian român
Miercuri, 26 Martie 2008 14:29 - Canalele Dunăre-Marea Neagră şi Poarta Albă-Midia Năvodari vor fi închise pe 2 aprilie
Miercuri, 26 Martie 2008 14:28 - Ilfov: Vehiculele de mare tonaj nu vor circula între 30 martie şi 5 aprilie
Marti, 25 Martie 2008 18:06 - Securitatea Summit-ului NATO va fi asigurată şi din vecini
Marti, 25 Martie 2008 14:11 - Au fost ridicaţi câinii vagabonzi de pe traseul Summit-ului NATO
Marti, 25 Martie 2008 12:46
Comentariile cititorilor
10. raluca
Vineri, 28 Martie 2008 09:05
| Raspunde la comentariu
9. Vasile
Joi, 27 Martie 2008 09:16
8. ionut mariscu
Miercuri, 26 Martie 2008 17:45
7. Gigi Contra
Miercuri, 26 Martie 2008 13:12
6. Anonim
Miercuri, 26 Martie 2008 10:12
5. Anonim
Marti, 25 Martie 2008 13:35
4. Anonim
Marti, 25 Martie 2008 13:05
3. sven
Marti, 25 Martie 2008 12:49
2. John Doe
Marti, 25 Martie 2008 12:36
1. Costel Lehamiteanu
Marti, 25 Martie 2008 12:04
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
Astazi, ora 06:40Un autocar înmatriculat în Germania a fost lovit de un tir, în această dimineaţă în judeţul Alba, pe Drumul Naţional 7, în dreptul localităţii Şibot. Mai multe autoutilitare SMURD precum şi echipaje de pompieri au fost...
În magazine au apărut deja brazii şi ornamentele de Crăciun
Astazi, ora 06:24Podoabele de sărbători au apărut deja în magazine. Cumpărătorii au apărut şi ei. Primul pe lista de cumpărături este însă bradul. Oamenii au început să analizeze ofertele. Cei mai mulţi dintre ei ar prefera un brad în...
O maşină, implicată într-un accident pe A1, a fost tăiată de pompieri pentru ca victimele să fie scoase
Astazi, ora 06:06Accident sâmbătă seară pe autostrada A1, între Bucureşti şi Piteşti. Un om şi-a pierdut viaţa şi un altul a fost rănit după ce maşina în care se aflau a lovit un TIR.
Un accident grav a avut loc sâmbătă noapte pe DN71, în judeţul Dâmboviţa
Astazi, ora 05:36Accident cumplit sâmbătă noapte în judeţul Dâmboviţa. O maşină în care se aflau două persoane a luat foc după ce a fost izbită de un alt autoturism. Doi oameni au ars de vii, iar alţi patru au ajuns la spital.
Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
Sambata, 07 Noiembrie 2009 16:54În noaptea de vineri spre sâmbătă, şoferul unui autoturism marca BMW a lovit maşina lui Mădălin Voicu, după care a fugit de la locul faptei. În prezent, acesta este căutat de poliţiştii de la Bridaga de Poliţie Rutieră a...
Cele mai CITITE din Social
- Scandal sexual la Mitropolie: Cuviosul Teoctist a fost filmat în timp ce făcea sex cu amantul său - ATENŢIE, IMAGINI EXPLICITE! (74850)
- Mii de craioveni au luat cu asalt un hipermarket aflat în lichidare (4880)
- Un angajat Metrorex i-a întrebat pe pasageri dacă "s-au tâmpit" (4509)
- Protest spontan al angajaţilor Metrorex, vineri după-amiază, la metrou (1395)
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului (1316)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Social
- Protest spontan al angajaţilor Metrorex, vineri după-amiază, la metrou (3,84/5)
- Un angajat Metrorex i-a întrebat pe pasageri dacă "s-au tâmpit" (3,76/5)
- Flirtul poate dăuna grav jobului. Dacă nu este cu şeful! (3,76/5)
- Peste 1.370.000 de români îşi aniversează onomastica de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil (3,72/5)
- Sindicaliştii susţin că anul acesta vor fi disponibilizaţi 9.000 de bugetari (2,92/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Scandal sexual la Mitropolie: Cuviosul Teoctist a fost filmat în timp ce făcea sex cu amantul său - ATENŢIE, IMAGINI EXPLICITE! (676)
- Un angajat Metrorex i-a întrebat pe pasageri dacă "s-au tâmpit" (27)
- Sindicaliştii susţin că anul acesta vor fi disponibilizaţi 9.000 de bugetari (15)
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului (15)
- Protest spontan al angajaţilor Metrorex, vineri după-amiază, la metrou (10)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Băsescu către Mircea Dinescu: Este un miting organizat pentru preşedinte. Te duci la televizor să vorbeşti, nu aici
Sambata, 07 Noiembrie 2009 19:14Aproximativ 4.000 de persoane au participat, sâmbătă seara, la un miting pentru susţinerea lui Traian Băsescu în comuna Cetate, din Dolj, acţiunea fiind marcată şi de un incident, după ce şeful statului a refuzat să-i dea lui...
- Liga I: FC Vaslui, noul lider al clasamentului! Vezi rezultatele şi programul etapei a 13-a!
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- Băsescu către soţia sa: "Maria! Maria! Come on!"
- Vasilescu: România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
- Negoiţă spune că se întâlneşte astăzi după-amiază cu Marko Bela şi cu grupul independenţilor
- Băsescu: Iliescu i-a predat ştafeta lui Geoană, o să fac tot ce pot să rămână cu ştafeta în mână
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Câteva zeci de activişti au protestat la o întrunire a G20
Astazi, ora 07:15Protest inedit în Scoţia, la Saint Andrews, unde miniştrii de Finanţe şi şefii băncilor centrale din statele G20 încearcă să găsească soluţii pentru redresarea economiei globale. Câteva zeci de activişti au adoptat celebra...
- Protest al membrilor comunităţii gay la Buenos Aires
- Trei morţi, şase răniţi şi doi dispăruţi într-un accident în Andorra
- Un autocar s-a răsturnat pe DN7, în judeţul Alba: doi morţi şi şapte răniţi
- În magazine au apărut deja brazii şi ornamentele de Crăciun
- O maşină, implicată într-un accident pe A1, a fost tăiată de pompieri pentru ca victimele să fie scoase
- În farmaciile din Ungaria se vinde un vaccin contra gripei noi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 14 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 12 °C |
| Bacău | 16 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 17 °C | 14 °C |
| Constanţa | 16 °C | 17 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4894 USD
| 1 EUR | 4,2988 RON |
| 1 USD | 2,8862 RON |
| 1 GBP | 4,7919 RON |
| 1 CHF | 2,8435 RON |
| 100 HUF | 1,5647 RON |
| 100 JPY | 3,1865 RON |
| 1 BGN | 2,198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed