Departamentul de Stat american a demis doi angajaţi acuzaţi de accesarea ilegală a dosarului pentru paşaport al lui Barack Obama. În acelaşi timp, războiul nervilor între cei doi candidaţi la învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale continuă. Hillary Clinton şi Barack Obama se acuză reciproc de lipsă de onestitate.
Echipa de campanie a lui Obama a declarat că această examinare neautorizată reprezintă o încălcare scandaloasă a intimităţii candidatului. Un al treilea angajat a fost sancţionat în acelaşi dosar, au mai precizat sursele citate. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Sean McCormack, a anunţat deschiderea unei anchete interne.
Conducerea Partidului Democrat a invalidat rezultatele alegerilor primare din statele Michigan şi Florida, câştigate de fosta primă doamnă, sub motivul că numele principalilor săi cotracandidaţi, Barack Obama şi John Edward, nu au figurat pe buletinele de vot. Convinsă că va obţine un nou succes în aceste state, Hillary Clinton a cerut organizarea unui nou scrutin.
Obama a respins această variantă şi a acuzat-o pe rivala sa lipsă de onestitate, reamintind că ea a susţinut iniţial ideea de invalidare a scrutinului în cele două state. Senatoarea de New York, care dispune de susţinerea a 1495 de delegaţi, speră să recupereze astfel decalajul care o separă de Obama, pentru care au optat până în prezent de 1.628 de delegaţi.
Pentru a obţine învestitura partidului, un candidat are nevoie de votul a minimum 2.025 de delegaţi.
Departamentul de Stat a concediat doi angajaţi
Vineri, 21 Martie 2008 08:37
Ultimul update: 21 Martie 2008 08:37
Ultimul update: 21 Martie 2008 08:37
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Barack Obama a câştigat alegerile primare din Mississippi
Miercuri, 12 Martie 2008 06:45
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii
Duminica, 05 Iulie 2009 14:04Gafă de proporţii în Marea Britanie. Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii a publicat pe internet poze cu familia sa şi cu prietenii de familie.
Cinci oameni au fost ucişi şi 45 răniţi într-un atentat în Filipine
Duminica, 05 Iulie 2009 12:32Cinci oameni au murit şi 45 au fost răniţi de explozia unei bombe amplasate în apropierea unei biserici din Filipine.
Obama vrea o relaţie "de la egal la egal" cu Rusia
Duminica, 05 Iulie 2009 11:26Preşedintele american Barack Obama a declarat că vrea să construiască o relaţie de la egal la egal cu Rusia, pe care o respectă, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de canalul rus de televiziune Vesti, informează AFP.
Cele mai CITITE din Externe
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (1394)
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (1338)
- Sarah Palin, guvernatorul statului Alaska, şi-a dat demisia (645)
- Mai mulţi membri ai marinei militare din Australia sunt anchetaţi într-un scandal sexual (645)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (574)
Cele mai VOTATE din Externe
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (3,76/5)
- Şapte oameni, printre care un copil, au murit într-un accident rutier în Bulgaria - ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! (3,76/5)
- Cota de popularitate a socialiştilor bulgari este în cădere liberă (3,68/5)
- Americanii au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Independenţei (3,44/5)
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (2,2/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune (15)
- Zeci de mii de britanici au defilat la Londra în cadrul paradei gay (5)
- Soţia viitorului şef al Serviciului Secret de Informaţii britanic a publicat pe Internet poze cu familia şi prietenii (1)
- Americanii au sărbătorit, sâmbătă, Ziua Independenţei (1)
- După opt ani, Statuia Libertăţii din New York s-a redeschis publicului, de Ziua Independenţei (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
- "Dau bine, nea Gogule?" - Câţiva muncitori au spart o conductă de apă, după care au spălat putina
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- Michael Jackson ar putea concerta în 2010 într-un turneu mondial
- Grila de salarizare ar putea suferi modificări, susţine ministrul Marian Sârbu
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Costi Rogozanu: Franz F sau ce înseamnă să fii viu. Şi un P.S.
- Cristian Teodorescu: Urmează staţia Lujerului – fostă Armata Poporului
- Costin Ilie: Santana sau despre atunci când te duci la serviciu cu zâmbetul pe buze
- Cristian Teodorescu: Tăcere, numele tău (mai) e Ridzi!
- Ovidiu Nahoi: Emil Boc: cinic sau inconştient?
- Ioana Lupea: Soluţia problemei Ridzi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,3998 USD
| 1 EUR | 4,2036 RON |
| 1 USD | 3,0031 RON |
| 1 GBP | 4,9093 RON |
| 1 CHF | 2,7573 RON |
| 100 HUF | 1,5482 RON |
| 100 JPY | 3,1313 RON |
| 1 BGN | 2,1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
