Aflat în vizită oficială în Bosnia-Herţegovina, preşedintele Traian Băsescu nu a scăpat ocazia de se întâlni cu militarii români aflaţi într-o misiune de menţinerea păcii în regiunea Balcanilor de Vest. Este vorba despre cei 56 de ofiţeri din tabăra de la Butimir - Sarajevo.
Traian Băsescu s-a declarat extrem de mulţumit de prestaţia militarilor români. Şase dintre ei au primit de la şeful statului câte o plachetă, în semn de apreciere pentru activitatea pe care o desfăşoară.
"Dacă aveţi dumneavoastră întrebări pentru preşedinte. Înţeleg că nu vreţi să ieşiţi din disciplina militară. Ştiu că aveţi o problemă de diurnă din cauza deprecierii şi este în atenţia mea, sper să o rezolvăm rapid cu Guvernul", a spus preşedintele Traian Băsescu.
Şi pentru că nu au fost probleme, lui Traian Băsescu nu i-a rămas decât să se fotografieze alături de soldaţii români şi să stea cu ei la şuetă, la o cafea.
Preşedintele Băsescu a avut întrevederi şi cu autorităţile din Bosnia-Herţegovina. Şeful statului a dat asigurări că România va susţine aderarea acestei ţări la Uniunea Europeană şi NATO şi a precizat că ambele structuri doresc menţinerea securităţii în Balcanii de Vest.
Aflat în vizită în Bosnia, Traian Băsescu a discutat cu militarii români din tabăra de la Butmir
Vineri, 21 Martie 2008 00:12
Ultimul update: 21 Martie 2008 00:12
Ultimul update: 21 Martie 2008 00:12
| Vot: |
0
|
| Video (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Băsescu: Fac parte dintr-o categorie de oameni respectaţi în Grecia, sunt marinar de meserie
Miercuri, 27 Mai 2009 19:29 - Preşedintele Băsescu a efectuat o vizită în Republica Libaneză
Marti, 14 Aprilie 2009 21:15 - Traian Băsescu se află într-o vizită oficială în Ungaria
Luni, 02 Februarie 2009 06:25 - Băsescu informează Senatul cu privire la suplimentarea cu 15 poliţişti a misiunii ONU din Congo
Miercuri, 03 Septembrie 2008 12:27 - Partidul Conservator cere CSAT să stabilească un plan de retragere a militarilor din Irak
Duminica, 23 Martie 2008 15:03
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
Astazi, ora 20:21Biroul Permanent al Camerei se întruneşte marţi, după ce Comisia de anchetă în cazul Ridzi a trimis acestui for scrisoarea procurorului general, adresată deputatului Cristian Boureanu, potrivit căreia DNA desfăşoară acte...
Băsescu l-a numit pe Alexandru Gussi consilier prezidenţial în locul lui Cristian Preda
Astazi, ora 19:38Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi, Decretul pentru numirea lui Alexandru Gheorghe Gussi în funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul de Educaţie şi Cercetare, pe locul rămas vacant după plecarea lui Cristian...
Strategia PNL: Partidul nu va intra în discuţie privind alianţe postelectorale
Astazi, ora 18:22Strategia PNL pentru pregătirea campaniei electorale prezidenţiale include identificarea obiectivelor partidului - alegerea lui Crin Antonescu preşedinte şi participarea la guvernare -, dar şi a direcţiilor strategice - PNL nu va...
Cele mai CITITE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (9512)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (4924)
- 33 de şefi din MAI au în total averi de peste 18 milioane de euro, potrivit Gardianul (2107)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (1944)
- C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic (1898)
Cele mai VOTATE din Politică
- Mircea Geoană: Aş reduce numărul de ministere (3.88/5)
- Crin Antonescu: Alegerile prezidenţiale pleacă de la zero. Suntem în joc (3.8/5)
- Cazul Ridzi discutat în coaliţie: PSD - problemele economice sunt mai importante; PD-L- nu comentează (3.8/5)
- Cristian Preda: Ar fi un gest util dacă Boc o împinge la demisie pe Ridzi, însă nu ar fi şi drept (3.28/5)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (3.08/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Băsescu: Spune-le stăpânilor tăi de la Antena 3 că eu sunt Traian Băsescu şi nu fac trafic de influenţă (438)
- Ion Cristoiu: Traian Băsescu este tot mai singur şi mai hăituit (182)
- C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic (66)
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic (61)
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse (52)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Un planor a aterizat forţat între comunele Mihăileşti şi Clinceni
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- DEZBATERE REALITATEA.NET: Care credeţi că este cel mai bun job pe timp de criză?
- Olivia Munn, prezentatoare sexy de la emisiunea Attack of the Show, a pozat pentru Playboy - VEZI GALERIE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Un director tehnic de la Direcţia Silvică Bucureşti, surprins la volanul unui Ferrari F 430 de 150.000 de euro
- Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
- Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
- Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
- Cod galben de furtună pentru Capitală, în intervalul 20.00 - 21.00
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3916 USD
| 1 EUR | 4.2114 RON |
| 1 USD | 3.0263 RON |
| 1 GBP | 4.8777 RON |
| 1 CHF | 2.7718 RON |
| 100 HUF | 1.5349 RON |
| 100 JPY | 3.1751 RON |
| 1 BGN | 2.1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
