335 de cărţi vechi şi preţioase, dintre care unele datează de acum două sau chiar trei secole, au fost vândute la Paris de Casa de Licitaţii Drouot contra sumei de 900 de mii de euro. Fostul lor proprietar nu este nimeni altul decât fostul premier al Franţei Dominique de Villepin, un distins intelectual şi mare admirator al lui Napoleon.
Villepin a avut nevoie de 30 de ani pentru a strânge toate aceste cărţi atât de rare. Din colecţie nu lipsesc volume care au fost atinse odată de mâinile unor personaje regale, cum ar fi Maria Antoaneta, soţia regelui Franţei, Ludovic al 16-lea sau Eugene de Beauharnais, vice-regele Italiei şi fiul vitreg al lui Napoleon.
Un manuscris din 1792 în care este descris procesul nefericitului Ludovic al 16-lea, care a fost trimis apoi la ghilotină, a fost vândut pentru suma de 1.200 de euro. Scrierile sângerosului Robespierre, liderul guvernului revoluţionar francez, au ajuns la 1.200 de euro.
Însă cea mai preţuită lucrare s-au dovedit a fi prima ediţie a "Memorialului din Sfânta Elena", în care contele de Las Cases descrie ultimii ani de viaţă, petrecuţi în exil de Napoleon. Estimate iniţial la 20.000 de euro, memoriile, care conţineau şi scrisori semnate de fostul împărat, au fost vândute contra sumei de 32.000 de euro.
Fostul premier al Franţei Dominique de Villepin şi-a vândut colecţia de cărţi vechi la licitaţie
Joi, 20 Martie 2008 06:58
Ultimul update: 20 Martie 2008 06:58
Ultimul update: 20 Martie 2008 06:58
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- O scrisoare a lui Abraham Lincoln a fost adjudecată pentru 3,4 milioane de dolari
Vineri, 04 Aprilie 2008 10:17 - Anticariatele de carte au din ce în ce mai puţini clienţi
Miercuri, 19 Martie 2008 11:25 - Casa licitaţii Sotheby's va scoate la vânzare un diamant al cărui preţ de vânzare este de 10 milioane de dolari
Marti, 11 Martie 2008 06:49 - Mai mai multe maşini de Formula 1 vor fi scoase la licitaţie pe aeroportul din Zurich
Luni, 11 Februarie 2008 22:03 - Un costum de baie uitat de Nicole Kidman, scos la licitaţie în scopuri caritabile
Joi, 07 Februarie 2008 06:57
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un film interzis în Germania de cenzorii comunişti a ajuns în cinematografe, după 43 de ani
Astazi, ora 15:39Filmul "Hands Up or I Shoot", interzis în 1966 de cenzorii comunişti din Germania, unul dintre cele mai amuzante filme produse în estul ţării, a ajuns în cinematografe după 43 de ani, informează cotidianul britanic The Times.
Pro sau contra Americii, la Guvernatorul
Vineri, 03 Iulie 2009 17:05Vrei să-i vorbeşti de rău pe americani, chiar de ziua lor? Sau vrei să le urezi de bine? Oricare ar fi situaţia, o poţi face pe guvernatorul.ro, pentru că astăzi, la show-ul lui Liviu Mihaiu se discută liber pe tema pro şi...
Muzică şi couchsurfing, dumincă seara, la După Bloguri
Vineri, 03 Iulie 2009 16:50Duminică seară cântăm "După Bloguri", pentru că la Teo vin muzicieni. După miezul nopţii, la Realitatea TV, se vorbeşte despre muzică şi bloguri, despre vinil, CD şi DC, despre cum e să fii (cant)autor de blog.
Cele mai CITITE din Cultură & media
- Magdalena Boiangiu a încetat din viaţă luni noapte (1975)
- Paleologu: Mi-aş dori ca blocul de pe Armenească să fie dat jos (1211)
- Televiziunile nu vor mai avea voie să difuzeze jocuri-concurs, din 6 iulie (1076)
- F5 Realitatea-Caţavencu a lansat luni portalul MONEY.ro (1029)
- În Coreea de Nord a fost difuzată prima reclamă TV la bere (900)
Cele mai VOTATE din Cultură & media
- Televiziunile nu vor mai avea voie să difuzeze jocuri-concurs, din 6 iulie (3,96/5)
- Magdalena Boiangiu a încetat din viaţă luni noapte (3,76/5)
- Paleologu: Mi-aş dori ca blocul de pe Armenească să fie dat jos (3,76/5)
- Au fost lansate "Ultimele caiete" ale Doinei Cornea (3,72/5)
- F5 Realitatea-Caţavencu a lansat luni portalul MONEY.ro (3,6/5)
Cele mai COMENTATE din Cultură & media
- Paleologu: Mi-aş dori ca blocul de pe Armenească să fie dat jos (12)
- Pro sau contra Americii, la Guvernatorul (6)
- Televiziunile nu vor mai avea voie să difuzeze jocuri-concurs, din 6 iulie (3)
- Theodor Paleologu: Publicarea Cărţii Negre a Patrimoniului a costat în jur de 7.000 de lei (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Tolontan: Ridzi şi-a plătit imaginea cu banii Ministerului Tineretului
Astazi, ora 17:11"Monica Iacob Ridzi şi-a plătit, cu banii Ministerului Tineretului şi Sportului, imaginea sa", a declarat jurnalistul Cătălin Tolontan la Realitatea TV, în cadrul emisiunii 3x3 cu Stelian Tănase. Tolontan crede că există o...
- Boc: N-a fost niciun telefon de la preşedinte în legătură cu Monica Iacob-Ridzi
- Structura Bacalaureatului va fi modificată. Sportul nu va mai fi o opţiune de examen. Cum comentaţi?
- O fetiţă a murit după ce un panou publicitar dintr-o bancă a căzut pe ea
- Emil Boc: Avem nevoie să se mişte lopata în ţara asta
- Metrorex a schimbat denumirile a opt staţii din cele 49 aflate în exploatare. Vezi aici noile nume
- Monica Iacob Ridzi a fost comparată de colegele de partid cu Maria Magdalena
- Coreea de Nord a lansat şapte rachete cu rază scurtă de acţiune
- Pro sau contra Americii, la Guvernatorul
- Filmarea de la ultima repetiţie îl arată pe Michael Jackson plin de viaţă şi fericit. VEZI VIDEO
- Momente amuzante din viaţa lui Michael Jackson, la Funny pe NET 19
- REALITATEA.NET Magazin: Fortul 13 de la Jilava, unde a fost judecat şi închis Ion Antonescu, este acum o ruină
- Sport pe NET - Ruxandra Dragomir: Îmi doresc ca tenisul să devină accesibil tuturor
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Institutul Cantacuzino a confirmat trei cazuri noi de infecţie cu virusul gripal AH1N1
Astazi, ora 19:15Pacienţii, doi barbaţi, de 26, respectiv 30 de ani, şi o femeie, în vârstă de 26 de ani au sosit în ţară pe 28 iunie şi sunt deja internaţi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, unde medicii specialişti...
- După opt ani, Statuia Libertăţii din New York s-a redeschis publicului, de Ziua Independenţei
- 58 de familii din Ocnele Mari vor fi evacuate şi vor fi mutate într-o tabără şcolară abandonată de doi ani
- Americanii sărbătoresc, astăzi, Ziua Independenţei
- Tenis - Serena Williams a câştigat turneul de la Wimbledon
- România este pe primul loc în Uniunea Europeană la apeluri false primite la 112
- Marko Bela: PSD şi PD-L nu au reuşit nici până în prezent să se închege într-o Coaliţie
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 04.07 | 05.07 |
| Timişoara | 31 °C | 29 °C |
| Arad | 30 °C | 29 °C |
| Bacău | 29 °C | 27 °C |
| Braşov | 27 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 30 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
