160 de pasageri au aşteptat o zi întreagă pe Aeroportul Băneasa
160 de pasageri care ar fi trebuit să plece către Dortmund cu o cursă Wizz Air au aşteptat o zi întreagă pe Aeroportul Băneasa.
VEZI VIDEO:Aeronava a avut o problemă la pompa hidraulică
Aeronava a avut o problemă la pompa hidraulică
Avionul ar fi trebuit să vină de la Roma, dar nu a mai decolat de acolo, din cauza unei defecţiuni tehnice. Pasagerii au fost anunţaţi că vor putea pleca de pe aeroportul Băneasa de-abia în jurul orei 20. Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că planurile lor au fost date peste cap.
"Nu ne-au spus nimic, am aflat din om în om că s-a
defectat, ne-au tot amânat, ne-au spus să nu plecăm acasă. (...) Trebuia să ajung de urgenţă, acolo sunt aşteptată, cu copiii după
mine", se plânge un pasager.
Avionul companiei Wizz Air ar fi trebuit să vină de la Roma şi să facă
escală la Bucureşti, pentru ca mai apoi să plece către Dortmund.
Reprezentanţii firmei de zbor au emis un comunicat de presă în care
precizează că aeronava a avut o problemă la pompa hidraulică.
"Pasagerii stau în
sala de aşteptare, au primit un sandviş la două ore după ce ar fi
trebuit să decoleze, procesul se va repeta din două în două ore până va
decola", a declarat Marius Gârdea, director operaţional Aeroportul Băneasa.
Aproximativ 20 de pasageri au apucat luni dimineaţă să intre în
zona de îmbarcare. Aceştia au fost nevoiţi să aştepte acolo până la
plecarea avionului.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta







Feedback

