Habib Habibou a avut nevoie de doar 30 de minute în meciul cu Unirea Urziceni pentru a deveni noul idol din Ghencea. Atacantul francez a intrat pe teren în locul lui Dayro Moreno, a reuşit golul victoriei echipei lui Marius Lăcătuş şi a devenit noul favorit a lui Gigi Becali.
Talismanul norocos al lui Habib Habibou la meciul cu Unirea Urziceni a fost iubita sa de origine belgiană, Stephanie Nicintuka. La începutul partidei, Stephanie a prevăzut că iubitul ei va marca la meciul de debut în Ghencea: "Mi-a promis un gol, dacă va juca, e foarte motivat să înscrie".
Habib Habibou a fost întrodus pe teren în minutul 60 în locul lui Dayro Moreno, nu înainte însă să fie transformat de doctorul Stelei într-un gladiator. Atacantul francez a avut nevoie de doar 22 de minute să înscrie golul victoriei şi să devină erou în Ghencea. După golul decisiv, Habib a scos un tricou pe care scria "Îi aparţin lui Isus".
"Dedic golul preşedintelui Becali, prietenei mele şi mamei mele. Acestor trei persoane", a declarat Habibou, la finalul partidei cu Unirea Urziceni.
Habib Habibou este doar împrumutat la Steaua, însă prestaţiile sale din meciurile cu Pandurii şi Unirea Urziceni par să-l fi determinat pe finanţatorul Becali să achite 1 milion de euro celor de la Charleroi şi să-l transfere definitiv în Ghencea, din vară.
Steaua Bucureşti a câştigat, ieri, pe teren propriu, scor 1-0, în faţa Unirii Urziceni, într-un meci din etapa a 23-a a Ligii I. Unicul gol al partidei a fost marcat de Habibou, în minutul 82.
În urma acestui succes, Steaua a urcat pe locul doi în clasament, la şase puncte în spatele liderului CFR Cluj.
Habib Habibou a marcat la primul meci pe Ghencea (VIDEO)
Luni, 17 Martie 2008 21:58
Ultimul update: 17 Martie 2008 21:58
Ultimul update: 17 Martie 2008 21:58
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- "Meme" aplaudat, Dan Petrescu, înjurat
Luni, 17 Martie 2008 16:11 - Steaua, specialista fazelor fixe
Luni, 17 Martie 2008 16:01 - Marius Lăcătuş: Este o victorie care menţine Steaua în lupta pentru titlu
Duminica, 16 Martie 2008 23:20 - Liga I: Etapa 23: Steaua-Unirea Urziceni 1-0
Duminica, 16 Martie 2008 23:04 - Habibou a debutat oficial la Steaua şi a fost decisiv la golul lui Ovidiu Petre
Duminica, 09 Martie 2008 16:50 - Youssef Rabeh, cel care l-a lovit pe Habibou, afirmă că gestul său a fost intenţionat
Luni, 25 Februarie 2008 19:03 - Steaua: Habibou trebuie să poarte o mască de carbon timp de trei săptămâni
Joi, 21 Februarie 2008 19:06 - Habibou, accidentat grav în timpul amicalului Steaua-Levski. Partida a fost oprită în min. 85
Vineri, 01 Februarie 2008 19:10 - Habibou vrea să demonstreze că are valoare să joace la Steaua
Sambata, 05 Ianuarie 2008 11:36 - Transfer bombă la Steaua: Habib Habibou
Luni, 24 Decembrie 2007 11:48
Comentariile cititorilor


|
Cele mai CITITE din Sport
- Joia Neagră a românilor în Liga Europa - episodul 3 (2114)
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (2030)
- Bătaie cruntă la fotbal feminin. VEZI VIDEO! (1854)
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost! (1619)
- Vezi rezultatele etapei a patra a gupelor Ligii Europa! (1544)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Sport
- Liga I, etapa a 13-a: Halagian rămâne neînvins cu Gloria Bistriţa, 1-1 la Pandurii (3,76/5)
- Ţălnar: "Am avut cel puţin patru mari ocazii de gol şi un penalty neacordat" (3,72/5)
- VIDEO / Tatăl lui John Terry, căpitanul lui Chelsea şi al Angliei, suprins în timp ce intermedia o vânzare de cocaină! (3,64/5)
- Gigi Becali: "Sper să trăiesc până la 90 de ani, iar pe la 75 să las Steaua nepoţilor!" (3,64/5)
- Echipa de copii de la Burton dă lecţii de snowboard oamenilor mari (3,64/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost! (7)
- Anna Semenovici a topit gheaţa, iar acum încinge microfonul. VEZI GALERIE FOTO! (4)
- Bătaie cruntă la fotbal feminin. VEZI VIDEO! (4)
- Mutu a fost operat şi va lipsi aproximativ o lună (2)
- Echipa de copii de la Burton dă lecţii de snowboard oamenilor mari (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
Astazi, ora 19:07Toate firmele care sunt cu declaraţiile fiscale la zi şi au cazierul fiscal curat vor putea solicita amânarea plăţii obligaţiilor către stat. Legea 92/2009 privind amânarea la plată a datoriilor către buget a ieşit din...
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Sondajul suprem: Ce ar cânta maneliştii despre candidaţii la preşedinţie
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Lista Guvernului Negoiţă a ajuns la Parlament. Anastase a solicitat convocarea Birourilor reunite marţi, dar Geoană e în concediu
- Legea funcţionării Guvernului va fi modificată. Un guvern interimar va avea voie să facă bugetul
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Tăriceanu: Băsescu nu trebuie lăsat să dizolve Parlamentul
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- T. Băsescu: România a fost singura ţară unde propaganda conducătorilor a scos Armata în stradă, în 1989
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Liviu Negoita proposes a government made of 14 ministries, similar to that of Lucian Croitoru
Astazi, ora 20:32The designated prime-minister Liviu Negoita said it was impossible to create a government of national union, so his 14-ministries Cabinet will be sustained by the Democrat-Liberal Party (PDL) and the independents. Negoita changed only...
- Liga I - Urmăriţi LIVE TEXT meciul Steaua - Unirea Alba Iulia, de la ora 20.30
- Gorbaciov nu credea că Zidului Berlinului va cădea până în secolul XXI
- Pepsi plăteşte din neglijenţă despăgubiri de 1,3 miliarde de dolari
- Andrei Chiliman: Nu este neapărat nevoie de o lege a picnicului, putem face asta şi la nivel local
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- PSD se spală pe mâini de Bercea Mondialu
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,4995 USD
| 1 EUR | 4,2968 RON |
| 1 USD | 2,8655 RON |
| 1 GBP | 4,82 RON |
| 1 CHF | 2,8449 RON |
| 100 HUF | 1,5733 RON |
| 100 JPY | 3,1875 RON |
| 1 BGN | 2,197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia
















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed