Proiectul de hotărâre intitulat "Ansamblu arhitectural pentru semnalizare intrare/ieșire Sector 3" a fost propus spre aprobarea consilierilor locali ai Sectorului 3 în ședința extraordinară din 16 octombrie, însă din lipsă de cvorum ședința nu a mai avut loc. Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi pentru ședința extraordinară din 20 octombrie.
În vederea realizării unui punct de interes la nivelul intrării în București se propune "realizarea unei dominante verticale într-un ansamblu arhitectural specific programului", se arată în expunerea de motive a proiectului.
Turnul pentru semnalizarea intrării în Sectorul 3 va fi realizat din structură metalică cu fundație de beton armat și se va încadra într-un dreptunghi de aproximativ 4x10 m.