O firmă din Târgu Mureş a obligat printr-o hotărâre a instanţei Serviciul Public Comunitar Îmatriculări Vehicule să înregistreze un autoturism fără să mai fie plătită taxa auto. Aceasta este numai una dintre cele şapte sentinţe date de judecători până acum împotriva taxei de primă înmatriculare.
Numai de la Tribunalul Arad au venit trei astfel de hotărâri. Ultima nu este mai veche de trei zile, iar prima a fost obţinută încă din noiembrie anul trecut de Ilie Luna şi avocatul acestuia Cosmin Costaş. Este, de altfel, şi prima sentinţă prin care un român a reuşit să recupereze în instanţă banii pe taxa auto, aproape 6.000 de lei noi, plătiţi pentru înmatricularea unui autoturism fabricat în 2001 şi cumpărat anul trecut din Austria. Această decizie a rămas definitivă la sfârşitul lunii trecute, după ce şi judecătorii din Arad au menţinut hotărârea de returnare a banilor pe taxă.
Acţiuni similare au fost admise şi de tribunalele Timiş, Botoşani şi Cluj. În motivarea deciziei de la Cluj se arată că perceperea acestei taxe pentru reînmatricularea autoturismelor provenind din celelalte state comunitare, dar nu şi pentru cele din România, constituie o diferenţă de tratament, prin urmare o discriminare a regimului juridic fiscal.
În plus, instanţele au constatat că taxa contravine legislaţiei comunitare întrucât încalcă principiul libertăţii circulaţiei mărfurilor, dezavantajând maşinile din celelalte ţări membre ale Uniunii Europene în competiţia cu produsele similare autohtone.
Tribunalul din Târgu Mureş a dat o hotărâre obligatorie pentru înregistrarea unui autoturism fără să mai fie plătită taxa auto
Duminica, 09 Martie 2008 10:24
Ultimul update: 9 Martie 2008 10:24
Ultimul update: 9 Martie 2008 10:24
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Băsescu a evitat să comenteze despre taxa auto la Bruxelles
Vineri, 14 Martie 2008 16:10 - Preşedintele a răspuns la petiţia împotriva taxei auto
Marti, 11 Martie 2008 07:23 - Ministrul Transporturilor nu este de acord cu taxa europeană de drum
Duminica, 09 Martie 2008 14:20 - Victor Boştinaru: Comisia Europeană va cere anularea efectelor taxei auto
Vineri, 07 Martie 2008 15:08 - PD-L cere sprijinul PSD şi PRM pentru moţiunea de cenzură "Tăriceanu, dă banii înapoi"
Luni, 25 Februarie 2008 14:15 - Cluj: 100 de şoferi au protestat faţă de taxa auto
Sambata, 23 Februarie 2008 18:20 - Vosganian spune că taxa auto nu se micşorează, ci se egalizează
Sambata, 23 Februarie 2008 01:06 - Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European a discutat Petiţia telespectatorilor Realitatea TV
Miercuri, 20 Februarie 2008 17:42 - Petiţia telespectatorilor Realitatea TV privind taxa auto, depusă la Guvern, Preşedinţie, Parlament şi Avocatul Poporului
Luni, 18 Februarie 2008 00:33 - Ioan Ghişe: Demersul Realitatea Tv privind taxa auto este un atac la Guvern
Vineri, 15 Februarie 2008 10:51
Comentariile cititorilor
7. meny
Luni, 10 Martie 2008 19:47
| Raspunde la comentariu
6. Dorel Lupes, Roman
Luni, 10 Martie 2008 09:30
5. berfan
Duminica, 09 Martie 2008 19:15
4. zlate liviu
Duminica, 09 Martie 2008 17:29
3. ramses
Duminica, 09 Martie 2008 13:56
2. gabi
Duminica, 09 Martie 2008 13:56
1. TELY
Duminica, 09 Martie 2008 12:21
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
Astazi, ora 20:10Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi, Decretul pentru numirea Antoniei Eleonora Constantin în funcţia de procuror şef adjunct al Secţiei Judiciare din Cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ofiţerul de poliţie din Călăraşi care lua mită de la şoferi a fost trimis în judecată
Astazi, ora 17:51Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe ofiţerul de poliţie Adrian Ivaşcu de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Călăraşi, acuzat că a primit mită de mai multe ori de la şoferi care...
Un şofer a reuşit să-şi recupereze în instanţă permisul suspendat de Prefectura Argeş
Astazi, ora 16:59Un şofer căruia îi fusese suspendat permisul de conducere la cererea Prefecturii Argeş îşi va primi înapoi documentul după ce a obţinut în instanţă suspendarea ordinului semnat de prefect.
Mitrea: Dosarul în care sunt cercetat alături de Necolaiciuc e fabricat de grupul Hrebenciuc
Astazi, ora 16:18Senatorul PSD Miron Mitrea scrie pe blogul său că noul său dosar de la DNA, în care e cercetat alături de Mihai Necolaiciuc, este fabricat de grupul Hrebenciuc, cu scopul de a-i striga imaginea publică şi a-i bloca planul de a...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Pacepa a fugit din ţară pentru că Ceauşescu l-a obligat să obţină un element pentru fabricarea bombei atomice, spune L. Hossu Longin (2419)
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone (1589)
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat (1323)
- Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, este verificat de ANI (1084)
- Procesul lui Becali, amânat pentru că europarlamentarul este plecat la Monte Carlo (950)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Duminică, pentru prima dată din 1994, justiţia românească nu şi-a sărbătoreşte ziua (3,84/5)
- Procesul lui Becali, amânat pentru că europarlamentarul este plecat la Monte Carlo (3,8/5)
- 11 persoane au fost reţinute pentru trafic şi consum de droguri în Constanţa (3,64/5)
- Deţinutul evadat, vineri, din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea, a fost prins (3,44/5)
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone (2,32/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Pacepa a fugit din ţară pentru că Ceauşescu l-a obligat să obţină un element pentru fabricarea bombei atomice, spune L. Hossu Longin (44)
- Procesul lui Becali, amânat pentru că europarlamentarul este plecat la Monte Carlo (24)
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone (20)
- Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, este verificat de ANI (10)
- DNA verifică dacă Mitrea a beneficiat de "foloase necuvenite" de la Cristian Burci şi Florian Walter (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Fantoma lui Michael Jackson la Neverland - VEZI VIDEO
- Michael Jackson va fi înmormântat marţi, la ora locală 8:00, potrivit The Sun
- "Tatăl vostru era un drogat?", au fost întrebaţii copiii lui Michael
- Times: Poliţia va interoga 30 de medici, asistenţi şi farmacişti în legătură cu circumstanţele morţii lui Michael Jackson
- Un bilet la ceremonia de la Staples Center se vinde pe eBay cu 15.000 de dolari
- Ea a fost iubita secretă a lui Michael Jackson
- Michael Jackson - ucis de stresul cauzat de datorii, potrivit prietenului său Lou Ferrigno
- Fotografii inedite cu Debbie Rowe şi copiii acesteia cu Michael Jackson au fost făcute publice. VEZI FOTO
- DEZBATERE REALITATEA.NET: Care credeţi că este cel mai bun job pe timp de criză?
- Olivia Munn, prezentatoare sexy de la emisiunea Attack of the Show, a pozat pentru Playboy - VEZI GALERIE
- Ecaterina Andronescu cere verificarea prin sondaj a lucrărilor de la Bacalaureat
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Conducerea Camerei Deputaţilor se întruneşte marţi, la ora 10.00, pentru a discuta cazul Ridzi
Astazi, ora 20:21Biroul Permanent al Camerei se întruneşte marţi, după ce Comisia de anchetă în cazul Ridzi a trimis acestui for scrisoarea procurorului general, adresată deputatului Cristian Boureanu, potrivit căreia DNA desfăşoară acte...
- Şeful statului a semnat decretul de numire a Eleonorei Constantin ca procuror adjunct la PÎCCJ
- Tatăl copilului decedat la Centrul Medical Unirea va cere ajutorul unor medici din Austria
- Cod galben de furtună pentru Capitală, în intervalul 20.00 - 21.00
- Federer: "Finala a fost atât de tensionată încât am crezut că soţia mea va intra în travaliu". VEZI FOTO
- Băsescu l-a numit pe Alexandru Gussi consilier prezidenţial în locul lui Cristian Preda
- Aeroportul din Edinburgh a fost evacuat din cauza unui pachet suspect
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 06.07 | 07.07 |
| Timişoara | 31 °C | 32 °C |
| Arad | 30 °C | 31 °C |
| Bacău | 30 °C | 29 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 29 °C | 28 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3916 USD
| 1 EUR | 4.2114 RON |
| 1 USD | 3.0263 RON |
| 1 GBP | 4.8777 RON |
| 1 CHF | 2.7718 RON |
| 100 HUF | 1.5349 RON |
| 100 JPY | 3.1751 RON |
| 1 BGN | 2.1533 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia

















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
