Deşi pare un scenariu science fiction, gândacii, şobolanii, fluturii sau rechinii pot fi transformaţi în spioni abili prin implantarea unor microcipuri în creier. În acest fel ei pot fi folosiţi cu succes de serviciile secrete.
Moliile, gândacii, porumbeii sau şobolanii au fost echipaţi cu electrozi, baterii şi chiar camere video cu scopul de a crea spionii perfecţi.
"Poate părea un vizitator nevinovat, atras de lumina becului din camera ta, dar, de fapt, este un spion, unul care aparţine unei noi generaţii de insecte robotice cu implanturi care permit controlul lor de la mare distanţă", scrie revista New Scientist, în articolul "Data viitoare când o molie îţi intră în cameră, ai grijă ce vorbeşti".
Acest tip de animale cu implanturi au mult mai multe avantaje decât roboţii. Rechinii, moliile şi şobolanii, de exemplu, au un simţ foarte dezvoltat al mirosului care le permite să detecteze cele mai slabe urme de substanţe chimice.
Mai mult, dispozitivele pot fi introduse cu uşurinţă în corpul animalelor fără a le modifica înfăţişarea în vreun fel.
Antrenaţi să detecteze anumite tipuri de mirosuri, ca cele ale explozibililor sau ale corpului uman, şobolanii pot fi controlaţi cu uşurinţă cu ajutorul implanturilor de electrozi din creier. Prin intermediul camerelor de filmat cu care sunt echipaţi, şobolanii transmit imaginile captate.
Totuşi, şobolanii sunt remarcaţi uşor de cei din jur. De aceea, cercetătorii şi-au îndreptat atenţia către insecte, precum molii sau gândaci. Din dorinţa de a transforma insectele în spionii perfecţi, oamenii de ştiinţă încearcă să le introducă microcipuri încă din stadiul de larvă.
Sursa: Daily Mail
Insectele şi şobolanii, spionii perfecţi ai serviciilor secrete
Joi, 06 Martie 2008 12:12
Ultimul update: 6 Martie 2008 12:12
Ultimul update: 6 Martie 2008 12:12
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Şobolani păziţi de pisici se antrenează să depisteze mine în Columbia
Joi, 11 Septembrie 2008 11:24 - A mâncat insecte timp de patru zile
Joi, 31 Iulie 2008 14:52 - Insectele tropicale se confruntă cu dispariţia
Marti, 06 Mai 2008 11:19 - Autoritatile din Columbia folosesc şoareci şi pisici la depistarea minelor antipersonal
Miercuri, 25 Iulie 2007 08:17
Comentariile cititorilor
5. Betmen
Duminica, 09 Martie 2008 16:06
| Raspunde la comentariu
4. www.BrokerAuto.ro
Sambata, 08 Martie 2008 16:14
2. UberMelc
Vineri, 07 Martie 2008 17:08
1. ROmanul
Joi, 06 Martie 2008 15:33
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Record de vizitatori pe YouTube: 10 milioane de spectatori virtuali la concert U2
Sambata, 07 Noiembrie 2009 16:25Platforma online de conţinut video YouTube a stabilit un nou record de vizitatori, datorită unui concert al trupei irlandeze U2, care a fost urmărit în direct, pe internet, de 10 milioane de utilizatori unici.
Steve Jobs, numit CEO-ul deceniului
Sambata, 07 Noiembrie 2009 15:17Revista Forbes l-a votat pe şeful companiei Apple cel mai bun CEO al ultimilor zece ani.
Şeful Microsoft International: Două din trei firme româneşti au piratat Windows
Sambata, 07 Noiembrie 2009 13:10Rata piratării produselor Windows în rândul persoanelor fizice este chiar mai mare, declară Jean-Philippe Courtois în cadrul unui interviu realizat de The Money Channel.
Exclusiv MONEY.ro: Prezent în România, şeful Microsoft International spune ce aduce nou Windows 7 (VIDEO)
Vineri, 06 Noiembrie 2009 18:43Este rapid, sigur şi poate fi utilizat şi pe PC-uri mai vechi – acestea sunt cele trei dintre atributele care fac din Windows 7 cel mai bun sistem de operare, este de părere Jean-Philippe Courtois, în singurul interviu exclusiv pe...
Cele mai CITITE din IT
- Băsescu se luptă cu cei care îi parodiază site-ul oficial (10142)
- Stripteuzele nu au reuşit să întrerupă un concurs de Counter Strike. VEZI GALERIE (9921)
- Clasament neaşteptat al candidaţilor în MMO-ul Preşedintele Meu, realizat de REALITATEA.NET (4375)
- Internauţii români şi descărcările ilegale: între puşcărie şi suspendarea conexiunii online (2261)
- Site pentru oameni frumoşi (2162)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din IT
- Nintendo Wii Black Limited Edition se lansează în noiembrie (3.84/5)
- Google Day: În plină criză economică, nivelul căutărilor pe Google a crescut cu peste 40% (3.76/5)
- Exclusiv Money.ro: Cum vede un lider global criza economică (VIDEO) (3.68/5)
- BNR avertizează că mesajele transmise de la adresa administrator@bnr.ro sunt o tentativă de phising (3.6/5)
- Internauţii români şi descărcările ilegale: între puşcărie şi suspendarea conexiunii online (3.44/5)
Cele mai COMENTATE din IT
- Băsescu se luptă cu cei care îi parodiază site-ul oficial (203)
- Clasament neaşteptat al candidaţilor în MMO-ul Preşedintele Meu, realizat de REALITATEA.NET (27)
- Stripteuzele nu au reuşit să întrerupă un concurs de Counter Strike. VEZI GALERIE (19)
- RoNewMedia 4: Hi5, noul lider în online-ul românesc, are 4 milione de clienţi unici pe lună (16)
- 5 milioane de euro pentru vânzarea autovit.ro, potrivit Ziarul Financiar (8)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Liga I: FC Vaslui, noul lider al clasamentului! Vezi rezultatele şi programul etapei a 13-a!
Luni, 02 Noiembrie 2009 17:40Gloria Bistriţa a obţinut o remiză pe terenul Pandurilor (1-1), iar Universitatea Craiova a câştigat pentru prima oară în deplasare, la Internaţional Curtea de Argeş (1-0). FC Vaslui s-a impus în deplasare la Ceahlăul (1-0)...
- Dinescu despre incidentul cu Băsescu: Nu credeam să trăiesc o asemenea jenă
- Sindromul de "pupat-condurul": Un primar PD-L a şters noroiul de pe pantalonii lui Băsescu, în plin miting electoral
- Băsescu către soţia sa: "Maria! Maria! Come on!"
- Vasilescu: România are nevoie de cinci miliarde de euro până la sfârşitul anului
- Catalogul "Romania - Land of Culture", care a costat 30.000 de euro, plin de traduceri aberante şi erori
- Negoiţă spune că se întâlneşte astăzi după-amiază cu Marko Bela şi cu grupul independenţilor
- Băsescu: Iliescu i-a predat ştafeta lui Geoană, o să fac tot ce pot să rămână cu ştafeta în mână
- Maşina lui Mădălin Voicu a fost lovită. Şoferul a fugit de la locul accidentului
- Mihail Kalaşnikov se plânge că 15 ţări, printre care şi România, îi contrafac mitralierele
- Golănaşul expirat Sorin Oprescu se străduieşte să convingă cu glume de autobază cu conotaţii sexuale şi ton de zeflemea, spun psihologii
- CORTINA DE FIER - după 20 de ani: Cronologia căderii blocului comunist
- REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 14: Cavalerii Templieri, Graalul şi Chivotul Sfânt
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Geoană a vorbit la Constanţa despre importanţa Mării Negre, la un miting presărat cu muzică şi mici
Sambata, 07 Noiembrie 2009 23:45Candidatul PSD la preşedinţia, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă seara, la Constanţa, că un un atu al României, care trebuie fructificat, este Marea Neagră, care reprezintă o poartă de intrare spre Europa.
- FC Braşov şi Unirea Urziceni s-au anulat reciproc
- U21 - Emil Săndoi a convocat 22 de jucători pentru partida cu Letonia
- Franţa - Rezultate din etapa a 13-a a Ligue 1
- Băsescu către soţia sa: "Maria! Maria! Come on!"
- Marius Lăcătuş ţine Vasluiul "în priză": Trebuie să continuăm în aceeaşi manieră"
- "Bă-ses-cu!": Din culisele unui miting electoral - VEZI VIDEO
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 07.11 | 08.11 |
| Timişoara | 14 °C | 15 °C |
| Arad | 15 °C | 12 °C |
| Bacău | 16 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 17 °C | 14 °C |
| Constanţa | 16 °C | 17 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4894 USD
| 1 EUR | 4.2988 RON |
| 1 USD | 2.8862 RON |
| 1 GBP | 4.7919 RON |
| 1 CHF | 2.8435 RON |
| 100 HUF | 1.5647 RON |
| 100 JPY | 3.1865 RON |
| 1 BGN | 2.198 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed