"Astăzi poate fi un moment important pentru viitorul generaţiilor din România. Am semnat împreună cu partidele politice din România Pactul Naţional pentru Educaţie. Acest pact este o viziune comună a principalilor actori politici asupra obiectivelor care trebuie să guverneze sistemul de educaţie din România şi este un angajament al clasei politice faţă de societate", a declarat miercuri preşedintele Traian Băsescu după semnarea pactului pe educaţie.
Preşedintele a enumarat principalele obiective ale pactului pe educaţie: creşterea competitivităţii României în UE şi în condiţiile globalizării, asigurarea coerenţei legislative şi guvernamentale în domeniul educaţiei indiferent de schimbările politice care au loc în timp şi depolitizarea acestui subiect în campaniile electorale.
Preşedintele a explicat că aceasta înseamnă că indiferent ce partid va fi la guvernare, obiectivele vor fi pilonii pe care se va construi un sistem de educaţie şi cercetare modern. "Acest pact este o garanţie că vom elimina demagogia din discursurile electorale ale politicienilor referitoare la educaţie. De acest pact va beneficia toată societatea românească în ansamblul ei", a apreciat Traian Băsescu.
Preşedintele a mulţumit partidelor politice semnatare ale pactului considerând acest moment "un succes al tuturor partidelor parlamentare".
Traian Băsescu a explicat care vor fi paşii următori. "Pe baza acestui pact va fi elaborată o strategie la nivel naţional în domeniul educaţiei şi cercetării în termen de maxim 18 luni. Odată ce vom avea această strategie vom putea construi un cadru legislativ solid şi predictibil".
Traian Băsescu: România are nevoie de un sistem de educaţie performant
Miercuri, 05 Martie 2008 18:32
Ultimul update: 5 Martie 2008 18:32
Ultimul update: 5 Martie 2008 18:32
| Vot: |
0
|
489 vizualizari, 9 comentarii, 0 voturi
Taguri: educaţie, pactul pe educaţie, partide parlamentare, Traian Băsescu,
Taguri: educaţie, pactul pe educaţie, partide parlamentare, Traian Băsescu,
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Tăriceanu: Educaţia a primit şi va primi 6% din PIB, iar Cercetarea va primi 3% din PIB
Luni, 06 Octombrie 2008 09:55 - Ministerul Educaţiei răspunde atacului şeful statului, potrivit căruia "calitatea educaţiei scade an de an"
Sambata, 20 Septembrie 2008 18:07 - Băsescu: Învăţământul românesc e departe de a îndeplini exigenţele europene
Miercuri, 09 Iulie 2008 12:57 - Profesorii afiliaţi Federaţiei "Spiru Haret" au protestat în stradă, nemulţumiţi de Pactul Naţional pentru Educaţie
Vineri, 14 Martie 2008 08:16 - Trei federaţii sindicale din învăţământ refuză să semneze Pactul Naţional pentru Educaţie
Luni, 10 Martie 2008 12:29 - Reprezentanţii studenţilor din România refuză Pactul pe Educaţie
Duminica, 09 Martie 2008 17:18 - Partidele au semnat Pactul pentru Educaţie, la Senat
Miercuri, 05 Martie 2008 12:59
Comentariile cititorilor
9. Anonim
Luni, 10 Martie 2008 02:55
| Raspunde la comentariu
8. Turanschi Robert
Sambata, 08 Martie 2008 14:52
7. sebi
Sambata, 08 Martie 2008 11:49
6. Mariana Pitesti
Joi, 06 Martie 2008 16:20
5. Corina Mihalache Vaslui
Joi, 06 Martie 2008 16:18
4. marinella
Joi, 06 Martie 2008 12:40
3. caty
Joi, 06 Martie 2008 06:53
2. Coriolan
Joi, 06 Martie 2008 03:50
1. Jana
Joi, 06 Martie 2008 00:08
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret
Luni, 09 Noiembrie 2009 19:05Aceasta este o ştire chiar importantă. Şuturile în fund dintre oamenii politici de primă mărime o îneacă. O repet eu: MINISTERUL EDUCAŢIEI A ÎNVINS "SPIRU HARET". Gabriel Ispas este omul care a adus victoria şi vestea....
Hojskole: Şcoala unde greşelile sunt admise
Luni, 09 Noiembrie 2009 15:58Hojskole este un program de învăţământ privat, fără examene, cu un ritm propriu fiecărui student şi programe pentru ocuparea timpului liber. Hojskole propune o educaţie în afara competiţiei şi fără diplome, care permite...
Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor
Duminica, 08 Noiembrie 2009 13:01Profesorii intenţionează să intre în concediu fără plată în perioada alegerilor prezidenţiale, fără ca cineva să mai rămână la catedră. Este forma de protest faţă de legea privind reorganizarea agenţiilor...
Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială de bacalaureat pentru elevii care participă la olimpiade internaţionale
Sambata, 07 Noiembrie 2009 15:03Elevii din clasele terminale de liceu, care fac parte din loturile naţionale pentru olimpiade internaţionale, ar putea susţine examenul de bacalaureat într-o sesiune specială, organizată în perioada 6-12 iunie 2010, anunţă...
Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire
Joi, 05 Noiembrie 2009 06:19Pereţi fisuraţi, geamuri care nu se închid, săli de curs unde se plimbă în voie şoarecii. Aşa poate fi descrisă grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti unde învaţă 25 de copii. Imobilul e vechi de peste 100 de...
Cele mai CITITE din Educaţie
- Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret (7180)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (4817)
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3468)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (2968)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (1344)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Educaţie
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (3.68/5)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (3.68/5)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (3/5)
- Grădiniţa din localitatea prahoveană Vâlcăneşti e la un pas de prăbuşire (1.36/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- EXCLUSIV REALITATEA.NET: Extratereştrii ar trebui să existe, dar nu ne-au vizitat încă, crede medaliatul cu aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică (87)
- Gabriel Ispas: Ministerul Educaţiei a învins, definitiv şi irevocabil, Universitatea Spiru Haret (87)
- Profesorii vor să intre în vacanţă zece zile, în perioada alegerilor (26)
- Clase cu elevi fictivi în Braşov pentru ca profesorii să-şi păstreze posturile (24)
- Elevii de gimnaziu citesc o oră pe săptămână şi stau 20 de ore la computer sau TV. Cum comentaţi? (19)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Traian Băsescu: Românii vor trăi extraordinar de bine în 15-20 de ani
- INSOMAR: Geoană - 32%, Băsescu - 31%, Antonescu - 18%
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- "Curentul" îi acuză pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac de şantaj la adresa şefului ANI
- V. Ponta: Klaus Johannis participă la proiectul politic de înlăturare a lui Traian Băsescu
- Antonescu: În faţa preşedintelui care l-a desemnat prim-ministru pe Negoiţă, noi nu avem ce să facem
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Spania - Real Madrid a fost eliminată din Cupă de Alcorcon
Marti, 10 Noiembrie 2009 23:48Formaţia spaniolă Real Madrid a câştigat, marţi, cu scorul de 1-0, meciul cu Alcorcon, din manşa secundă a 16-imilor Cupei Spaniei. În ciuda acestui succes, madrilenii părăsesc competiţia, după ce în tur au pierdut cu 0-4...
- Membrii Comisiei de Apărare s-au certat pe raportul în cazul Băbeni, la audierea lui Purcărea
- Robert Enke, portarul naţionalei de fotbal a Germaniei, s-a sinucis
- Macovei: M-am simţit şantajat de domnul Roşca Stănescu
- Turcia şi Franţa au încheiat un acord tacit privind aderarea Ankarei la UE
- Box - David Haye a devenit campion mondial după ce nu a făcut sex timp de 10 săptămâni
- Comisia de Apărare solicită aprobarea preşedintelui Traian Băsescu privind audierea lui Degeratu
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 10.11 | 11.11 |
| Timişoara | 9 °C | 13 °C |
| Arad | 9 °C | 13 °C |
| Bacău | 17 °C | 8 °C |
| Braşov | 13 °C | 13 °C |
| Cluj Napoca | 12 °C | 13 °C |
| Constanţa | 17 °C | 7 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.5009 USD
| 1 EUR | 4.2961 RON |
| 1 USD | 2.8623 RON |
| 1 GBP | 4.7822 RON |
| 1 CHF | 2.8427 RON |
| 100 HUF | 1.5822 RON |
| 100 JPY | 3.1756 RON |
| 1 BGN | 2.1965 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed