Noaptea de duminică spre luni a fost o noapte cu vijelie în judeţul Hunedoara. Zece maşini au fost avariate, în oraşele Deva şi Hunedoara, de acoperişurile smulse de vânt. Rafalele, care au atins chiar şi 75 de kilometri pe oră, au lăsat o grădiniţă din Hunedoara fără geamuri.

În Deva, acoperişul unui bloc a fost smuls şi aruncat la pământ. În cădere acesta a avariat şase autoturisme. Tot un acoperiş a creat probleme şi în Hunedoara, unde 3 maşini au fost avariate. De asemenea, rafalele de vânt au distrus acoperişul unei grădinite şi au spart mai multe geamuri ale clădirii.

Vântul a creat probleme şi în alte localităţi ale judeţului. La Lupeni, un alt acoperiş al unui bloc de locuinţe a fost smuls şi aruncat la pământ.