Vânătoare de câini la Focşani: zeci de animale au fost împuşcate astăzi de vânători profesionişti, după ce în oraş a fost instituită carantină de gradul trei, din cauza unui focar de rabie.
Uciderea câinilor a înfuriat mai mulţi localnici, dar şi pe reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor, care au încercat să intre în perimetrul de vânătoare. Ei spun că animalele trebuiau verificate dacă sunt sau nu bolnave, înainte de a fi ucise.
Aproape 50 de câini au fost împuşcaţi şi arşi la marginea oraşului, spre disperarea localnicilor şi a asociaţiilor de protecţie a animalelor. Angajaţii primăriei au împrejmuit perimetrul de vânătoare.
"Ei trebuia să cerceteze dacă animalele sunt contaminate cu aceasta boala, rabia", spune Toma Păun, şef Fundaţia Prietenii Animalelor.
Autorităţile spun că au respectat întru totul legea. Şi că i-au instruit foarte bine pe oamenii care au atins cadavrele câinilor. Se pare însă că oamenii nu prea au înţeles.
"Toţi cei care au fost li s-a dat echipament de protectie, poate or fi fost şi din altă parte, dar toţi au fost organizaţi de noi", a declarat Ionel Duţă, director DSV Vrancea.
Autorităţile spun că, până duminică, alte 30 de animale vor mai fi ucise. Carantina a fost instituită miercuri, după ce în curtea unui localnic a fost descopeită o vulpe turbată moartă.
Aproape 50 de câini din Focşani au fost împuşcaţi
Vineri, 29 Februarie 2008 22:19
Ultimul update: 29 Februarie 2008 22:19
Ultimul update: 29 Februarie 2008 22:19
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Vrei sa-ti exersezi abilitatile de sef de campanie? Joaca-te si tu pe http://presedintelemeu.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- În Târgul din Gălăţeni animalele sunt sacrificate cu bestialitate
Marti, 05 August 2008 21:05 - Mai mulţi câini au fost aruncaţi într-un container de gunoi la Focşani
Marti, 22 Aprilie 2008 05:33 - Poliţiştii au găsit într-o cabană din Petroşani şase câini morţi cu boturile arse
Marti, 08 Aprilie 2008 06:23 - În Bacău a fost descoperit un focar de rabie la câinii comunitari
Luni, 07 Aprilie 2008 09:17 - Ministerul Sănătăţii cere măsuri de prevenire a rabiei la om
Sambata, 22 Martie 2008 12:24 - Carantină la Focşani, din cauza rabiei
Joi, 28 Februarie 2008 16:12 - Brăila: Mai mulţi câini au fost otrăviţi
Sambata, 23 Februarie 2008 08:08
Comentariile cititorilor
6. Bucuresteanu
Marti, 08 Aprilie 2008 11:12
| Raspunde la comentariu
5. ROmanul
Sambata, 01 Martie 2008 15:53
4. Anonim
Sambata, 01 Martie 2008 08:27
3. 1on
Sambata, 01 Martie 2008 00:36
2. Sorin
Vineri, 29 Februarie 2008 23:01
1. Remus
Vineri, 29 Februarie 2008 23:00
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Gheorghe Dinică a fost operat de colecist
Luni, 09 Noiembrie 2009 22:50Actorul Gheorghe Dinică a fost operat în cursul serii de luni, au declarat surse medicale, potrivit Adevărul.
Chiriaşii ANL din Negreşti-Vaslui, obligaţi să plătească chiria în avans pe 10 luni
Luni, 09 Noiembrie 2009 21:10Autorităţile din oraşul vasluian Negreşti au condiţionat tinerii care au primit locuinţe ANL să plătească anticipat chiria pentru zece luni, pentru a putea racorda blocul la energie electrică.
Senatorii au votat condiţiile înfiinţării unui cimitir, "o lege pentru viitorul tuturor"
Luni, 09 Noiembrie 2009 21:01Senatul a aprobat luni o propunere legislativă care prevede anumite condiţii necesare înfiinţării unui cimitir, între care existenţa unei săli de ceremonii funerare, dar şi spaţiu tehnic care să asigure o temperatură de...
Şcolile de şoferi bucureştene au doar două maşini adaptate pentru persoanele cu handicap locomotor
Luni, 09 Noiembrie 2009 17:13Persoanele cu handicap din Bucureşti nu au pe ce sa facă şcoala de şoferi. Acestea sunt nevoite să-şi procure propriile maşini.
Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
Luni, 09 Noiembrie 2009 16:58Salariaţii Metrorex vor declanşa, joi 12 noiembrie, greva de avertisment între orele 4.00-6.00, iar traficul va fi perturbat în acest interval orar, a declarat, preşedintele USLM, Ion Rădoi.
Cele mai CITITE din Social
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi? (9631)
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE (6752)
- Legea unică a salarizării şi Legea privind reorganizarea agenţiilor, publicate în Monitorul Oficial (5988)
- Bugetarii din administraţia publică vor avea 5 zile de concediu fără plată luna asta şi alte 5 zile luna viitoare (3784)
- Un autoturism de lux a ars sâmbătă noapte în Galaţi (1011)
- Vezi noua sectiune anunturi.realitatea.net in care vei gasi anunturi imobiliare, auto, electronice, electocasnice, IT, hobby, etc
Citeste si:
Cele mai VOTATE din Social
- Marele premiu la Loto 6/49 nu a fost câştigat. VEZI NUMERELE EXTRASE (2.64/5)
- Bugetarii din administraţia publică vor avea 5 zile de concediu fără plată luna asta şi alte 5 zile luna viitoare (2.44/5)
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi? (1.56/5)
- Un autoturism de lux a ars sâmbătă noapte în Galaţi (0.32/5)
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist (0.32/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi? (179)
- Bugetarii din administraţia publică vor avea 5 zile de concediu fără plată luna asta şi alte 5 zile luna viitoare (24)
- 300 de români au rămas blocaţi mai bine de 12 ore în Roma, din cauza unei defecţiuni la avion (10)
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii (5)
- Un autoturism de lux a ars sâmbătă noapte în Galaţi (3)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:34Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat la B1 TV că a trimis tuturor partidelor rugămintea de a se întâlni vineri la ora 16.00. Au venit: Varujan Pambuccian, reprezentantuli minorităţilor,Gabriel Oprea, reprezentantul...
- Iliescu: Ceea ce a declarat, azi pe aeroport, Traian Băsescu, e o ticăloşie
- Gabriel Oprea, Valeriu Tabără şi Anton Irimie - noutăţile din Cabinetul Negoiţă. Vezi lista miniştrilor!
- Gheorghe Dinică a fost operat de colecist
- Amnistie fiscală! Toate firmele pot cere amânarea datoriilor la Finanţe
- În plină campanie, Vanghelie dă profesorilor din sectorul 5 tichete cadou în valoare de 350 de lei
- Pogea: Bugetarii vor avea concediu forţat doar opt zile. Cum comentaţi?
- Dumitru Dragomir: Mircea Sandu are cancer, e bolnav săracu', face chimioterapie!
- Chestionar REALITATEA.NET: Cum ar trebui să arate Prima Doamnă?
- Agassi despre Ilie Năstase: Un român mare şi prost!
- Metroul nu va circula, joi dimineaţă, din cauza grevei de avertisment. "Preţul unei cartele cu 2 călătorii va depăşi 8 lei", ameninţă sindicaliştii
- Atenţionare cod galben de ploi pentru şapte judeţe. Pericol de inundaţii în sud-vestul ţării
- CORTINA DE FIER, după 20 de ani - Cuvântul care a dărâmat Zidul Berlinului: IMEDIAT
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Borcea, Dinu Vamă şi Copos acuză dur arbitrajul de le meciul Steaua - Unirea Alba Iulia!
Luni, 09 Noiembrie 2009 23:40Victoria Stelei în faţa nou-promovatei, Unirea Alba Iulia, a stârnit valuri de mânie printre oamenii din fotbalul românesc. Aceştia au acuzat că Steaua a fost avantajată de arbitri. Ei şi-au motivat criticile cu un penalty...
- Geoană l-a invitat pe Negoiţă să discute la Senat astăzi, dar este în concediu
- Dacă vă doriţi un craniu gigantic de urs preistoric... din România, îl puteţi cumpăra de pe Ebay - VEZI FOTO
- Dinescu: Dacă iese Băsescu preşedinte mă duc şi vorbesc la televiziunea bulgară
- Avocatul clanului Geamănu rămâne în arest
- Două organizaţii de mediu organizează astăzi "Târgul de sturioni"
- Mihai Stoichiţă: S-ar putea ca la primul gol să fi fost offside, dar meritam victoria
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.11 | 10.11 |
| Timişoara | 14 °C | 16 °C |
| Arad | 13 °C | 17 °C |
| Bacău | 14 °C | 13 °C |
| Braşov | 18 °C | 17 °C |
| Cluj Napoca | 15 °C | 17 °C |
| Constanţa | 18 °C | 11 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.4995 USD
| 1 EUR | 4.2968 RON |
| 1 USD | 2.8655 RON |
| 1 GBP | 4.82 RON |
| 1 CHF | 2.8449 RON |
| 100 HUF | 1.5733 RON |
| 100 JPY | 3.1875 RON |
| 1 BGN | 2.197 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













Aboneaza-te la tag-urile:

Feed