Consiliul coordonator al asociaţiilor civice şi partidelor politice din Transnistria cere recunoaşterea regiunii separatiste ca stat, după modelul Kosovo. Consiliul a elaborat un comunicat, prin care solicită comunităţii internaţionale să ţină cont de voinţa poporului transnistrean.

Documentul a fost trimis Consiliului Europei, OSCE şi ONU. Textul subliniază că pe 17 februarie, Kosovo a scris o nouă pagină în istoria geopolitică contemporană. Potrivit comunicatului, în urma recunoaşterii Kosovo de unele state, a fost pusă piatra de temelie unei noi ordini de alcătuire a statelor.

Potrivit postului de televiziune BBC, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Grigori Karasin, a cerut reluarea rapidă a negocierilor dintre Republica Moldova şi Tiraspol, pe baza principiului egalităţii părţilor.