Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Ploieşti, Alina Istrătescu, iniţial, pompierii au fost anunţaţi că într-un bloc de locuinţe sociale al Primăriei Ploieşti a avut loc o explozie urmată de un incendiu.
Imediat, 15 persoane care locuiesc în respectivul imobil, între care trei copii, au fost evacuate, fără să fie înregistrate victime. Ulterior, s-a constatat că nu a fost vorba despre o explozie, ci de un incendiu cauzat cel mai probabil de o instalaţie electrică improvizată.
Reprezentantul Primăriei Ploieşti a declarat corespondentului MEDIAFAX că la nivelul administraţiei locale se va constitui o comisie care va analiza a cui este vina pentru producerea incendiului şi cine trebuie să suporte pagubele.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M