Au trecut 16 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, dar amintirea acelor zile continuă să ne cutremure. În dimineaţa zilei de 15 iunie, minerii terminaseră treaba pentru care fuseseră chemaţi la Bucureşti. Era timpul să fie trimişi acasă, aşa că au fost adunaţi de pe străzile Capitalei ca să primească mulţumirile preşedintelui de atunci, Ion Iliescu. Mineriada din iunie '90 a fost cea mai grea lovitură pe care a primit-o, până acum, democraţia din România.

După ce au cutreierat o zi şi o noapte pe străzile Bucureştiului, minerii au fost adunaţi la complexul Romexpo. Acolo le-a vorbit preşedintele de atunci, Ion Iliescu.

Între timp, arestările celor implicaţi în demonstraţia din Piaţa Universităţii au continuat. În total au fost anchetaţi 1021 de suspecţi. Bilanţul oficial al evenimentelor de atunci cuprinde 6 morţi şi 560 de răniţi.

Comunicatul guvernului din 16 iunie afirmă că s-a dispus luarea unor măsuri concrete şi hotărâte pentru anchetarea şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi. De asemenea, Guvernul a dispus cercetarea actelor de molestare reclamate în zilele următoare.