Cei 15.500 de poliţişti, din care aproximativ 9.000 de la ordine publică, vor acţiona pentru siguranţa şi liniştea cetăţenilor, în intervalul 30 aprilie - 2 mai 2011, cu prilejul minivacanţei de 1 Mai, informează Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, media zilnică a efectivelor de poliţie care vor acţiona în cadrul dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică este de 15.500 de poliţişti, dintre care 8.883 de la ordine publică, 1.955 de la poliţia rutieră, 870 de la transporturi, 1.597 de la investigaţii criminale, 350 de la investigare a fraudelor, 40 de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, iar 1.805 vor constitui rezerva care va interveni atunci când situaţia impune. Totodată, media zilnică a patrulelor care acţionează în teren este de 4.806, din care 3.131 în mediul urban şi 1.675 în mediul rural.
De asemenea, peste 830 de poliţişti care vor asigura un climat de ordine şi siguranţă publică pentru 51 de manifestări publice de amploare, unde vor fi prezente peste 1.000 de persoane.
Pe de altă parte, în perioada 29 aprilie-2 mai, peste 6.000 de jandarmi vor acţiona în sistem integrat de ordine publică, la nivel naţional, pentru ca manifestările prilejuite de această mini- vacanţă să se desfăşoare într-un climat optim. Jandarmii vor acţiona în marile oraşe, în staţiunile montane, pe litoralul Mării Negre, precum şi în alte zone de agrement, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a actelor de violenţă, a consumului de băuturi alcoolice în locurile neautorizate, a cerşetoriei, a prostituţiei, a consumului sau traficului de droguri .
În acest sens, jandarmii vor desfăşura acţiuni punctuale sau de patrulare cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, în zonele de agrement (cluburi de noapte, discoteci, terase), urmărind identificarea şi luarea de măsuri faţă de persoanele care manifestă un comportament antisocial (cerşetori, hoţi din buzunare), precum şi prevenirea oricăror incidente ce pot tulbura ordinea şi liniştea publică.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M